Octavio Paz, Carta de creencia

[Anca Tanase]

Scrisoare de credință

 

 1.

 

 Între noapte și zi

 Există un teritoriu indecis.

 Nu-i nici lumină și nici umbră:

 Este timp.

 Oră, pauză precară,

 Pagină care se-ntunecă,

 Pagină pe care scriu

 Încet, cuvintele acestea.

 Înserarea

 Este un rug ce se consumă.

 Se rotește ziua, desfrunzeste.

 Conturul lucrurilor,

 Un râu nocturn îl șlefuiește.

 Încăpățânat și blând,

 Le poartă, nu știu încotro.

 Se-ndepartează realitatea.

 Eu scriu:

 Vorbesc cu mine

 -vorbesc cu tine.

 

 Aș vrea să-ți vorbesc

 La fel cum vorbesc, acum,

 Aproape dispărute-n umbre

 Un copăcel și aerul;

 Ca apa care-aleargă,

 Somnambul solilocviu;

 Ca balta liniștită,

 în care simulacre de clipă se-oglindesc;

 Ca focul:

 Limbi de flăcări, dans de scântei,

 Povești de fum.

 Să-ți vorbesc

 Cu vizibile, palpabile cuvinte,

 Cu greutate, gust, miros

 Ca tot ce există.

 În timp ce-o spun,

 Imperceptibil, lucrurile

 Se desprind de ele

 Și aleargă către alte forme,

 Spre alte nume.

 Îmi rămân doar

 Cuvintele acestea: cu ele îți vorbesc.

 

 Cuvintele sunt punți.

 Sunt și capcane, colivii, și puțuri.

 Eu îți vorbesc: tu nu m-auzi.

 Nu vorbesc cu tine:

 Vorbesc cu un cuvânt,

 Acest cuvânt ești tu,

 Acest cuvânt

 Te poartă de la tine pân' la tine.

 Noi l-am creat, tu, eu, destinul.

 Femeia care ești

 E cea căreia îi vorbesc:

 Aceste cuvinte sunt oglinda ta,

 Ești tu și ecoul numeleui tău.

 La fel și eu,

 Când îți vorbesc,

 Redevin un murmur,

 Aer și cuvinte, un suflu,

 O fantasmă care se naște din aceste litere.

 

Cuvintele sunt punți:

 Umbra colinelor din Meknes

 Deasupra unui câmp de floarea-soarelui extatice

 Este un golf violet.

 E trei după-amiază,

 Ai nouășpe ani și-ai adormit

 Pe brațul de răcoare al blondelor mimoze.

 Îndrăgostit de geometrie,

 Un uliu desenează-un cerc.

 Și tremură la orizont

 Arama dealurilor, blândă.

 Printre pereți prăpăstioși

 Un sat și albele lui cuburi.

 Fumu-n coloană urcă din câmpie

 Se risipește-ncet, aer în aer,

 Cum și chemarea muezinului

 Care străpunge liniștea, se-nalță și-nflorește

 În altă liniște.

 Soare imobil,

 Spațiu imens de aripi larg deschise;

 Peste întinderi de reflexe

 Setea înalță minarete transparente.

 Tu nici nu dormi, nici nu ești trează;

 Plutești în timpul fără ore.

 O răsuflare doar trezește

 Îndepărtate țări de mentă și izvoare.

 Lasă aceste cuvinte să te poarte

 Spre tine-însăți.

 
2.

 Cuvintele-s incerte

 Și spun lucruri incerte.

 Dar ca să ne comunice asta sau altceva,

 O pot face.

 Dragoste este un cuvânt echivoc,

 Cum sunt toate.

 Nu e cuvânt,

 Spus-a Creatorul:

 Este viziune,

 Început și coroană

 Pe scara contemplației

 - iar florentinul:

 Este un accident

 - și celălalt:

 Nu e virtutea

 Dar se naște din cel ce-i perfecțiunea

 - și ceilalți:

 O febră, e o boală,

 E luptă, frenezie și stupoare,

 O himeră.

 Invenție a dorinței,

 Însuflețită de flagerări și de asceză,

 Îi bagă-n coaste pinteni gelozia,

 Obișnuința o ucide.

 Un dar,

 O condamnare.

 Beatitudine și furie.

 Este un nod: viață și moarte.

 O rană

 Trandafir al re'nvierii.

 Este-un cuvânt:

 Dacă-l rostim, vorbește.

 

 Dragostea-ncepe-n trup

 Unde sfârșește?

 Dacă-i fantasmă,

 Prinde ființă într-un trup;

 Dacă-i trup,

 Se-mprăștie de-l atingi.

 Fatală-oglindă:

 Imaginea dorită se destramă,

 Tu te scufunzi în propriile-ți reflexe.

 Festin de spectre.

 

Apariție:

 Clipa are trup și ochi,

 Și mă privește.

 Viața în fine are chip și nume.

 A iubi:

 Să deschizi ușa interzisă,

 Trecere

 Spre-a timpului cealalaltă parte.

 Clipa:

 Reversul morții,

 Fragilitatea noastră cea eternă.

 

 A iubi-nseamnă să te pierzi în timp,

 Să fii oglindă-ntre oglinzi.

 E idolatrie:

 Să îndumnezeiești o creatură

 Și să numești etern ce-i trecător.

 Toate formele din carne

 Sunt ai timpului copii,

 Simulacre.

 Timpul înseamnă răul,

 Clipa

 E căderea;

 Iubire-nseamnă să te-arunci:

 Să cazi fără sfârșit,

 Semenul nostru

 Este abisul nostru.

 Îmbrățișarea:

 Hieroglifă a distrugerii.

 Lascivitatea: mască-a morții.

  

 A iubi: o variație,

 De-abia o clipă

 În istoria celulei de-nceput

 Și neumaratele ei diviziuni.

 Ax

 De rotire-a generațiilor.

 

 Invenție, transfigurare:

 Copilă transformată în fântână,

 Părul în constelații,

 În insulă, femeia adormită.

 Sângele:

 Muzică în ramurile venelor;

 Atingerea:

 Lumină-n noaptea trupurilor.

 

 Transgresiune

 De la fatalitatea naturală,

 Balama

 Care leagă destin și libertate,

 Întrebare

 Gravată pe-a dorinței frunte :

 Accident sau predestinare?

 

 Memoria, cicatrice:

 - de unde am fost smulși?

 Memoria: sete de prezență,

 Căutarea

 Pierdutei jumătăți.

 Cel Unic

 Își este sieși prizonier

 Este, 

 Atât, este,

 Fără memorie,

 Fără cicatrice:

 Iubire-nseamnă doi,

 Pururi doi,

 Îmbrățișare și război,

 Doi înseamnă a vrea să fie unul și-același

 Să fie celălalt, cealaltă;

 Doi nu se odihnește,

 Nu e nicicând complet,

 Se rotește

 În jurul umbrei sale,

 Caută

 Ce am pierdut la naștere;

 Cicatricea se deschide:

 Fântână de viziuni;

 Doi: arc peste vid,

 Punte de vertijuri;

 Doi:

 Oglindă a mutațiilor.

  

3

 Iubire, insulă fără ore,

 Insulă înconjurată de timp,

 Limpezime

 Asediată de noapte.

 Căderea

 E regresie,

 Căderea e urcare.

 Iubirea-nseamnă ochi în gălbenușuri,

 Să pipăi nodul în care se adună

 Mișcarea și tăcerea.

 Arta de a iubi

 E arta de-a muri?

 Iubirea-nseamnă

 Să mori să-nvii și iar să mori;

 Este vivacitatea.

 Eu te doresc

 Pentru că-s muritor

 Și tu la fel.

 Plăcerea doare,

 Rana-nfloreste.

 Din grădina mângâierii

 Am tăiat floarea-nsângerată

 Să ți-o agăț în păr.

 Floarea s-a făcut cuvânt.

 cuvântul îmi arde în memorie.

 

 Iubire:

 Reconciliere cu marele Tot

 Și cu ceilalți,

 Cu toți cei mici

 Nenumărați.

 Întoarcere la ziua de-nceput.

 La ziua de azi.

 

Seara s-a retras la timp.

 Lămpi și reflectoare

 Străpung noaptea.

 Eu scriu:

 Vorbesc cu tine:

 Vorbesc cu mine.

 Cu cuvinte de apă, flacără, aer și pământ

 Inventăm grădina privirilor.

 Miranda și Fernand se privesc,

 La nesfârșit, în ochi

 - Până la împietrire.

 Un mod de a muri

 ca oricare altul.

 În înalt

 Constelațiile scriu mereu

 Același cuvânt;

 Noi,

 Aici jos, noi scriem

 Numele noastre muritoare.

 Seamănul

 E seamăn pentru că nu are Eden.

 Suntem alungați din Grădină,

 suntem condamnați s-o inventăm,

 Și să-i cultivăm florile delirante,

 bijuterii vii pe care le rupem

 Ca să împodobim un gât.

 Suntem condamnați

 Să părăsim Grădina:

 În fața noastră

 Este lumea.

 

 Coda

 

 Poate că a iubi înseamnă a-nvăța

 Să mergi prin astă lume.

 A învăța să stai în pace

 Ca-n fabulă, teiul și stejarul.

 A învăța privirea.

 Privirea ta-i semănătoare.

 A sădit un pom.

 

 Trad. A.Tanase

 

Carta de creencia

1

Entre la noche y el día
Hay un territorio indeciso.
No es luz ni sombra:
Es tiempo.
Hora, pausa precaria,
Página que se obscurece,
Página en la que escribo,
Despacio, estas palabras.
La tarde
Es una brasa que se consume.
El día gira y se deshoja.
Lima los confines de las cosas
Un río obscuro.
Terco y suave
Las arrastra, no sé adónde.
La realidad se aleja.
Yo escribo:
Hablo conmigo
—Hablo contigo.

Quisiera hablarte
Como hablan ahora,
Casi borrados por las sombras
El arbolito y el aire;
Como el agua corriente,
Soliloquio sonámbulo;
Como el charco callado,
Reflector de instantáneos simulacros;
Como el fuego:
Lenguas de llama, baile de chispas,
Cuentos de humo.
Hablarte
Con palabras visibles y palpables,
Con peso, sabor y olor
Como las cosas.
Mientras lo digo
Las cosas, imperceptiblemente,
Se desprenden de sí mismas
Y se fugan hacia otras formas,
Hacia otros nombres.
Me quedan
Estas palabras: con ellas te hablo.

Las palabras son puentes.
También son trampas, jaulas, pozos.
Yo te hablo: tú no me oyes.
No hablo contigo:
Hablo con una palabra,
Esa palabra eres tú,
Esa palabra
Te lleva de ti misma a ti misma.
La hicimos tú, yo, el destino.
La mujer que eres
Es la mujer a la que hablo:
Estas palabras son tu espejo,
Eres tú misma y el eco de tu nombre.
Yo también,
Al hablarte,
Me vuelvo un murmullo,
Aire y palabras, un soplo,
Un fantasma que nace de estas letras.

Las palabras son puentes:
La sombra de las colinas de Meknès
Sobre un campo de girasoles estáticos
Es un golfo violeta.
Son las tres de la tarde,
Tienes nueve años y te has adormecido
Entre los brazos frescos de la rubia mimosa.
Enamorado de la geometría
Un gavilán dibuja un círculo.
Tiembla en el horizonte
La mole cobriza de los cerros.
Entre peñascos vertiginosos
Los cubos blancos de un poblado.
Una columna de humo sube del llano
Y poco a poco se disipa, aire en el aire,
Como el canto del muecín
Que perfora el silencio, asciende y florece
En otro silencio.
Sol inmóvil,
Inmenso espacio de alas abiertas;
Sobre llanuras de reflejos
La sed levanta alminares transparentes.
Tú no estás dormida ni despierta:
Tú flotas en un tiempo sin horas.
Un soplo apenas suscita
Remotos países de menta y manantiales.
Déjate llevar por estas palabras
Hacia ti misma.

2

Las palabras son inciertas
Y dicen cosas inciertas.
Pero digan esto o aquello,
Nos dicen.
Amor es una palabra equívoca,
Como todas.
No es palabra,
Dijo el Fundador:
Es visión,
Comienzo y corona
De la escala de la contemplación
—Y el florentino:
Es un accidente
—Y el otro:
No es la virtud
Pero nace de aquello que es la perfección
—Y los otros:
Una fiebre, una dolencia,
Un combate, un frenesí, un estupor,
Una quimera.
El deseo lo inventa,
Lo avivan ayunos y laceraciones,
Los celos lo espolean,
La costumbre lo mata.
Un don,
Una condena.
Furia, beatitud.
Es un nudo: vida y muerte.
Una llaga
Que es rosa de resurrección.
Es una palabra:
Al decirla, nos dice.

El amor comienza en el cuerpo
¿Dónde termina?
Si es fantasma,
Encarna en un cuerpo;
Si es cuerpo,
Al tocarlo se disipa.
Fatal espejo:
La imagen deseada se desvanece,
Tú te ahogas en tus propios reflejos.
Festín de espectros.

Aparición:
El instante tiene cuerpo y ojos,
Me mira.
Al fin la vida tiene cara y nombre.
Amar:
Hacer de un alma un cuerpo,
Hacer de un cuerpo un alma,
Hacer un tú de una presencia.
Amar:
Abrir la puerta prohibida,
Pasaje
Que nos lleva al otro lado del tiempo.
Instante:
Reverso de la muerte,
Nuestra frágil eternidad.

Amar es perderse en el tiempo,
Ser espejo entre espejos.
Es idolatría:
Endiosar una criatura
Y a lo que es temporal llamar eterno.
Todas las formas de carne
Son hijas del tiempo,
Simulacros.
El tiempo es el mal,
El instante
Es la caída;
Amar es despeñarse:
Caer interminablemente,
Nuestra pareja
Es nuestro abismo.
El abrazo:
Jeroglífico de la destrucción.
Lascivia: máscara de la muerte.

Amar: una variación,
Apenas un momento
En la historia de la célula primigenia
Y sus divisiones incontables.
Eje
De la rotación de las generaciones.

Invención, transfiguración:
La muchacha convertida en fuente,
La cabellera en constelación,
En isla la mujer dormida.
La sangre:
Música en el ramaje de las venas;
El tacto:
Luz en la noche de los cuerpos.

Trasgresión
De la fatalidad natural,
Bisagra
Que enlaza destino y libertad,
Pregunta
Grabada en la frente del deseo:
¿Accidente o predestinación?

Memoria, cicatriz:
—¿De dónde fuimos arrancados?,
Memoria: sed de presencia,
Querencia
De la mitad perdida.
El Uno
Es el prisionero de sí mismo,
Es,
Solamente es,
No tiene memoria,
No tiene cicatriz:
Amar es dos,
Siempre dos,
Abrazo y pelea,
Dos es querer ser uno mismo
Y ser el otro, la otra;
Dos no reposa,
No está completo nunca,
Gira
En torno a su sombra,
Busca
Lo que perdimos al nacer;
La cicatriz se abre:
Fuente de visiones;
Dos: arco sobre el vacío,
Puente de vértigos;
Dos:
Espejo de las mutaciones.

Amor, isla sin horas,
Isla rodeada de tiempo,
Claridad
Sitiada de noche.
Caer
Es regresar,
Caer es subir.
Amar es tener ojos en las yemas,
Palpar el nudo en que se anudan
Quietud y movimiento.
El arte de amar
¿Es arte de morir?
Amar
Es morir y revivir y remorir:
Es la vivacidad.
Te quiero
Porque yo soy mortal
Y tú lo eres.
El placer hiere,
La herida florece.
En el jardín de las caricias
Corté la flor de sangre
Para adornar tu pelo.
La flor se volvió palabra.
La palabra arde en mi memoria.

Amor:
Reconciliación con el Gran todo
Y con los otros,
Los diminutos todos
Innumerables.
Volver al día del comienzo.
Al día de hoy.

La tarde se ha ido a pique.
Lámparas y reflectores
Perforan la noche.
Yo escribo:
Hablo contigo:
Hablo conmigo.
Con palabras de agua, llama, aire y tierra
Inventamos el jardín de las miradas.
Miranda y Fernand se miran,
Interminablemente, en los ojos
—Hasta petrificarse.
Una manera de morir
Como las otras.
En la altura
Las constelaciones escriben siempre
La misma palabra;
Nosotros,
Aquí abajo, escribimos
Nuestros nombres mortales.
La pareja
Es pareja porque no tiene Edén.
Somos los expulsados del Jardín,
Estamos condenados a inventarlo
Y cultivar sus flores delirantes,
Joyas vivas que cortamos
Para adornar un cuello.
Estamos condenados
A dejar el Jardín:
Delante de nosotros
Está el mundo.

Coda

Tal vez amar es aprender
A caminar por este mundo.
Aprender a quedarnos quietos
Como el tilo y la encina de la fábula.
Aprender a mirar.
Tu mirada es sembradora.
Plantó un árbol.
Yo hablo
Porque tú meces los follajes.

 

[Lucian Daniel Dumbravă]

Nu ştiam de acest poet. Foarte frumos, foarte inspirat de viaţă, trăiri şi moarte. Şi o frumoasă traducere. Plecăciune în faţa implicării dumneavoastră într-ale artei, doamnă Anca.

[Anca Tanase]

Multumesc, dl.Lucian Dumbrava... da, poetii astia din America Centrala si de Sud (nu stiu cat de corect este, dar eu consider si Mexicul ca facand parte tot de-aici), sunt tot ce poate fi mai frumos... eu ii respir cu fiecare por al pielii...

[Lucian Daniel Dumbravă]

Am făcut un clip. Mi-a luat vreo 5 ore să-l încarc pe youtube (mă tot plâng cu asta) dar până la urmă s-a reuşit postarea. Îl găsiţi aici, pe site, la "clipurile mele".


Anca Tanase a spus :

Multumesc, dl.Lucian Dumbrava... da, poetii astia din America Centrala si de Sud (nu stiu cat de corect este, dar eu consider si Mexicul ca facand parte tot de-aici), sunt tot ce poate fi mai frumos... eu ii respir cu fiecare por al pielii...

[Anca Tanase]

Uau, mii de multumiri... ma duc imediat sa-l vad... daca va place poezia latinoamericana, si eu n-am bucurie mai mare decat sa vad ca-i place cuiva, o sa va mai postez pe pag.fb cate ceva din ce am trad. (nu pt.videoclipuri, evident, imi dau seama ce munca e si cat timp ia) ci doar asa, sa le cititi si sa va bucurati...