ÎNTR-O ȚARĂ DE PLÂNS

[Exemplu de Titlu]

Profesioniștii

 

(Din ciclul:”Femeia-miracol de contradicții divine”)

 

                                          Nu-mi arde să râd, într-o ţară de plâns!

                                          Nu-mi arde să plâng,  într-o ţară de… râs!

 

Giarmata. La 9 km de Timişoara. O zi călduroasă de vară. Terezia se întoarce din oraş, unde a dus legume şi zarzavaturi la piaţă şi a mai făcut cumpărături necesare în gospodărie. A oprit maşina în faţa porţii. Nicoleta, vecina ei, parcă o aştepta.

– Tanti Terezia, nu aţi fost acasă… Andreia a făcut două crize, spuse ca un fel de reproş pentru că a fost chiar singură de data aceasta.

– N-ai sunat la salvare?

– Am sunat, dar până or să vină ei... Fata deja doarme.

Terezia a început să descarce sacoşele grele de cumpărături. O durea sufletul de mama fetei, dar şi de fiica acesteia, Andreia, autistă de la naştere. „La vremurile astea, atât de anapoda, să mai duci şi această cruce în spinare... Numai mamă să nu fii!” Îi trecu prin faţa ochilor chipul blând al fetei când s-a întors de la spital, cu vreo lună în urmă. A venit la tanti Terezia şi a cuprins-o cu braţele, strângând-o cu multă duioşie. Apoi a sărutat-o, ca şi cum i-a fost dor de atâtea zile cât a stat la spital. Nu poate să vorbească, abia de scoate câteva onomatopeie. Dar are o inteligenţă ascunsă. O trece un fior pe şira spinării gândindu-se ce urât a făcut ultima oară când a chemat-o vecina să-i dea o mână de ajutor, s-o liniştească pe copilă. Doamne, cum se mai zbătea! Scăpa ochii peste cap, se încovoia, se răsucea, dădea din mâini şi din picioare... Ţipa, se înroşea, făcea spume la gura... O scenă de groază! Ce durere mai mare poate să aibă nişte părinţi? La cei paisprezece ani, Andreia este bine dezvoltată, o depăşeşte pe mamă şi la înălţime. Însă, ce folos dacă nu judecă?... €„Cum poate o mână de femeie, depăşită de viaţă şi de greutăţi, să lupte cu o fată puternică, dar fără minte? Nu vreau să-mi imaginez!”

Nici bine n-au terminat de discutat că maşina salvării îşi făcu apariţia, furnicând în spate pe toţi acei care auziseră sirena cu timbrul ei strident şi binecunoscut. Coboară pe rând, un bărbat în jur de 35-40 de ani, plăcut la chip, şaten, cu o statură impunătoare, și o femeie tânără, frumoasă, cu un păr superb, negru, prins într-o coadă împletită.

– Unde este fata? se adresă mamei pe un ton numai bun de speriat graurii, nicidecum de adus alinare vreunei răni de suflet sau de carne.

– E înăuntru, în casă. Doarme acum...

– Cum? Doarme? Cum adică doarme?! De ce-ai chemat salvarea? Hai trezeşte-o şi ad-o-ncoace!... Altă dată nu mai vine ea salvarea! se oţărî asistenta.

Mama tremura din toate încheieturile. N-ar fi vrut să trezească fata, după criză dormea întotdeauna mult şi chiar bine. Niciodată n-a trezit-o din somn. De voie de nevoie, se duce în casă. Apare, într-un târziu, cu o sacoşă în mâna stângă, în care-şi îngrămădise la repezeală câteva lucruri personale pentru spital, cu dreapta trăgând fiica după ea. Aceasta nu se lăsa de bună voie, opunea rezistenţă.

În acest timp, frumoasa asistentă privea peisajul. Îşi desfăta ochii cu verdele crud al frunzelor din copaci şi cu roşul-vişiniu al cireşelor încă neculese. Bărbatul era undeva în spatele maşinii, de unde se ridicau câteva rotocoale de fum albăstrui, semn că se delecta cu o ţigară. Nu erau interesaţi nici cât e negru sub unghie de problema în care fuseseră chemaţi. Se prefăceau că nu văd cum mama se chinuia să aducă fata spre maşină. Cu chiu cu vai, Andreia este urcată în ambulanţă.

Terezia asista neputincioasă, dar revoltată, la această scenă. Auzi ţipetele nevricoase ale asistentei:

– Dacă nu dai mâna la mine, stăm aici până mâine dimineaţă! Cu siguranță, aceasta voia să ia tensiunea fetei, dar, copila, simțind că nu e iubită, refuza cu îndârjire orice gest venit din partea ei. „Și când te gândești că acești farisei sunt şcoliţi special ca să vindece bolnavii...” A mers la bărbatul care, între timp, îşi aprinsese altă ţigară şi i-a explicat situaţia, exprimându-şi consternarea şi dezamăgirea cu privire la indolenţa lor:

– Am stat şi v-am urmărit cât de “profesionişti” sunteţi. Vă lipseşte până şi ultimul strop de omenie din voi! Aţi văzut cu câtă greutate mama şi-a cărat fata până la maşină, dar n-aţi dat o mână de ajutor. Ce sunteţi voi? Călăi? E păcat de aceste uniforme frumoase pe care le purtaţi, din banii noştri, ai proştilor care vă plătim şi salariile. Voi nu meritaţi nici aceste salarii tăiate cum le aveţi acum! Ruşine să vă fie!

Bărbatul chiar s-a ruşinat şi a plecat iute la colega de breaslă. Ce au discutat numai ei ştiu, dar s-a întors spăşit la Terezia şi i-a spus un „sărut mâna” cu  acel glas plin de umilință, care parcă cerşea iertare şi pocăinţă.

Uitându-se după maşină, Terezia simţi un gust amar şi o lehamite faţă de tot ce înseamnă medicina noastră cea de toate zilele. Dacă aşa s-au comportat în faţa casei femeii, oare cum aveau să se comporte la spital?! Şi mai ales cu o fată care nici nu judecă şi nici nu vorbeşte… Regretă, totuşi, că nu a tras-o măcar puțin pe “jigodie” de părul acela negru şi frumos, împletit în codiță…

[Sofia Sincă]

Cam alambicat text... Nu prea se înţelege cine e Terezia, ce legătură are cu mama fetei autiste, zici tu, deşi crizele pe care le explici seamănă mai mult cu epilepsia. Desigur autismul este din naştere, nu mai trebuie spus, dar nu se observă decât între doi şi trei ani. La început am înţeles că fata de patrusprezece ani are un copil cu autism... Apoi m-am străduit să înţeleg dar nici acum nu ştiu ce grad de rudenie este între Terezia şi mama fetei cu autism sau chiar ea este.
În sfârşit mesajul doar e clar, lipsa de profesionalism al unor angajaţi de la urgenţe medicale.
Şi ar mai fi:

Numai mamă să nu fii! - să nu fi
Nu poate să vorbească, abia de scoate câteva onomatopeie, - după fraze la timpul trecut, vii cu acestea la timpul prezent. Într-un text atât de mic se formează discordanţă prea vizibilă.
La cei paisprezece ani, - patrusprezece
de speţa în care ei fuseseră chemaţi - nu prea e motivat termenul de ''speţă'' - acesta se foloseşte mai mult la convorbiri, idei şi în special la tribunal. Aici mergea mai bine ''motivul'' sau alt termen.
Am citit, Sofy!

[Sofia Sincă]

http://in-cult.ro/2010/06/01/conjugarea-verbului-a-fi/

aceasta este conjugarea verbului a fi, la modul imperativ.

Să mă fi trezit eu prea devreme... nu cred. M-am trezit ca de obicei, dar am uitat să pun formula: asta este doar părerea mea

ha!

Modul IMPERATIV

Afirmativ

Persoana		Conjugarea
pers II sg. pers II pl.	tu voi	fii fiţi

Negativ

Persoana		Conjugarea
pers II sg. pers II pl.	tu voi	nu  fi   nu  fiţi

[Chris]

Cred că la medicale se foloseşte "caz". 

Textul impresionează prin tema profund umană. Tratament în contumancie:)))))))

Şi spuneţi că v-au premiat chiar şi văzând ce aţi scris desre ei? :))))

[Vasilisia Lazăr]

Nu e vorbă în vânt că statul român ucide oameni. Prin… sistemul sanitar. Dovezi găseşti oricând, în orice colţ de Românie. Supusă, bolnavă. Este în afara oricărei rațiuni și logici medicale și umane. Nu se poate ca pe un om aflat într-o astfel de situație să îl tratezi în acest mod. Dar, ce să mai discutăm... „Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul.”

În ceea ce privește textul, nu știu, nu l-am citit la prima mână, dar forma aceasta în care l-am găsit mie îmi place. O singură observație aș avea. Ori copila avea și autism și epilepsie, ori autorul nu a studiat îndeajuns simptomele autismului. Chiar dacă ele diferă de la o persoană la alta, de la ușoare la severe, crizele autiștilor, atunci când sunt severe, se caracterizează prin violență și agresiune asupra altor persoane sau chiar asupra lor înșiși și prin opoziție. Totul în text e descris bine, cu excepția datului ochilor peste cap și a spumii de la gură (dacă nu e la figurat, și nu e!) specifice epilepticilor. Să admitem că fetița ar avea și epilepsie. Nu știm asta atâta timp cât autorul nu precizează.

Corect e așa cum e scris, adică „numai mamă să nu fii”.

„Avea autism din naștere” iarăși este corect deoarece „Autismul este o tulburare severa de dezvoltare, de natura neurobiologica. Ea apare fie la nastere, fie la varsta de 18 luni - 2 ani a copilului.” http://invingemautismul.ro/ce_este_autismul

[elena spiridon]

Paisprezece(saisprezece),nu patrusprezece, vezi ,,Indreptar ortografic , ortoepic si de punctuatie si de punctuatie"
sa nu fii, cu ii .......este conjunctiv cu valoare imperativa

Cat priveste autismul, vezi cursurile domnului Florian Colceag,...mi-e teama ca lumea devine din ce in ce mai autista

[Sofia Sincă]

Se pare că toată lumea are explicaţii la comentariul meu în loc să comenteze proza lui George...

Dragi comentatori eu am pus formula care trebuie luată în considerare: asta este doar părerea mea. Şi dacă vreţi să ştiţi, mai aveam multe de zis în legătură cu alcătuirea acestui text... Poate o fac pentru a vă da prilej să mai comentaţi, pentru că am văzut membri ai site-ului pe care nu i-am văzut niciodată la proză.

Cu admiraţie pentru comentatori, Sofy!

[Gabriela Grădinariu]

 Se vede de la o poștă că Terezia este George travestit . Ca de obicei , cu mâna-n părul altora! Admirabil , mereu pe fază!