IUS şi ISA . XXI .

[Emil Dumitru]

                Şi duminica mult aşteptată de Marius, dar mai ales de Luisa, sosi:

      − Mamă, el e Marius, prietenul meu; Marius, dumneaei e mama mea, Maria!

      Maria Douval, la vederea lui, încremeni într-o poziţie puţin ciudată, ca o statuie a lui Michelangelo,  apoi brusc păli şi cu mare efort reuşi să întindă mâna spre el, văzând ca prin ceaţă scena ce se desfăşura plutind în faţa ochilor ei: cum el i-o prinde, şi, strângându-i-o uşor, o duce la buze. Asemănarea izbitoare, dintre Marius şi Luis o paralizase complet, pur şi simplu o şocase. Îşi prinsese limba între dinţi să nu ţipe şi de emoţie uitase să mai şi respire. Brusc, pentru ea, timpul se întorsese şi parcă Luis, aşa cum şi-l amintea când era tânăr, intrase în modesta ei garsonieră. Simţi cum genunchii îi tremură uşor şi i se înmoaie, iar de teamă să nu se prăbuşească ca o cârpă, se aşeză uşor pe braţul fotoliului. Primul impuls fu să-l întrebe – chiar deschise gura s-o facă –, dacă sigur îl cheamă Marius, dar, spre salvarea ei, cuvintele i se opriseră în gât.

      Luisa observă imediat că mama ei se schimbase la faţă, semn clar că ceva nu este în regulă, şi o întrebă uşor panicată, prinzând-o de mână:

      − Mami, ce e cu tine? Nu te simţi bine?

      − Sunt bine!… Aşa, m-a apucat o ameţeală dintr-odată.

      − Te doare ceva?

      − Nu! Sigur din cauza oboselii… şi lăsând privirea în pământ, mai mult bolborosind, adăugă: Am avut o săptămână grea, apoi am alergat toată ziua după una, după alta…                                                             

      Pe Marius, acest răspuns, îl păcăli, însă pe Luisa, nu! şi făcu ochii mari, gata, gata, să-i reproşeze că ea fusese cea care alergase, pregătise şi aranjase totul, iar ea, doar o supraveghease, dar se abţinu în ultimul moment, concluzionând că altul era motivul real, dar care?

      − Îmi pare bine că te-am cunoscut… pe mine, vă rog să mă scuzaţi, dar nu pot să stau cu voi!… Nu mă simt prea bine şi nu vreau să vă stric seara. Se ridică greoi, repetând cu mare efort: Scuzaţi-mă!... Scuzaţi-mă!... Luisa, eu merg la vecina.

      − Să te ajut mami?

      − Nu, mulţumesc, mă descurc. La revedere… Marius… şi iarăşi se abţinu cu greu, deoarece era să-i scape şi să-i spună, Luis, dar bine că se controlă la timp.

 

 

      Când Maria Douval reveni de la vecina, o găsi pe Luisa puţin bosumflată, făcând ordine şi curăţenie. Cum o văzu că intră, ea se opri din măturat:

      − Cum e posibil, mami?

      − Iartă-mă, draga mea, mi s-a făcut rău, nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine, m-a apucat aşa, dintr-odată, o ameţeală cumplită şi mi s-au înmuiat genunchi de era să cad! începu mamă-sa să se justifice, făcând, uşor împleticindu-se cei câţiva paşi până la fotoliu, în care se aşeză parcă nefiresc de calm.

      Luisa tăcu, impresionată câtuşi de puţin de starea ei, şi măsurând-o, mai mult învăluind-o într-o privire critică, nu putu să se abţină, şi îi reproşă totuşi:

      − Puţin, mi-ai stricat seara! Şi cât am muncit şi m-am omorât să fie totul ok… Îmi doream şi eu, dar şi el, să petrecem mai mult timp împreună, să conversăm mai mult, tu să-l cunoşti mai bine.

      − Poţi să mă ierţi?

      − Pot, nu pot, asta e!  

      − Te rog să mă crezi, n-am avut deloc această intenţie.

      − Bine, te cred, dar aştept şi explicaţii!

      − El a plecat supărat?

      − Poate, aşa, un pic în sinea lui, deoarece, repet: că n-ai stat mai mult de vorbă cu el, însă pe faţa lui nu am citit nimic. Dar, ce s-a întâmplat mami, ce te doare, sau de la ce ţi s-a făcut rău, aşa, dintr-o dată?

      − Nu ştiu! Voi merge la medic mâine.

      − Mă minţi, spui aşa, ca să mă linişteşti pe mine, ştiu eu!?

      − Are părinţi?

      − Sigur că are! Dar mami, ce faci? o întrebă, mai mult surprinsă de curiozitatea ei şi puţin deranjată. Mă supui acum unui interogatoriu pe mine? Dacă ai fi fost interesată de situaţia lui familială, şi de altele, ai fi stat cu noi şi l-ai fi întrebat personal.

      − Scuză-mă, draga mea, crede-mă că am vrut să stau, enorm de mult am vrut asta, jur cu mâna pe inimă, dar n-am putut. Cred că, aş fi leşinat în faţa voastră! Acum, întreb şi eu aşa, că nu te-am întrebat niciodată.

      − Eu nu te ştiu pe tine, foarte curioasă din fire! Te îmbolnăvişi subit… şi de boala asta, sau, nu cumva vecina, prietena ta de pahar, e bolnavă de curiozitate? o întrebă Luisa reluându-şi măturatul.

      − Spune-i cum vrei, dar nu mai fi ironică!... Lasă naiba mătura aia, c-ai măturat destul! Şi te rog, nu te mai fâţâi de colo, colo, că mă oboseşti. Nu vrei să stai jos şi să discutăm?

      − Ce să mai discutăm acum! Ştii foarte bine, că atunci când vorbim despre cineva care nu e de faţă, se cheamă bârfă, nu? Sau, mai mult vrei să-ţi răspund la interogatoriu?

      − Să discutăm, poate aşa… şi Maria Douval se opri: Mi s-a uscat gura…

      − Ei, na, cum să nu!? Mie îmi spui? Brusc, ţi s-a uscat gura! Spune mai bine, că vrei o tărie, o persiflă Luisa, şi, fără să mai aştepte răspunsul, scoase din scrin sticla de Jack Daniel's şi o puse pe măsuţă: Ascult, să discutăm, poate aşa, ce? o întrebă Luisa, punându-şi mâinile în şold.

      − Te rog, nu fi ţâfnoasă cu mine, şi mai lasă atitudinea şi poziţia asta de mahalagioaică, că eşti ridicolă, nu te prinde absolut de loc… Să discutăm, aşa ca de la mamă la fiică, cum făceam şi înainte de… şi Maria Douval se opri, aprinzându-şi o ţigară.

      − Cum făceam şi înainte, de!? repetă strâmbându-se Luisa. Fii mai explicită, adică, până să apără Marius în viaţa mea! Asta ai vrut să spui?

      − Cam aşa ceva, recunoscu Maria Douval, cu jumătate de gură.

      − Greşeşti, mami! Adevărat, Marius m-a schimbat, doar într-o singură privinţă… dacă mă înţelegi?

      − Cum!? sări ca arsă Maria Douval, aşa de tare că era să răstoarne măsuţa. Deja ai…

      − Da mami, deja am… Şi stai jos, linişte-te să-ţi explic. Trăim în secolul vitezei, şi, dacă n-ai observat, lumea şi concepţia despre fetele virgine, s-a schimbat. Ce voiai tu, să-mi scot fecioria la licitaţie pe net şi să mă culc cu un boşorog, pe o grămadă de bani?

      − Greşeşti,  dacă tu gândeşti aşa.

      − Greşesc, nu greşesc, acum faptul e consumat şi sincer nu-mi pare rău, dar absolut de loc, nu-mi pare rău. Şi ştii de ce? Pentru că am făcut totul când şi cum mi-a dictat inima, cu multă dragoste şi cu bărbatul pe care mi l-am ales eu şi am simţit şi simt încă că mă iubeşte… Dar Marius, te rog să mă crezi: nu m-a schimbat în cea ce priveşte relaţia cu tine. Apoi, după câteva clipe de tăcere şi observând că răspunsurile ei o tulburaseră şi mai mult, cu o voce mult mai calmă, reluă: Hai, nu te supăra, termin imediat mami, mă spăl pe mâini şi vin lângă tine, să pălăvrăgim, aşa ca altă dată.

 - va urma -

[Corina Militaru]

Oo, deci dezastrul merge până la capăt! Trist! Îmi imaginez şocul adevărului şi sunt tare curioasă cum îl vei gestiona. Sau, mai exact, cum a ţesut soarta fiindcă spui că povestea este adevărată. Bârr...

Aştept continuarea.

Cu prietenie,

[Sofia Sincă]

Situaţia, în acest caz, se ascute tare de tot... Eu tot mai sper, să apară mai încolo o idee care să-mi contrazică presupunerea... Altfel s-a produs un incest grav. După cum te ştiu, ai fi în stare să ne duci puţin de nas...

În sfârşit, aştept continuarea.

Sofy

[Emil Dumitru]

Mulţumesc pentru lectură Corina. Da, tristă povestea... dar nu-ţi spun mai multe.

 

Corina Militaru a spus :

Oo, deci dezastrul merge până la capăt! Trist! Îmi imaginez şocul adevărului şi sunt tare curioasă cum îl vei gestiona. Sau, mai exact, cum a ţesut soarta fiindcă spui că povestea este adevărată. Bârr...

Aştept continuarea.

Cu prietenie,

[Emil Dumitru]

Sofia, mulţumesc pentru lectură şi răbdare.

Sofia Sincă a spus :

Situaţia, în acest caz, se ascute tare de tot... Eu tot mai sper, să apară mai încolo o idee care să-mi contrazică presupunerea... Altfel s-a produs un incest grav. După cum te ştiu, ai fi în stare să ne duci puţin de nas...

În sfârşit, aştept continuarea.

Sofy

[Mihaela Roxana Boboc]

Aștept cu nerăbdare continuarea.

[Emil Dumitru]

Stimată Mihaela, vă mulţumesc foarte mult pentru lectură. Ştiu, e un mesaj simplu, dar simt că dvs. înţelegeţi mult mai mult!

Cu prietenie,

Mihaela Roxana Boboc a spus :

Aștept cu nerăbdare continuarea.

[Mihaela Roxana Boboc]

Sunt omul care formulează o părere amănunțită la capătul lecturii. Pot spune că nu am rezistat tentației să citesc pe nerăsuflate până acum.