Prinţesa Jaga - motanca mea proprie şi personală -şi-a primit consortul cu mârâieli, cu oareşcari curiozităţi, marcate prin ocoluri concentrice în jurul lui, apoi, după un îndelung exerciţiu nazal - referire la mirosul ei atât de exersat - i-a întors spatele.
Eram deja pleoştită de efectul cu totul neaşteptat al întâlniri. În mintea mea programasem imaginea număru’ unu’ în care ea îmi sărea bucuroasă în braţe, mă pupa cu boticu’ ei umed de fericire şi când colo, stupoarea- stuporilor: micuţa Jaga e vexată în amorul propriu, ba mai mult, geloasă şi scuipăcioasă.
Şi toate astea în timp ce „prinţul rătăcitor” printre sandale şi ciorapi - transportul meu din ziua aceea – dădea fără să-i ceară nimeni, o veritabilă probă de tremurat.
L-am prins de ceafă şi l-am ridicat ca pe un trofeu până la înălţimea ochilor.
Apoi i-am dat drumul uşor-uşurel, stilul alpinism utilitar în cadă, cu o precauţie demnă probabil de o cauză mai bună. Şi, am deschis duşul. Apa l-a împroşcat din toate părţile.
L-am săpunit cu tot ce aveam la îndemână şi mi-a picat în mână. Aveam frisoane şi fiori la vederea puhoiului de purici care cădea de pe el, în timp ce bietul „prinţ” nu mai făcea nici o mişcare sub jetul puternic şi cald al apei.
Îmi repetam constant, încurajator, îmi tot spuneam că un puric, doi rămaşi n-ar mai avea atâta importanţă, deşi aveau dimensiuni care-ţi dădeau răcori pe şira spinării.
După jumătate de oră îmi admiram cu nesaţ „capo d`opera”. Radiam: operaţiunea de deratizare îmi reuşise. Cel puţin aşa trăgeam speranţă
Doar că acum „prinţul” era imobilizat total de o înţepeneală stranie, din care nu părea să aibă vreo ieşire.
Încetul cu încetul, câteva minute mai târziu, îmi pierdeam aproape orice nădejde că nou-venitul o să-şi mai revină singur. Membrele îi înţepeniseră şi răceală aia, ciudată la propriu, îl invadase cu totul. Aşa că plină de fervoare îmi iau curaj şi recurg la faimosul masaj al înecaţilor: fricţionarea lăbuţelor - în cazul lui - şi a burticii.
Miracolul s-a produs. Şi-a revenit. Dar a rămas vreme de vreo două ceasuri cu un bizar tic nervos: bâţâia din cap ca un apucat de boala lui Parkinson. Şi chiar mă şi îngrijoram iarăşi de noua lui dambla, care-l făcea să se zguduie din tot corpul când căuta să muşte dintr-o bucată de salam pusă în f farfuria mică din faţa lui.
Şi totuşi, am reuşit după un timp să constat că prinţesa mea nu rămăsese chiar rece la întâlnire, ci doar se folosise de fabuloasa ei putere felină de mascare.
Am văzut limpede asta când a început s-o facă pe cocheta. Chiar dacă n-a încetat să-l mârâie şi să-l scuipe. Mă uitam cu milă la „prinţul” care căuta „azil politic” după gambele mele, pe după care voia să se „exileze”.
O timiditate devastatoare îl pocnise drept în moalele capului de când îşi aruncase privirea peste cealaltă pereche de ochi viorii ai pisicii. Ceea ce probabil l-a făcut să se simtă umilit de bâţâiala lui trecătoare, jignit în bărbăţia lui de câteva săptămâni.
Oricum ar fi stat lucrurile, pisica - prinţesa mea cenuşie ca un iepure- privea acum languros spre bietul ghemotoc alb, presărat cu „floricele” pe cap (cum spunea mama când se gândea la petele cafenii şi negre ce-i conturau motănelului profilul şi creştetul).
Şi mârâia ori de câte ori încercam să-l alint, oprindu-mi mâna cu o lovitură de lăbuţă.
Cuvinte cheie :
Ai tratat în cheie minoră un subiect minor.
da Coza
Detaliul face întregul.
Iubirea pentru animăluţe de casă impune şi tot felul de neplăceri. Dar cine se încumentă să le aibă îşi asumă şi aceste neplăceri.
Eu nu. Iubesc animalele dar fiecare la locul lor, nu cu mine în casă.
Desigur textul nu este la nivelul reportajelor tale de călătorie... prin tema abordată. Ţi-ai exprimat sensibilitatea în această direcţie. Celor sensibili la astfel de vietăţi, cred că place.
Cu afecţiune, Sofy!
A;a e Sofy. Anumite texte sunt doar note/înregistrări din viaţă. Atât şi nimic mai mult. Mul'umesc pentru lectură.
Remarc sensibilitatea si umorul, desi textul relateaza doar un banal episod de viata.
Cu prietenie,
Mul'umesc mult.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor