Săgeata lui Cupidon XV (titlu provizoriu)

[Stefana Ivanescu]

Miercuri, 3 septembrie 1995

 

Este ora şapte seara. Îmbrăcată într-o rochie de gravidă, albă cu buline mov, cu o fundă sub piept, marcând locul de unde porneşte un pliu adânc, Simona stă îngândurată în faţa ferestrei de la sufragerie.

Locuieşte cu Nicu în apartamentul acestuia. Locuinţa dispune de o bucătărie spaţioasă, o sufragerie şi două dormitoare, toate mobilate ultramodern.

Este atât de adâncită în gânduri, încât nu o deranjează nici cheia răsucindu-se în yală, nici zgomotul făcut de uşă în timp ce se deschide şi se închide. Tresare la auzul vocii lui Nicu.

-         Bună, am sosit!

-         Bine ai venit! Pun imediat masa! Mâncarea este deja încălzită!

Cina se desfăşoară în tăcere. Nicu se gândeşte la bolnavul cu infarct miocardic care a fost internat ieri. Nu este mulţumit cum evoluează, a lăsat vorbă să fie anunţat dacă starea acestuia se va înrăutăţi. Pe Simona o muncesc aceleaşi gânduri ca şi înainte de sosirea lui.

-         Ce-i draga mea, la ce te gândeşti? Nu te simţi bine?

-         Mă simt bine! Alta este problema. Îmi este dor de fete. Se apropie începutul şcolii, iar eu habar nu am dacă Dragoş le-a pregătit cum trebuie!

-         Sigur s-au ocupat părinţii lui! Nu trebuie să-ţi faci griji din această pricină!

-         Da, dar este datoria mea de mamă!

-         V-aţi înţeles ca fetele să rămână la el! Nu mai sunt obligaţia ta!

-         Divorţul nu este pronunţat. Este doar o înţelegere între noi. Nu este o hotărâre judecătorească la mijloc. Şi chiar de ar fi, rămân fetele mele! Eu le-am născut şi crescut, eu m-am bucurat şi am tremurat pentru ele! Sunt ale mele! Şi acum, când a trecut greul, vine tipa aia şi le ia de-a gata! Ce ştiu Anca şi Raluca despre ea? Ce ştie ea despre ele? Oare ele ce simt? Cum le afectează despărţirea?

-         Nu eşti nici prima nici ultima mamă care divorţează! Sentimentele tale sunt normale în acestă situaţie, dar timpul îşi va spune cuvântul! Te vei obişnui! Te roade faptul că Dragoş are pe cineva?  Ce te mai interesează? Ar trebui să fii mulţumită că v-aţi înţeles!

-         Da, aşa ar trebui, dar am o stare de nelinişte cumplită! spune Simona cu lacrimile şiroind pe obraji.

Nicu o îmbrăţişază şi o mângâie liniştitor pe spate. Treptat, aceasta se linişteşte. Sau pare a se linişti. „Deocamdată nu este cazul să spun tot ce simt. Dar, din ce în ce mai des, mă bate gândul de a mă întoarce acasă. Mă simt bine cu Nicu, dar de Dragoş mă leagă toată adolescenţa şi tinereţea noastră. Avem realizări împreună, casa, copiii. Am o situaţie. Nu că nu aş avea şi cu Nicu, dar una este să fii soţia unui medic şi alta nora unui senator. Să dau cu piciorul la toate astea?

Recunosc, nici eu nu am făcut eforturi de a-i fi aproape bărbatului meu, de a fi jumătatea lui. Nici să mă apropii de familia acestuia. Aş putea încerca să mai dau şi de la mine. Poate nu e prea târziu, poate există o posibilitate de împăcare? Mâine îl sun pe Dragoş şi îi propun să ne întâlnim, să discutăm. Lui Nicu îi spun că mă duc să văd fetele.”

 

Ora 20:00

 

Stăm la măsuţă, cu câte o cafea şi un coniac în faţă. De când relaţia noastră a luat o altă turnură, avem foarte multe lucruri de pus la punct.

-         Nu Dragoş, nu sunt de aceeaşi părere, continui eu discuţia deja începută. Cred că este prea devreme pentru prezentările oficiale. În ce calitate mă vei prezenta familiei tale? Amantă? Ce voi spune alor mei? Divorţul  tău nu este încă pronunţat şi se pot întâmpla multe. Există posibilitatea, chiar dacă infimă, de a vă împăca.

-         Asta nu se va întâmpla! Ţi-am spus, am discutat cu Simona, am luat fetele în grijă...

-         Dacă soţia ta va vrea să vă împăcaţi?

-         Ea abia aşteaptă să se mărite cu Nicu!

-         Crede-mă, te rog, o mamă nu poate renunţa aşa uşor la copiii ei. Am experienţa divorţului şi ştiu ce am simţit eu. Şi probabil la fel gândeşte şi ea, spuneai că este o mamă bună! Mai bine mai stăm aşa, să nu ne grăbim, dacă e să fim împreună, vom fi. Hai să ne gândim cum vom face să ne întâlnim. Între Alexandria şi Constanţa este distanţă mare.

-         M-am gândit la asta. Voi renunţa la postul de aici şi mă voi muta în Bucureşti, voi lucra în şantierele noastre. Tata şi Eugen vor fi încântaţi de această hotărâre. De mult mă bat la cap să o fac. În acest fel îmi va fi uşor să fac naveta la Constanţa. Este posibilitatea să stau uneori mai mult şi pe acolo, avem lucrări în judeţ. Voi închiria o garsonieră sau un apartament şi vom avea casa noastră.

 

Joi, 4 septembrie 1995

Dragoş, ora 15:00

 

M-a sunat Simona. Vrea să ne întâlnim, să discutăm unele probleme legate de fete. Nu a vrut să-mi spună nimic la telefon. A propus să ne vedem vinerea asta, dar am refuzat, oricum merg săptămâna viitoare când încep ele şcoala. Mi-a propus să luăm masa împreună, la noi acasă. Aşa vom avea confortul necesar, nu ne va deranja nimeni. Nu-i spun nimic lui Flori, nu vreau să se neliniştească degeaba. Şi aşa are dubiile ei. 

[Corina Militaru]

Complicatiile stau la orizont gata oricand sa incurce destinele. Sunt nerabdatoare sa vad cum evolueaza povestea personajelor.

Cu drag,

[Sofia Sincă]

Ai aruncat bomba. Era cazul. Nu se poate ca o familie, indiferent cât este ea de evoluată intelectual să se despartă, să se împreuneze fiecare cu altcineva chiar aşa liniar, mai ales când sunt copii la mijloc.

Prin urmare avem pentru ce aştepta capitolul următor.

Sofy

[Claudia Elena Peter]

Da, închep iţele să se urzească, interesant, îmi place cum sintetizezi personajele şi psihologic, cu subtilitate relaţiile complicate dintre ele. O poveste realistă!

Aştept continuarea