Etcetera

[gina zaharia]

Îmi ridicasem o căsuţă într-un trunchi de copac. În zi de sărbătoare, pe acoperiş cântau mierlele. Aveam câteva camere, toate transparente, o terasă cu vedere la stele şi un susur în gând, ca un ecou al altor vremuri. Niciodată nu-mi pusesem întrebarea de ce o aşezasem acolo, pe raftul de semilună, când în faţa ei se întindeau multe lanuri vaporoase, multicolore. Poate pentru protecţia de alunecări spre nimic sau... spre nemărginire. Poate pentru că odată ce te strecori rază te cerni automat prin sita de verde fără să bănuieşti că de fapt te-ai transformat în lespede pe luciul apei.
Povestea e simplă. Când a plouat cu violet, s-a rupt cerul peste grinda dintre lume şi adăpost. Atunci a înflorit scoarţa iar trunchiul a cedat…
„Altă dată o să-mi construiesc casa în ramuri, mi-am zis, acolo mă găseşte doar adierea vântului… ce fac însă cu fereastra mea opacă?”
Mi-am luat aşadar casa şi am agăţat-o de stele. Răsar în ea, noapte de noapte şi privesc copacul în care am stat, rupt în două, cu gândurile pierdute…
Trag perdeaua timpului şi mă orientez spre răsărit. Acolo sunt baladele îmbrăcate în roşu…
Se vede casa din povestea mea simplă?
Dar casa de pe cer?

****************

În acelaşi timp, sub talpa muntelui cântau clipele. Un concert ameţitor care făcea stâncile să se întrebe dacă nu cumva sunt în pericol de transformare. Avea legătură cu lumea de dincolo de izvoare, îşi dăruia parcă sufletul presat între file de dor. Era noapte şi crez. În vârful ierburilor adormite, adieri sidefii dormeau a veghe colorată în albastru. Frângeau, din când în când, paşii desculţi ai timpului. Înfloriseră în sălbăticie, stări paralele cu păduri de cactuşi, săgeţi mistuitoare ce-şi schimbau traiectoria spre derută.
“E peticul meu de noapte”, mi-am zis.
M-am aşezat pe aceeaşi semilună şi m-am ridicat pe curcubeul cântecului prins în braţele stâncilor.
“Nu te întâlneşti aşa uşor cu vocile din adâncuri!”
“De-aş fi un translator bun”…
Am înţeles repede de unde izvorau cuvintele îmbrăcate în dor. Şi-am mai înţeles parabola despre înălţări şi prăbuşiri.
M-am apucat atunci să sfredelesc cu palmele goale în stâncă, numai astfel puteam cuceri silabele plăcute sufletului.
M-am transformat în culoare. Şi am scris povestea mea simplă. Semnez, sub talpa muntelui, cu prima lacrimă întemniţată a chemare, a regăsire. Restul e etcetera...

[gina zaharia]

mulțumesc, Mihaela! din căsuța timpului meu:)

Mihaela Popa a spus :

"spre nimic sau... spre nemărginire."

"Trag perdeaua timpului şi mă orientez spre răsărit"

"“Nu te întâlneşti aşa uşor cu vocile din adâncuri!”
“De-aş fi un translator bun”…"

semn de admiraţie!

[lecu rodica]

Acolo, in linistea ta, totul parca se intimpla intr-un alt timp,alt spatiu,alta dimensiune a noptii si dorului...

Cercetezi alte intinderi de cer,de ape,de anotimpuri care le percepe doar adincurile fiintei,le scormonesc doar gindurile si vraja cuvintelor...

Uneori ,chiar daca si ierburile si pasarile iti implinesc visul,duci povara dorului de oameni...ei stiu  sa-ti talmacesca tacerile,sa-ti asculte tainele...

Gustul eliberarii,al libertatii,resortul intim care ne domina ades,se roteste a regasire,ne apasa a intoarcere...

Dintre toate zilele ,aceasta seamna si a evadare si aintemnitare...intrea fi om si restul...

Niciodata nu vei putea ignora izvoarele ,ele susura a dor,casuta mica de pe o stea are fata  in bataia vintului si ferestrele spre talpa muntelui,chiar de planezi pe stari paralele,numai florile de cimp au mireasma cruda si adevarata...

[Suzana Deac]

O lume intreaga ramane inaccesibila atingerii si accesibila doar cuvintelor care vin si raman in preajma.

[Gabriela Grădinariu]

  Câți înțeleg să-și mute căsuța din stele la poalele muntelui , câți sapă în stâncă și mai ales câți găsesc izvorul cuvintelor îmbrăcate în dor ?

Un adevărat  crez ,  semnat cu prima lacrimă a chemare , a regăsire .

Gina , ce căsuță minunată ți-ai ridicat ! Mulțumim că ne oferi și nouă gazduire!

[Sofia Sincă]

Ştii ce? Mă furişez alături de tine să găsesc şi eu un petic de fericire în căsuţele tale. Mare meşter eşti, poţi construi din cuvânt doar locuri feerice îmbrăcate de lumini vaporoase, culori liniştitoare şi parfumuri divine.

Puterea ta metaforică nu are limite, merge şi în proză ca şi în poezie. Scaldă cuvântul prin sinestezii adorabile.

Admiraţie deosebită, Sofy!

[Claudia Elena Peter]

Poezie în proză, imagini frumoase şi sensibile!

Cu drag

[Corina Militaru]

“De-aş fi un translator bun”… Esti unul de exceptie.

Admiratie si drag,

[gina zaharia]

Dar au venit ploile și au dus-o cu o un sens mai la stânga, Iris! Mulțumesc pentru că ai (m-ai) zărit în copac:) Cu drag,

iris marinov a spus :

Povestea ta simpla e minunată, la fel ca şi căsuţa din copac care te protejează de alunecări spre nimic sau... spre nemărginire. Ai transformat în culoare,trăirile tale interioare!

[gina zaharia]

Rodica, există un tărâm pe care vrei să-l creionezi la limită de singurătate, acolo ești sclavul viselor și regele pumnului strâns...

Dar mă bucur când te știu lângă tărâmul acela:)

Cu prietenie,

lecu rodica a spus :

Acolo, in linistea ta, totul parca se intimpla intr-un alt timp,alt spatiu,alta dimensiune a noptii si dorului...

Cercetezi alte intinderi de cer,de ape,de anotimpuri care le percepe doar adincurile fiintei,le scormonesc doar gindurile si vraja cuvintelor...

Uneori ,chiar daca si ierburile si pasarile iti implinesc visul,duci povara dorului de oameni...ei stiu  sa-ti talmacesca tacerile,sa-ti asculte tainele...

Gustul eliberarii,al libertatii,resortul intim care ne domina ades,se roteste a regasire,ne apasa a intoarcere...

Dintre toate zilele ,aceasta seamna si a evadare si aintemnitare...intrea fi om si restul...

Niciodata nu vei putea ignora izvoarele ,ele susura a dor,casuta mica de pe o stea are fata  in bataia vintului si ferestrele spre talpa muntelui,chiar de planezi pe stari paralele,numai florile de cimp au mireasma cruda si adevarata...

[gina zaharia]

O lume în trecere prin târgul luminilor, Suzana. Am trecut și eu o clipă, nu zic:)

Mulțumesc mult!

Suzana Deac a spus :

O lume intreaga ramane inaccesibila atingerii si accesibila doar cuvintelor care vin si raman in preajma.

[gina zaharia]

E acolo, Gabriela, am fotografiat-o o dată, de o mie de ori, și da, mi-e crez!

Mulțumesc!

Gabriela Grădinariu a spus :

  Câți înțeleg să-și mute căsuța din stele la poalele muntelui , câți sapă în stâncă și mai ales câți găsesc izvorul cuvintelor îmbrăcate în dor ?

Un adevărat  crez ,  semnat cu prima lacrimă a chemare , a regăsire .

Gina , ce căsuță minunată ți-ai ridicat ! Mulțumim că ne oferi și nouă gazduire!

[gina zaharia]

Am desființa anotimpurile, Sofy, și am agăța luna în vârful casei. ce mai aștepți????:)

Îmbrățișări!

Sofia Sincă a spus :

Ştii ce? Mă furişez alături de tine să găsesc şi eu un petic de fericire în căsuţele tale. Mare meşter eşti, poţi construi din cuvânt doar locuri feerice îmbrăcate de lumini vaporoase, culori liniştitoare şi parfumuri divine.

Puterea ta metaforică nu are limite, merge şi în proză ca şi în poezie. Scaldă cuvântul prin sinestezii adorabile.

Admiraţie deosebită, Sofy!