Teiul din faţa blocului, sădit de primii locatari, crescuse înalt, încât ramurile lui depăşeau cele patru etaje. Sezonul văratic începea cu această oază de parfum printre ţevile de eşapament din parcare, ideea de parc umbrit în faţa scării şi habitatul câtorva familii de guguştiuci. În lunile mai-iunie pe băncile îmbietoare puteai citi din Eminescu, visând la plimbări nonşalante sau puteai agăţa de pe balcon vreo crenguţă plină de flori, spre desfătarea şi răsfăţul simţului olfactiv. Guguştiucii erau acompaniament pentru minutul de relaxare al locatarilor, dar nu şi al lor, al înaripatelor, care trebăluiau toată ziua, cântând.

Printre aceste obişnuite păsări gri, gulerate cu negru, se remarca o familie, a cărui bărbătuş avea o gheruţă de la un picior, lipsă. Nu se ştie cum a pierdut-o, dar se acomodase aşa de bine cu locatarii, încât lua parte la sportul naţional, mâncatul de seminţe. El era cel mai vechi în tei şi avea un cuib trainic, aşezat lângă trunchi, cam la înălţimea etajului III, al blocului.

De cum se anunţa primăvara, împreună cu soaţa, pregăteau cuibul, mai aduceau câte un pai, câte o crenguţă, hârtii sau bucăţele de plastic din faţa blocului. Apoi femela se aşeza pe cuib pentru a depune primul ou, destinat aproape întotdeauna coţofenei, teiul nefiind bine înfrunzit. Se depunea alt ou, perechea fiind foarte prolifică, scotea trei-patru generaţii de pui din primăvară până în toamnă.

Însă, cum şi într-o familie copiii sunt diferiţi, tot aşa s-a întâmplat şi cu puii din a doua generaţie de guguştiuci, al acelui an. Unul era diferit: mai mare decât fratele său, mai neastâmpărat, mai fometos. Părinţii aduceau mâncare destulă şi îi hrăneau în mod egal, însă unul creştea mai repede decât celălalt. În timp ce părinţii erau după mâncare, cel mare profita de ocazie pentru a-şi încerca forţele şi-l bătea pe cel mic, antrenându-şi ciocul şi aripile. Ba mai mult încerca să scape de el, împingându-l la marginea cuibului. Puiul izgonit, revenea cu greu şi mai primea câte un cioc în cap, de la fratele său... Dar mama conciliantă restabilea liniştea şi îi răsplătea cu viermişori cruzi din tei.

Într-una din zile puiul cel năbădăios s-a gândit că ar fi bine să-şi ducă pornirile până la capăt. Ca urmare, el s-ar bucura de toată atenţia părinţilor şi de toată mâncarea. Astfel l-a bătut bine pe anemicul frate, care nici nu prea putea să se apere şi l-a împins jos din cuib. O pisică ce trecea pe acolo, ''locatară'' la subsol, l-a prins din zbor şi a fugit cu el în bot. Abia fătase şi ea vreo cinci pisoi.

Părinţii au constatat cu stupoare şi durere lipsa unuia dintre pui şi au crezut ce le-a spus cel ce rămăsese:

– Mamă... tată... pe fratele meu l-a mâncat coţofana.

Bucuroşi că le-a rămas totuşi unul, părinţii grijulii l-au copleşit cu dragoste şi cu atenţie, hrănindu-l, învăţându-l să zboare şi să-şi croiască drum în viaţă.

În anul următor, transformat într-un tânăr bărbătuş şi-a găsit pereche şi a început să-şi construiască cuib, undeva mai sus decât al tatălui, la încrengătura a trei ramuri cam firave.

– Cuibul se construieşte lângă trunchiul copacului, fiule, să fie ferit de ochii iscoditori ai coţofenelor, îl povăţui tatăl.

– Ei... ce ştii tu... aici crengile se leagănă, sunt frunze mai multe şi mai mari, iar puii mei o să aibă o viaţă mai bună decât a mea, răspunse tânărul guguştiuc, umflându-se în pene. Confort sporit, altă generaţie, alte pretenţii!

Şi se puse pe treabă împreună cu soaţa sa. Gospodari, buni părinţi, au scos şi au crescut pui frumoşi şi viguroşi, legănaţi de adierea uşoară a vântului şi apăraţi de frunzele mari şi sănătoase ale teiului.

Numai că în toamnă, primăria a hotărât să cosmetizeze toţi copacii din faţa blocului, deoarece crengile unora erau prea lungi, băteau în geamurile apartamentelor şi puteau să cadă peste maşini sau peste oameni, la un vânt mai puternic. Aşadar, au sosit meseriaşii cu scări înalte, cu drujbe şi cât ai zice peşte, din tei a rămas un ciot pe a cărui trunchi se legănau stinghere câteva crengi ciuntite şi ele, iar cuibul tânărului guguştiuc şi altele asemenea, au dispărut.

În primăvara următoare, mai tânărul bărbătuş, se înfiinţă, împreună cu soaţa sa la cuibul părinţilor şi le zise:

– Tată, mamă, eu vreau cuibul vostru, pentru că al meu nu mai este.

– Nu pot să-ţi dau cuibul, răspunse tatăl. Noi suntem bătrâni şi nu mai avem putere şi timp să construim altul. Dar te ajut pe tine să-ţi construieşti.

– Nu, eu vreau cuibul vostru! Este mai trainic şi aşa vrea şi soaţa mea. Iar dacă nu mi-l dai, îl iau cu forţa.

Şi a trecut la fapte. I-a tras câteva lovituri cu ciocul tatălui în cap, l-a împins la marginea cuibului şi a instalat pe soaţa sa, înăuntru. Aceasta, tânără, gulerată, vrednică, mai aranjă câteva paie pe locul cald încă, după care s-a pus pe ouat.

Bătrânul guguştiuc s-a îndepărtat nedumerit câţiva paşi mărunţi, pe creangă, nedorind să creadă ceea ce se întâmplă, apoi a încercat să revină lângă cuib, cu aceiaşi paşi mărunţi, încet, conciliant. Fiul stătea ţanţoş la intrare şi nu dorea să mai audă nici un ciripit. A trecut direct la represalii împotriva bătrânul tată, neputincios şi lipsit de apărare. Primii fulgi gri începuseră să-i zboare după loviturile fiului, cu ciocul în cap şi pe spate, ciufulind gulerul purtat cu mândrie toată viaţa. Se îndepărta când nu mai putea suporta agresiunea tânărului, încet şi indecis, în acelaşi ritm lent, încurcat în faţa situaţiei căreia nu-i putea face faţă.

După ce mai prindea ceva puteri, încerca din nou să se apropie de cuib, însă primea acelaşi tratament. S-a îndepărtat pe creangă şi a aşteptat clipe mai bune. A prins momentul când fiul plecase după mâncare şi a căutat clemenţă la soaţa fiului, dar şi aceasta era de neînduplecat. S-a postat în fata cuibului încât nici măcar cu o gheruţă nu l-a putut atinge. Apoi a venit fiul şi să vezi corecţie. L-a lovit cu ciocul în cap, pe gât, pe aripi, încât i-au zburat jumătate din pene. Bătrânul guguştiuc s-a retras umilit, cu o înfăţişare jalnică. Soaţa sa stătea pe o creangă de vizavi şi privea scena într-un amestec de neputinţă, mâhnire şi compasiune.

Noaptea a venit cu o ploaie măruntă şi rece de primăvară, zbiciuind cu stropi reci teiul. Bietul guguştiuc abia se mai ţinea de creangă, piciorul fără gheruţă îl durea şi dimineaţă l-a găsit amorţit. A mai încercat o dată să apeleze la inima fiului, însă acesta era de neclintit; îl îndepărta cu lovituri de cioc, pe unde apuca. Trei zile l-a bătut, până când neputinciosul a rămas fără pene pe cap, pe gât, pe spate şi sângele a început să-i iasă prin piele.

Apoi, puterile l-au părăsit de tot, nu mai era în stare să se ţină agăţat de creanga udă, legănându-se parcă într-un joc al nesiguranţei, piciorul fără o gheruţă a cedat şi a căzut printre cioturi, pe iarba rece de sub tei.

Două pisici, ''locatare'' la subsol, toată ziua au stat la pândă şi au urmărit scena, aşteptând deznodământul.

A urmat o hârjoneală între felinele care-şi disputau trupul bietului guguştiuc, ce încă respira: una trăgea de-o aripa, cealaltă de un picior, de cap, săreau în sus, în lateral, se muşcau, ţipau strident, până când una dintre ele a învins şi a fugit cu el în bot la subsol, unde avea un festin.

  

Vizualizări: 172

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Frumos, Sofia! S-a întâmplat la tine în bloc de ştii aşa bine? :)) Mi-a plăcut analogia, aviz părinţilor de guguştiuci! :))
Textul este bine scris, sau cel puţin eu n-am găsit nimic de cârcotit :))

P.S - în natură, mama hrăneşte de fapt prima dată puiul mai mare, mai viguros, pentru cel mai slab, doar după ce s-a săturat cel mare, dacă ar fi căzut din cuib, n-ar fi fost nicio pagubă :))

Da, Cristina s-a întâmplat sub geamul dormitorului meu. L-am urmărit pe bătrânul guguştic şi îmi era milă de el... dar se zice că nu trebuie să intervi în legea naturii. Am fost curioasă ce se întâmplă până la urmă. Şi s-a întâmplat ce am povestit. Acum nu mai sunt guguştiuci, nu ştiu unde au plecat. De fapt teiul s-a mai tăiat de câteva ori de atunci... Ajunsesem să-i cunosc deşi erau foarte asemănători. Dar dacă puiul a fost cel ce i-a luat tătălui cuibul sau era alt guguştiuc, n-aş putea spune :))) cu certitudine, dar de întâmplat s-a întâmplat.

Ştiam că mama hrăneşte puiul mai viguros şi chiar am avut şi în text dar am scos, pentru impresie... să nu fie cu tentă tehnologizată.

Mulţumesc de coment!

 Un text care intr-o lume modernă de "betoane şi ţevi de eşapament" îmi readuce cu duioşie în memorie lumea " celor care nu cuvântă" descrisă cu lirism şi gingăşie de Emil Gârleanu

Doamne, am recitit cu mare atenţie pentru că prima dată n-am reuşit... lacrimile... vezi, dacă ar fi un cămin spital pentru păsărele, avea unde să se adăpostească sărăcuţul. Felicitări pentru acestă minunată povestioară care te conduce spre meditaţie... faci casă, creşti copii, îţi vor cuibul tău,  chiar dacă te oferi să-i ajuţi, la bătrâneţe eşti dat afară şi pentru insistenţe... terminat! Ai surprins bine piramida trofică întrun scenariu perfect! Aş vrea să continui, sunt curioasă ce face cu mama...

Citit cu mare drag,

Nu pot să nu las o îmbrățișare aici, pe pagina cu guguștiuci. Am citit de cum ai postat. Imediat am trecut cu gândul de la guguștiucii din teiul de la fereastra ta la guguștiucii din viață și nu ai cum să nu ți se frângă sufletul. Și într-un caz și-n celălalt.  Acum, citind comenturile, realizez că tu chiar ai urmărit povestea lor, ești fenomenală. Nimic nu-ți scapă, ți-am mai zis:) Și, așa cum spune Elena, tare mi-aș dori să știu ce se petrece cu mama, îmi imaginez un suflet singuratic, suferind în tăcere. Prețuire, romanciera noastră dragă!

Mă convingi din nou cât de ascuțit este simțul tău de observare ( nu numai a naturii, ci și a omului).

La aceasta calitate ai adăugat urmărirea cu sfințenie a algoritmilor construirii unui text literar, o stilistică plămădită cu talent, o inimă cât roata carului și ne-ai dăruit hrană pentru suflet.

Este ideal să deții în egală măsură teoria și practica scrierii cu har. Admirație!

Mulţumesc de trecere domnule IMC! Da am citit Emil Gârleanu, ''Din lumea celor care nu cuvântă''. Care copil nu a citit astfel de mici proze foarte impresionante.

Dar nu asta m-a inspirat, ci aşa cum am zis, realitatea. Prin urmare lumea este aproape aceeaşi şi după 100 de ani.

Ionel Mony Constantin a spus :

 Un text care intr-o lume modernă de "betoane şi ţevi de eşapament" îmi readuce cu duioşie în memorie lumea " celor care nu cuvântă" descrisă cu lirism şi gingăşie de Emil Gârleanu

Elena, suflet sensibil până la extrem! Da, aşa este, o asemănare perfectă cu unele cazuri din viaţa oamenilor mi-am trecut prin minte atunci când am asistat la acea scenă. Dacă eşti bătrân şi neputincios nu mai eşti folositor şi sunt mulţi fiii îşi deposedează părinţii de bunurile. Unii ajung oameni ai străzii după ce le vând casele sau în cel mai norocos caz, la azile.

Ce s-a întâmplat cu soaţa guguştiucului? În acel an am mai văzut-o pe câte o creangă în acelaşi tei, singură, numai singură. Apoi în primăvara viitoare nu a mai apărut. Probabil a picat şi ea în ghearele vreunei pisici...

Mulţumesc de trecere şi de comentul cu inima pe palmă, Elena!

Elena Mititelu a spus :

Doamne, am recitit cu mare atenţie pentru că prima dată n-am reuşit... lacrimile... vezi, dacă ar fi un cămin spital pentru păsărele, avea unde să se adăpostească sărăcuţul. Felicitări pentru acestă minunată povestioară care te conduce spre meditaţie... faci casă, creşti copii, îţi vor cuibul tău,  chiar dacă te oferi să-i ajuţi, la bătrâneţe eşti dat afară şi pentru insistenţe... terminat! Ai surprins bine piramida trofică întrun scenariu perfect! Aş vrea să continui, sunt curioasă ce face cu mama...

Citit cu mare drag,

Mulţumesc pentru impresie şi pentru ataşamentul la simţirea mea, Mihaela. Şi eu am fost foarte impresionată de acest fapt, mai ales că mă obişnuisem cu acel guguştiuc fără o gheruţă, prin faţa scării. Te împiedicai de el aproape şi nu zbura. Se învăţase cu noi şi noi cu el. Dar vezi, şi la ei, ca şi la noi există bătălia pentru supremaţie şi dacă tot nu mai eşti bun de nimic, la ce mai trăieşti?!

Mihaela Popa a spus :

tristeţe învăluită-n parfum de tei... nu credeam să împrumute şi alte vietăţi răutatea oamenilor

impresionată, vărs o lacrimă pentru bătrânul guguştiuc

citit cu drag şi adimiraţie pentru minunatul tău stil

mă-nclin!

O pisică ce trecea pe acolo, locatară la subsol,

Două pisici, locatare la subsol ocupante a unei magazii părăsite   de ex.

a fugit cu el în bot la subsol, în ascunzătoarea adâncă, unde avea să fie un festin.

A urmat o hârjoneală între felinele

HÂRJONEÁLĂ, hârjoneli, s. f. Încăierare în joacă; hârjoană.

Despre valoarea textului (dar și a prozatoarei!), numai cuvinte de laudă!

Îmbrățișări de la,

da Coza

Dragă Ion, trebuie să te dezamăgesc :)) Nu voi schimba locatare la subsol, deoarece chiar aşa este: pisicile ''locuiesc'' la subsolul blocului, acolo fac pui şi festine. Şi apoi îmi place cum sună. Voi pune în ghilimele ''locatara'' Ştiu că mi-ai mai corectat, pe acest text tot, asta, dar nici atunci nu am schimbat. I am sory! În bot se obişnuieşte, cel puţin pe la mine: pisica fugea cu un şoricel în bot.

Iar în legătură cu hârjoneala, ştiu, tocmai am căutat în DEX ieri, că nici eu nu eram sigură că este exact ceea ce am vrut. Dar, socotesc că aşa se face o hârjoană între pisici. :)).

Mulţumesc de trecere!



Ion Lazăr da Coza a spus :

O pisică ce trecea pe acolo, locatară la subsol,

Două pisici, locatare la subsol ocupante a unei magazii părăsite   de ex.

a fugit cu el în bot la subsol, în ascunzătoarea adâncă, unde avea să fie un festin.

A urmat o hârjoneală între felinele

HÂRJONEÁLĂ, hârjoneli, s. f. Încăierare în joacă; hârjoană.

Despre valoarea textului (dar și a prozatoarei!), numai cuvinte de laudă!

Îmbrățișări de la,

da Coza

Un text curat, foarte bine scris, cum altfel? Sofy, intotdeauna te citesc cu mare placere. Cat despre poveste, denota foarte multa sensibilitate si tradeaza un observator fin al vietii, indiferent ca este vorba despre oameni ori necuvantatoare. O parabola dupa parerea mea, scrierea sugereaza un tipar nefericit des intalnit printre semenii nostri.

Cu drag,

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 48 minute în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 3 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 4 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 12 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor