ÎNGERII URCĂ LA CER- autor Belean Maria Ileana

[Belean Maria Ileana]

Coperta şi grafica: - Mihai Cătrună

Prefaţa- Valentina Becart

 

Note de lector

Să am de unde curge veşnic...

 

 

 

 

 

În primăvara anului 2009 poeta Maria Ileana Belean (pseudonim –  Henrich Maria) publică primul volum de versuri intitulat "Jumătate fără nume", editura Nico. În anul 2012 aduce în faţa cititorilor un nou volum de poezie „Îngerii urcă la cer”.  Iată cum o prezintă domnul Nicolae Băciuţ în prima carte care a văzut lumina tiparului:

Belean Maria Ileana a descoperit virtuţile cuvântului care poate conserva emoţia, care poate vindeca nostalgii, care poate mărturisi despre trăiri nebănuite în viaţa unui om. O întâlnire admirabilă cu cuvântul care zideşte. Temele cărţii mele erau şi temele vieţii ei, trăirile din poemele mele se confundau cu trăirile sale. Ceva s-a întâmplat în adâncul acestei fiinţe, frumos şi înduioşător, sublim şi tragic, încât nu pot decât să treci cu înţelegere peste nesiguranţa sau inocenţa unor rostiri. Dincolo de poezia pe care o conţine, această carte este un document de viaţă, unul care confirmă că în fiecare dintre noi există poezie, dar nu toţi o descătuşăm, nu toţi o eliberăm, mai degrabă o sufocăm între atâtea tentaţii cotidiene"...

În atelierul unde „singurătatea umple/ căuşul palmei/ cu rămăşiţele şoaptelor” poeta şlefuieşte cuvinte din roca dură a imaginarului – fiind într-o continuă căutare a nuanţelor şi formelor poetice: „Ieri/ ne plângeam/ de prea mult alb/ Azi/ frunzele arse/ de lacrimi/ sărută pământul/ pe unde a trecut/ ca un vis/ umbra ta/ zilele ascund/ la pieptul rănit/ cununa de spini/ a mai trecut  o noapte/ de atâta alb/ îngerii urcă la cer” (îngerii urcă la cer).

Privirea candidă, uimită nu poate înţelege risipa de „lumină” ce-i inundă retina. „Ieri” era prea devreme pentru a sesiza – în vârtejul existenţei – şi umbra ce lăsa răni nevăzute în fiecare gând care se dorea triumfător.

„S-a spus mereu că îngerii sunt dublul ceresc al omului. Schelling, în Philosophie der Offenbarung (Filozofia revelaţiei), îi numeşte Potenzen (dynameis pe greceşte) ale sufletului omenesc, virtualităţile lui, variantele mai limpezi, mai structurate, ale identităţii sale. Cu alte cuvinte, suntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi suntem – sau în orice caz ar fi bine să fim – într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul aurei lui, adică desenul lui ideal. Lângă fiecare este, îngerul aşează un cum ar trebui să fie. El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.” (Despre îngeri -  Andrei Pleşu).

Poeta prinde „în tivul hainei unui vers” aducerile aminte când totul era „miere” şi „muguri” şi „amfore fine-n primăvară pictau cerul infinit”…

Astăzi „paşii gândurilor” rătăcesc orizontul şi nu pot vedea decât cum „lacrima serii/ învaţă să moară/ în palmă”… (Altă... faţă a aşteptării).

Maturitatea expresiei artistice îşi pune amprenta asupra versurilor cu rezonanţă impresionistă.

Păşind desculţă prin iarba plină de rouă, când soarele începe să se înalţe la orizont, aceasta poate asculta „acorduri line”... mărturii ale fuziunii cerului cu pământul: „Acorduri line/ păşesc desculţe,/ rănind mai departe cenuşiul ulciorului.../ Copacul bătrân îmi era străjer/ de când eram de-o şchioapă,/ acum e doar o amintire pe care o port în buzunar,/ să-mi aline somnul.../ Gândul se frânge.../ Cu tine,/ împărţeam aceeaşi potecă/ nu atingeam şoapta,/ doar firul ierbii,/ îl înclinam alene,/ eram liberi în clipe de tăceri.../ Acesta  era momentul care urca pe treptele sufletului/ pentru a-mi fi mai aproape,/ mi-era frică să-l ating,/ nu erau cioburi.../ Dragostea/ ar trebui sculptată sub pleoapă,/ pentru a nu fi oarbă...” ( Acorduri line).

„Eram liberi în clipe de tăceri...” spune poeta cuprinsă de nostalgia anotimpului neviciat de tumultul cotidian, de „orgoliul” luciferic al omenirii – omenire  condamnată să-şi poarte crucea grea a „păcatului originar”. Scrierea este  concentrată în metafore fecunde cu  profunzimi tulburătoare.

Experienţele trăite sunt  fructificate în versuri ce ating o treaptă înaltă de puritate şi rafinament. Cuvintele –  prinse într-un „joc” al imaginarului şi fanteziei –  se metamorfozează, curgând radioase în „fagurii” complexităţii semnificaţiilor.

Dorinţa poetei de a se elibera de „ulciorul de lut” care se fisurează, se degradează cu fiecare zi ce trece… este acerbă!  Doar îngerii  sunt eliberaţi de povara „formei” şi a transformării. Cine n-ar tânji după o existenţă angelică… dincolo de  eroziunile şi cicatricele timpului?

Profunzimea revelatoare a adevărurilor lăuntrice îi deschide porţi spre sferele abstracte, antrenând în ascensiunea sa, faliile rafinate ale conştiinţei.

Acaparată de taina Cuvântului, aduce în lumină forme noi şi stilizate ale expresiei poetice. De subliniat faptul, că întreg volumul stă sub semnul căutărilor neobosite, şovăielilor, intensităţilor trăirilor, în care sângele „arde” asemenea unui rug al suferinţei. Cu toate durerile care persistă pe retină… ai senzaţia că întreaga lume este concentrată într-o privire candidă şi tainică.

Încrezătoare în puterile imaginarului, eficace din punct de vedere semantic, poeta caută în invizibil cu aceeaşi ardoare cu care primele raze ale dimineţii străpung abisul şi umbra, provocând tainele universului… gata oricând să-i subjuge întreaga fiinţă.

„Oricât am încerca să înţelegem suferinţa de orice natură, nu vom reuşi, pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu depăşeşte setea noastră nerăbdătoare de a găsi o explicaţie la tot ceea ce se întâmplă cu noi şi în jurul nostru. Cum însă suferinţele şi necazurile sosesc vrând-nevrând în existenţele noastre fragile, singura preocupare pe care trebuie să o avem este găsirea sensului acestora sau, cu alte cuvinte, modalitatea de a trăi pozitiv în mijlocul tuturor frământărilor şi durerilor inerente. Chiar dacă existenţa noastră este marcată de anumite momente în care am spus „nu te iubesc” când trebuia să spun „vreau să te iubesc”, iubind şi suferind cu Cristos, veţi găsi un sens tuturor încercărilor, de orice natură” (Iubirea şi suferinţa creştin-ortodoxă).

„lumina intră greu/ dar atâta timp cât cumpăr iluzii/ pentru zile când nicio rază/ n-ajunge păsării prin ochi/ mă-nfrunzesc/...” (Pentru casa mea cumpăr iluzii).

Poeta îşi hrăneşte clipele cu iluzii, trăirile-i extatice căpătând gravitate în faţa întrebărilor inerente despre soarta omului în lume. Umbrele lăsate de lucruri  şi „pe fruntea schilodită de aşteptare” sunt motiv de nelinişte şi meditaţie asupra efemerului. Conştiinţa se ascute până la „ţipăt” disipat  într-o curgere nisipoasă. Exemple ca: „atârnată de umbra ta”; „aceea clipă previzibilă care planează alături de vulturi...”; „şi o las dezbrăcată în verdele fals,/ mimând veşnicia...”; „adăpostul amurgului/ se năruie”; „Viaţa/ se sfărâmă/ ziua/ părăsită/ de soare/ va lumina/ pasul meu/ etc. traduc starea poetei aflată de veghe la vărsarea râului în nebuloasa timpului.

Spaţiile pure, învăluite în lumină şi slavă – sunt cele după care tânjeşte neîncetat – aceasta trăind cu credinţa “oarbă” că – odată trecută în „nefăcut” – în stadiul cel mai înalt posibil, adică de “înger”, nicio suferinţă şi nici curgerea implacabilă a timpului nu vor mai putea să-şi pună amprenta asupra Sinelui.

„Răspund singurătăţii:/ –  Eşti singura jertfă în oglindă,/ cum ar fi/ să-ţi smulgi pomii din rădăcină,/ să-ţi sădeşti ecoul urmelor de la malul mării,/ să strigi:/ –  Mă iubeşte lumina!/ Înainte să-i răspund inimii,/ îi aşez sub picioare un preş alb/ – Inimă,/ Ai intrat de mii de ori pe porţile cerului,/ ai îngheţat de mii de ori în aburul vierii,/ nu-ţi lăsa visul/ să zboare necontrolat,/ pune-i cununa de frunze în timpul meu!/ Mă-nverzesc lângă tine…” (Răspunsuri).

Găsim în aceste versuri „umbra” lui Holderlin,  esenţe complexe ale gândirii aflate în căutarea adevărului metafizic. Structura angelică este evidenţiată chiar de titlul volumului „Îngerii urcă la cer”.

„aşterne în calea mea frunze,/chiar dacă sunt uscate,”...

Natura este mediul ideal, fundalul suplu care contribuie la stările de reverie. În sânul naturii sufletul se află mai aproape de cer, de armonia universului – comunicarea cu Divinitatea având toate drumurile deschise.

Vrăjită de culori şi nuanţe abia perceptibile, poeta şi-a încercat talentul şi în pictură. De altfel, pictează icoane pe sticlă, făcând parte din anul 2003 şi din  Asociaţia Artiştilor Plastici Mureş, participând la  numeroase expoziţii de grup, festivaluri, cu icoane pictate pe sticlă.

Scrierea răspunde exigenţelor estetice, elanul creator găsind mijlocul de a depăşi anumite tipare.

Imaginarul poetei Maria Ileana Belean se caracterizează printr-o adevărată fascinaţie a ancestralului, prin năzuinţa şi speranţa de a regăsi “oazele” originale ale vieţii spirituale. Reîntoarcerea spre sursele originale este adânc încrustată în fiecare gând: „m-aştepţi răbdător/ cu tava plină/ mănânc pe săturate/ din margine de cer/ umbra unui înger/ sprijină ochii obosiţi/...” (Şi seara are haină)

Absorbită  de mirajul după „paradisul pierdut”, aşterne pe hârtie cuvinte cu valenţe de o rară frumuseţe, cuvinte ce  aduc în faţa cititorului nostalgia poetei după timpul când „ulciorul de lut” nu pusese stăpânire pe spiritu-i „îngeresc”: „iubirea o înalţ în ochi/ braţele le întind spre desăvârşire/ tu-mi iei tot cerul inimii/ în palmă virtuţi de rouă cad/...” (Salsa – cerul inimii).

Cuvintele îşi împlinesc chemarea, versurile ţâşnind asemenea unor izvoare bogate în sugestii. Lirismul ia naştere din gânduri primordiale, curate, rafinate, metaforele oglindind lucrul migălos al poetei. Căutarea divinităţii  implică frământare „ore albe”de aşteptare, iluzii şi frământări: „merg desculţă până la colţul casei/ privind cu jind drumul care urcă şerpuind…”

În fiecare gând, în fiecare vers se conturează nevoia acerbă de lumină şi sublim: „nu mai simt greutatea amurgului/ lumina îmi pune aripi/ mă voi prelungi/ peste strigătul fluturilor/ ca într-o strălucire/ te recunosc!” (te recunosc!).

Poeta apelează adesea la memorie, la trecutul plin de amintiri şi oameni dragi (bunica...) „Sunt paranoică oare/ că pe bunica o aşez mereu în vârful ei?/ Ce să fac dacă ea are cel mai mult alb!/ Deschid ochii larg să-i văd chipul,/ respiră...” (Vârful peniţei), încercând astfel să nu lase loc „vidului existenţial” să pună stăpânire pe clipa prezentă – „drumul ei mă va ademeni în somn / într-un jar nou născut/ luminii/ îi aştern la picioare un preş alb/ îi pun nume de fruct/ peste care aşez suspinul/…” (Stai, stai lângă mine).

Fantezia atinge culmi înalte de manifestare. Suspinul după iubirile ce şi-au pierdut candoarea şi frumuseţea este silenţios, abia auzit: „te văd parte din zori,/ stele-mi prinzi pe tâmple,/ tăceri atârni dincolo de râu,/ fără să întrebi/ dacă şi mâine va ploua cu aceeaşi putere.../ Sărut/ adăpostul crinilor/ din fiecare ungher al jurămintelor,/ cu speranţa/ că de azi/ voi intra în ploaia ta,/ să am de unde curge veşnic.” (Voi intra în ploaia ta!)

Dincolo de „tăcerea toamnei”, de „cuvântul obosit” şi de „timpul care trece/ pe lângă umbrele/ răsfoite-n/ firul de lumină/…” dincolo de tablourile în nuanţe gri, dincolo de orice ezitare, stă de veghe „visul”, acest minunat dar care te poartă într-o lume miraculoasă.

În „vârful peniţei flămânde”  rămâne credinţa, că odată cu risipirea nopţii, primii zori vor fi martorii renaşterii  fiinţei: „umbra nopţii/ şuieră descătuşată/ strânge/ ultimele zvâcniri/ pentru aduceri aminte/ sub mantia ei/ aerul alb/ prevesteşte/ încolţirea ierbii/…” (Vae soli).

Coloana de sprijin a întregului volum este timpul, „ochiul” impasibil care nu tresare la suferinţa şi dispariţia omului. Senzaţiile de rostogolire şi destrămare întreţin şi accentuează stările de teamă şi tristeţe. Melancolia pală nu duce spre prăpastia disperării. Lumina apără de puterea întunericului, de abisul nevăzutului. Poeta este conştientă că, fără o deschidere spre transcendent şi o comunicare cu spaţiul celest totul s-ar destrăma, s-ar pierde în haosul nemărginit.

Sensibilitatea trăirilor şi limbajul rafinat  frapează prin paleta largă a disponibilităţilor sugestive: Tu şi Eu „dezbracă-mă/ de gânduri/ cum toamna dezveleşte/ ramul de ani/ vestind venirea serii// dezbracă-mă/ de oameni/ de chipurile lor/ văzute doar de tine/ mă ajuţi/ să buchisesc/ frunza care cere ajutor// îmbracă-mă/ cu primele cuvinte june/ timid le aşez pe frunză/ în plutirea-i de vals/ le duce-n patru zări/ numai/ Eu şi Tu/ însetaţi/ la marginea lumii.”

Estetismul suav este impregnat cu aerul tare al munţilor, cu parfumul dimineţilor de primăvară. Poeta îşi doreşte  o viaţă sacră, atemporală, nesupusă                                                           schimbărilor.

Volumul de poezie „Îngerii urcă la cer”, semnat de poeta Maria Ileana Belean, în care „privirea se strecoară/ printre contururi”... stă sub semnul plenitudinii şi purităţii – cu rezonanţe profunde în conştiinţa cititorului…

 

 

                                        Valentina BECART

                                        Mai 2012

[Vasilisia Lazăr]

Felicitări, dragă Maria! Mă bucur din tot sufletul pentru tine. Cu mare drag, Vasilisia

[gina zaharia]

Maria, sunt convinsă că întreg volumul de poezii e o bijuterie, de la conținut la copertă. Mă bucur pentru fiecare realizare a ta și mă mândresc cu o asemenea prietenă. 

Felicitări, din toată inima!

gina

[Belean Maria Ileana]

Multumesc mult d-le Vanghele...:)...asa o sa fie...sper

Vanghele Ion a spus :

Pentru ca ma aflu aici, felicitarile mele. Sa continui sa scrii si sa o faci mereu la fel de frumos.

[Belean Maria Ileana]

Multumesc mult Lisia...in sfarsit este gata!!!!!...sunt asa fericita!

Vasilisia Lazăr a spus :

Felicitări, dragă Maria! Mă bucur din tot sufletul pentru tine. Cu mare drag, Vasilisia

[Belean Maria Ileana]

Multumesc frumos Gina mea draga...ma onoreaza cuvintele tale, imi esti draga

gina zaharia a spus :

Maria, sunt convinsă că întreg volumul de poezii e o bijuterie, de la conținut la copertă. Mă bucur pentru fiecare realizare a ta și mă mândresc cu o asemenea prietenă. 

Felicitări, din toată inima!

gina

[Elena Mititelu]

Maria, din tot sufletul te felicit, urându-ţi sănătate şi cât mai multe volume, spre delectare cititorilor!

Te superi dacă vreau şi eu un volum... contra cost?

Mulţumesc!!

[Belean Maria Ileana]

multumesc mult Elena...cu tot dragul...poti sa-mi lasi o adresa...te pup
Elena Mititelu a spus :

Maria, din tot sufletul te felicit, urându-ţi sănătate şi cât mai multe volume, spre delectare cititorilor!

Te superi dacă vreau şi eu un volum... contra cost?

Mulţumesc!!

[Bonnie Mihali]

Din toata inima, felicitari, Maria!

[Belean Maria Ileana]

multumesc Bonie...cu drag de tine mereu...:)

Curelciuc Bombonica a spus :

Din toata inima, felicitari, Maria!

[Belean Maria Ileana]

Multumesc Miha...si eu te imbratisez!

Mihaela Popa a spus :

Felicitări, Maria!

Îţi îmbrăţişez sufletul frumos!

cu drag,

Mihaela

[Any Dragoianu]

Sincere felicitari! Sunt convinsa ca va fi o carte bine primita de publicul iubitor de frumos! La cat mai multe!

[Belean Maria Ileana]

multumesc George...esti amabil, cu drag si eu de tot ce scrii

GHEORGHE SERBANESCU a spus :

Maria încântat, prietena dragă, am citit cu plăcere tot timpul poezia ta, felicitări şi la mai multe lansări de carte.

Cu reverenţă,

George