Sindrofia „domnişoarelor”

[Sofia Sincă]

Cu două săptămâni înainte de întâlnirea prestabilită, încep să curgă telefoanele: Alo, Geta? Vezi că se apropie sindrofia. Când, în ce dată? Pe şaişpe. A... nu pot atunci... de ce duminica?! Vine Camelia de la Bucureşti, cu viitorul ginere pe la mine şi cu Monica... şi nu pot. Ştii? Viitorul, este din Londra. Un român, cu slujbă bună în Londra şi Monica va pleca şi ea... Biata Camelia, i-am spus eu că va rămâne singură ca şi mine. Ok! Atunci când punem? Luni în şapteşpe, e bine? Da, e bine oricând, doar în duminica 'ceea nu. O suni tu pe Mioara? Da, o sun, apoi te sun eu şi-ţi spun. Urmează ca Geta s-o sune pe Mioara şi înapoi pe Sonia; Mioara  pe Ileana şi din nou pe Geta; Ileana o sună pe Flori după care pe Mioara; Flori pe Irina şi iar pe Ileana. Într-o săptămână se pune la punct data, se înştiinţează gazda, adică Brigita care locuieşte cu cei doi băieţi ai ei, într-un domeniu, în buza pădurii. Brigita are căsuţa ei în acest domeniu, un octogon ca o bijuterie care se învârte după soare, curte separată, foişor, flori... peste tot flori, multe flori şi o pisică, Kiti. Doi ciobăneşti mioritici Bill şi Clenţi locuiesc în spatele octogonului în nişte căsuţe înalte şi trainic construite, ca orice casă, cu unul dintre pereţi din plasă de sârmă, solidă. Cum simt că se apropie cineva de octogon, latră continuu de nu te mai poţi înţelege, cu vorbă normală prin preajmă. Brigita o fiinţă mignonă merge lângă căsuţe şi se ceartă cu dulăii mizând pe faptul că ei ar înţelege fiecare cuvânt. Ia poziţia profesorului care-şi dojeneşte învăţăcelul. Ei se ridică pe plasa de sârmă, devenind nişte uriaşi furioşi şi fioroşi, încă o dată decât ea de înalţi, dar suverana nu cedeză: taci Clenţi, nu vezi că au venit colegele? Bill pe cine latri tu, hai? Pleacă urâtule de aici, că nu-ţi mai dau eu biscuţi cu ciocolată... hai, hai! Şi tot aşa îi apostrofează, privind spre înălţimea lor, până oboseşte ori ea, ori câinii. Ei fac serviciu doar noaptea, se plimbă adulmecând susurul pădurii doar sub clar de lună, considerându-se stăpânii domeniului, dar şi ziua câteodată, atunci când, acasă se află doar miniona Brigita, singură. Uneori pe rând pentru a evita împerecherea necontrolată. Restul timpului stau în căsuţele lor separate, dar alăturate.

În ziua întâlnirii, la locul stabilit, în capătul străzii Calea Bucureşti, fetele nerăbdătoare să se vadă, fiecare ajung cel puţin cu o jumătate de oră înainte, dar nici una nu recunoaşte. Au mai rămas opt colege din doisprezece. Acum am sosit, spune fiecare. Prima e Ileana, sprijinindu-se de baston, de optzeci plus, pusă la punct, cu cea mai frumoasă pălărie, răsfăţată, dorindu-se în centrul atenţiei. A doua, Sonia căreia nu-i place să aştepte nimeni după ea, cea mai tânără dintre contabile. Ileana, ce bine arăţi! Şi o sărută pe obraji. Încântată, Ileana zice: stai să-ţi spun poezia care mi-a rămas în minte când m-am trezit... una de Topârceanu, dar nu mai ştiu cum îi zice. ''Hei, trecătorule, -napoi!/Să nu-i miroşi a usturoi/Iubitei/S-a stins. Dar să n-o plângi, străine,/Mai mult pe ea decât pe mine!'' Epitaf parcă, Ileana. Nu contează, spune-mi ce mai faci Sonia?! Bine, bucuroasă să te întâlnesc. După care imediat, fără a mai aştepta răspuns, Ileana foarte îngrijorată: aici trebuia, precis, să ne întâlnim? Aici coboară Geta când vine de la Topoloveni? Da, Ileana. Păi de ce nu a venit până acum? Mie mi s-a părut că am văzut-o... avea două sacoşi maaaari... ce o fi având în ele?... Ţi s-a părut Ileana, încă nu e unsprezece. Dar, în câteva clipe apare şi Geta, şaptezeci plus şi care de vreo cinci ani se luptă cu o leucemie. Se împuţinează pe zi ce trece. Culmea... cu două sacoşi grele în mâini, care o trăgeau în jos din fiecare parte. Geta! exclamă cele două. Vezi Soni, ţi-am spus eu că am văzut-o? Da, m-ai văzut, şi ce dacă... m-am dus să iau flori, se răţoieşte Geta la Ileana. Fetelor! Eu n-am luat flori... se tânguie octogenara. Soni, fugi repede şi cumpără-mi şi mie flori! Soni dă fuga la florăria de lângă teatru şi-i cumpără flori. Când se întoarce le zăreşte pe cele două şuşotindu-se, mai ales Ileana, la urechea Getei. Precis Ileana recită. În următoarele minute apare Flori. Tot o minionă aproape de şaptezeci care nu bea apă, ci numai bere de pe la vreo patruzeci de ani când a avut o afecţiune la rinichi, iar medicul i-a recomandat să bea bere. De atâta bere s-a făcut cât un butoiaş. Flori! exclamă colegele în şir. Muua!... Muua!... Muua!... Abia m-am trezit, spune nou sosita, am dormit foarte târziu aseară, am jucat canastră cu o vecină. Nici nu am reuşit să mă machiez, bine. După câteva momente: Flori ţie ţi-am spus poezia mea de azi-noapte? Nu Ilenuţa, dar lasă că avem timp, răspunde delicat şi piţigăiat, Flori. Să ajungem la Bri şi mi-o spui, ne-o spui tuturor. Noi am avut plăcerea, spune Sonia, râzând. Vine apoi şi Marianca împreună cu Irina. Aceleaşi complimente fiecare pentru fiecare, aceleaşi pupături, iar Ileana ţine să le spună poezia fiecăreia în particular. Mioara nu vine, spune Geta, ea vine direct la Brigita. Prin urmare formaţia fiind completă se poate pleca. Maşina pregătită de băiatul gazdei vine, şoferul foarte politicos le ajută pe ''domnişoare'' să urce, se asigură că s-au aşezat pe locuri şi pleacă spre domeniul familiei Mărgineanu, undeva la marginea oraşului. Desigur le primeşte cei doi dulăi, cu o larmă de nedescris, drept pentru care erai convins că doreau să rupă plasa din sârmă şi să le facă praf în câteva secunde pe cele şapte femei gălăgioase, puse pe distracţie. Dar gazda îi potoleşte destul de repede, de data aceasta, cu ceva mâncare aleasă. Fiecare stă la rând pentru a săruta gazda şi pentru a-i înmâna cadoul. Darurile sunt dintre cele mai variate şi bizare: poze haioase de pe la birou, fier de călcat cu jar, falus din burete de baie, prosop pentru ieşit din aburi cu George Clooney, un pahar plin cu... el însuşi, încât dacă pui apă se varsă pe lângă, borcan cu miere, flori, mai ales flori dar numai în glastră, deoarece Brigita nu doreşte tăiate, flori cu pământ luate direct din pădure. Revelaţia zilei este o ie splendidă, veche de vreo-sută cincizeci  ani, de-a stră-străbunicii Getei, puţin umedă din motiv că o spălase în ziua anterioară. Pentru a se usca, după ce trecuse prin aproape toate mâinile şi fiecare îşi arătă uimirea, cât de bine a fost întreţinută şi cât de minunat a fost lucrată, pe fir de marchizet, Brigita hotărăşte să o pună pe bara de covoare, peste un plastic solid, pentru a se usca. După ce domnişoarele se fac comode şi se aşează la masa deja pregătită cu mare pompă, cu farfurii alese, pahare de cristal şi serveţele frumos colorate şi aranajate, începe murmurul, care se transformă aproape imediat în larmă. Irina povesteşte despre nepotul său, cum că nu ar fi altul mai deştept decât el, Mariana o contrazice cu fiica fiică-si, olimpică, fostă vedetă la televiziunea locală, imediat se scot poze care trec din mână în mână. Ileana cum se aşează toată lumea la masă, începe: fetelor v-am spus poezia care m-a trezit azi-dimineaţa? Şi începe:''Hei, trecătorule, -napoi!/Să nu-i miroşi a usturoi/Iubitei/S-a stins. Dar să n-o plângi, străine,/Mai mult pe ea decât pe mine!'' Ileana ne-ai spus-o! o apostrofează Geta. Se pune pizza pe masă şi o enormă plăcintă cu brânză. Sonia se ridică să ajute gazda: staţi acolo să vă servesc eu, că sunt mai tânără. De ce trebuie să spui mereu asta? răspunde îmbufnată, Brigita care e trecută şi ea cu ceva de şaptezeci. Ce ai adus acolo în sacoşile cele mari, Geta? întreabă Marianca. Ce să aduc? Nişte flori de pădure, ghiocei şi gâgâţele, cu pământ cu tot să se prindă şi la Bri. Ce sunt alea gâgâţele? întrebă mirată Flori. Eu nu am auzit de aşa ceva, niciodată. Nici eu, nici eu, se auzi murmur şi în minutul următor toată lumea repata: gâgâţele, găgâţele, gâgâţele. Ce dacă nu aţi auzit voi, înseamnă că nu sunt? Şi Geta se ridică cu viteză să aducă o mostră. Astea-s albăstrele, se auzi o voce. Ei, na! Eu le zic, gâgâţele. Kiti – pisica, după ce se umflă cu pitzza şi plăcintă cu brânză, se ceru afară pentru vreo plimbare pe gardurile opulente ale celor câţiva locatari, pentru care s-a defrişat o porţiune din pădure sau pentru o siestă la soarele ce pripea la început de primăvară. Fetelor să vă spun ceva! se ridică din nou în picioare, Ileana. Soţul meu, fie-i ţărâna uşoară, când am împlinit cincizeci de ani de căsătorie, mi-a zis aşa: tu nu ai fost niciodată o bună gospodină, pentru că o bună gospodină aduce pe masă prima dată, sarea. Şi râde cu poftă. Ileana, pe asta ne-o spui la fiecare întâlnire, rosti Geta cu reproş. Da, v-am mai spus-o? Un bătrân nu uită ce a fost, dar uită că s-a mai spus odată, îşi zise în barbă, iar apoi tare: vedeţi deşi e mai mică decât mine întotdeauna ea m-a certat pe mine şi nu invers. Brigita ca să fie o bună gospodină pune câteva solniţe pe masă şi câteva bucăţi apetisante de somon la cuptor pe pat de sare. Sosi şi Mioara, în doliu după soţ. Îmbătrânită dintr-odată, îndoliată şi veşnic cu lacrimi în ochi. Se sărută pe obraji cu fiecare, schimbă câteva cuvinte pe rând cu fostele colege, toată suflarea reuniunii îşi exprimă condoleanţele. Desigur Ileana: vrei să-ţi spun Mioara poezia... Ileana, termină! Las-o Geta, las-o... Spune Ileana! Şi Ileana începe: ''Hei, trecătorule, -napoi!/Să nu-i miroşi a usturoi/Iubitei/S-a stins. Dar să n-o plângi, străine,/Mai mult pe ea decât pe mine!'' Soni spune că e epitaf. Nu ştiu cum îi zice. Urmează vizitarea casei. De fiecare dată exista cineva care doreşte să vadă casa, dintr-o contradicţie sau curiozitate. Desigur, fără a fi proprietarii acasă. Până la urmă pleacă toate. Casa vastă... enormă, întinsă pe vreo douăsute de metri patraţi, cu multe încăperi, largi, spaţioase, cu multe dressinguri. Aproape pe lângă fiecare cameră există un dressing, lângă baie, la mansardă, lângă fiecare dormitor, dressinguri ticsite cu haine...  Terasă, balcoane, paradis. De fapt sunt două case, care se privesc în oglindă una pe alta, un duplex. A durat destul timp până şi-a satisfăcut fiecare curiozitatea, urcatul la etajul doi greoi, mai ales Ileana în baston. Deodată, un ţipăt: peştele! Toate se întorc ca la comandă înspre ieşire, se încolonează în şir indian şi începe crosul spre căsuţa în formă de octogon, care mai de care alergând, împingându-se, împiedicându-se, dornice să salveze principalul fel de mâncare pentru masa de amiază, peştele. Ca la ''urma scapă turma'', tot Sonia ajunge prima şi opreşte aragazul. Noroc că s-a putut recupera. Peştele era numai bun de savurat, lângă ciuperci trase în unt şi legume făcute în dry cooker. Cinstita masă abia-şi trage sufletul, vociferând fiecare în legea ei. Peştele este servit. Marianca din dreptul geamului dintr-o dată scoate un alt ţipăt: Iaaaa! Nu mai este ia pe bară. Adio peşte, participantele la sindrofie erau afară să caute ia. Plasticul era pe bară dar ia nu. Mister şi nu prea, deoarece frumoasa Kiti cu o pată pe nas, dormea sforâind dulce pe ia de unasută cincizeci de ani, smulsă de primul zefir al primăverii şi asezată pe gazon. Kiti! Cum ai îndrăznit să dormi pe ia asta care este o veritabilă piesă de muzeu? Treci de acolo! Lenaşa felină nu prea se dădea plecată până stăpâna ei n-o împinse pe iarba deja încolţită. Din nou în casă, din nou la masă, muzică bună, Julio, Edit Piaf, Ravel, Abba. După peşte, prăjituri. Multe prăjituri foarte dulci şi foarte diversificate, sucuri, apă. Ufff! răsună Brigita, ridicându-se repede de la masă. Am uitat lumânările. Într-un colţ al camerei de zi, jumătate ocupată cu florile în glastre, găzduite peste iarnă şi încă nescoase pe terasă, stăteau cuminţi trei lumânări roşii, înalte, pe nişte suporturi metalice forjate şi vopsite cu o notă patinată. Nu le mai pune... se auzi o voce. De ce să nu le pun? Ba le pun acum! Imediat trebui să li se facă loc, le aprinse în lumina puternică a zilei, atmosfera se încinse în discuţii. Marianca, mereu şugubeaţă: Ileana nu te-ai recăsătorit? De ce Marianca? Un vecin îşi caută soaţă. Marianca... eu nu mă mai mărit. L-am iubit prea tare pe Gelu meu, care-mi spunea: să nu alergi niciodată după autobuz, Ileana. Ştii, Gelu a fost aviator. Dar eu după ce apucam să trec colţul alergam, că pierdem autobuzul şi la birou mă certa domnul Bădescu. Dar tu? Eu? Eu am un amant, mai tânăr ca mine cu vreo treizeci de ani. Marianca având aproape de şaptezeci. Păi ce crezi că eu stau singură? Îi dau unul şi Mioarei. Am unul pentru ea. Mioara ridică puţin capul şi zâmbi înţelegătoare. Du-te de ci cu amanţii tăi! o bruştului Geta. Numai tâmpenii ştii să spui. Mă duc după şampanie dincolo la copii, anunţă Brigita. Bri, dar berea mea unde e? întrebă Flori, pisicindu-se şi care până atunci a stat pe uscat. Mi-e mi-a recomandat medicul să beau numai bere. Imediat Flori! Şi Brigita scoate de la frigider două cutii cu bere, din care ieşeau aburi reci. Mai vrea cineva bere? Satisfăcută, Flori începe să-şi depene amintiri cu lacrimi în ochi, mereu aceleaşi pe care le spunea şi la birou, şi anume câte lubeniţe a mâncat ea într-o vară, în Moldova de unde este, după seceta din '47, lubeniţa fiind mâncarea de bază în vara 'ceea. Getuţa, hai să-ţi zic ce-i ura Marga, cuscră-si. Ce prostie mai debitezi? Păi la înmormântarea ei, mi-a spus cuscră-sa că îi zicea, când se ducea pe la ea prin Ceair, să-i moară porcii. Râsete generale, deoarece Marianca vorbea tare pentru a lua la cunoştinţă tot auditoriul. Nu credea că soacra fiicei ei, marea judecătoare, e înstare să crească şi nepoţi şi porci. Şi tu voiai să stai cu Enescu în priveghi, nu? reproşă Irina. Dar mi-a plăcut cum te-a pus la punct. Da, voiam să-i amintesc lui Enescu, de faza când ne-am dus după el la Craiova, să-l luăm de la una. Ştii ce i-a zis Marga ăleia? Duduie dacă-l vrei, ia-l, dar să ştii că nu e bun de nimic. Eu ţi-l las. Însă, când au ajuns acasă, Marga a luat un cuţit şi a sărit la el, să i-o taie. Zicea că voia obiectul delict să meargă cu el la divorţ. A dormit în baie Enescu în noapte aia... Brigita unde e şampania? întrebă Sonia. Unde ai fost? Am fost să văd ce face Clenţi că trebuie să fete şi să-i duc ceva de mâncare. Mă duc acum să iau şampania. S-a întors tot fără şampanie, spre regretul tuturor, căuta ceva prin dormitor. Mi-am amintit de un şal negru cu roşu, care îmi place mult şi vreau să vi-l arăt. Unul din America. Tortul mare, apetisant, aştepta pe masă. După prezentarea şalului, Sonia o luă de braţ şi zise: hai să luăm şampania. Urmă tortul şi preţioasa băutură care place şi zeilor cu nelipsitul toast: să ne vedem şi data viitoare! La tort apăru nepoata cea mică a Brigitei, care după multe insistenţe ale bunicei s-a lăsat convinsă să execute un număr de balet. Mica balerină şi-a pus caseta şi-a luat opincuţele cu poante şi a început să execute, cam plictisită, cam neglijentă, o mică bucată din Lacul lebedelor. La un moment dat s-a oprit şi conştincioasele bunice au început să aplaude. Însă fata a pornit din nou să definitiveze numărul... Doar s-a oprit pentru că acum execută celelalte lebede, explică Brigita. Pot să spun şi eu poezia? întreabă Ileana după ce mica balerină se retrage într-un colţ cu o bucată de tort gospodărească. Şi recită fără a mai aştepta răspuns: ''Hei, trecătorule, -napoi!/Să nu-i miroşi a usturoi/...''

Apoi încet, încet soarele devine tot mai palid şi începe să se ascundă după pădure iar fostele contabile, acum toate pensionare pleacă spre casele lor, cu promisiunea de a se auzi la telefoane şi de a se vedea şi data viitoare...

Cu cât anii se înmulţesc cu atât omul se uită în urma sa şi se opreşte cu plăcere asupra aducerilor-aminte, spunând că nimic nu poate fi mai frumos decât trecutul. Iar atunci când amintirile s-au născut prin deprinderi ori fapte construite în comun, retrăirile sunt plăcute numai în comun.

[Chris]

Chiar mă gândeam că de câteva săptămâni n-a mai postat nimeni proză :)))))))))

Am citit în schimb cu plăcere despre întâlnirea de după-amiază a simpaticelor "domnişoare". Un text scris de aşa manieră încât evidenţiază agitaţia întâlnirii, a personajelor care vorbesc într-una gălăgioase.

Câteva mici observaţii dacă îmi permiti:

pitza - pizza

drycoocar - dry cooker

george cloony - clooney

bae - baie

 

[Sofia Sincă]

Mulţumesc Chris! Un text care să-mi amintească de întâlnirile pe care le avem cam de două ori pe an, cel puţin. L-am scris cu ton de amuzament, aşa de a râde de starea în care te duce viaţa la senectute. Dar, fiecare ajungem acolo, să sperăm.

Am corectat şi-ţi mulţumesc pentru atenţia cu care ai citit.

Chris a spus :

Chiar mă gândeam că de câteva săptămâni n-a mai postat nimeni proză :)))))))))

Am citit în schimb cu plăcere despre întâlnirea de după-amiază a simpaticelor "domnişoare". Un text scris de aşa manieră încât evidenţiază agitaţia întâlnirii, a personajelor care vorbesc într-una gălăgioase.

Câteva mici observaţii dacă îmi permiti:

pitza - pizza

drycoocar - dry cooker

george cloony - clooney

bae - baie

 

[Corina Militaru]

Foarte bine ai sugerat atmosfera de la acea intalnire de "domnisoare". Umor, un anume parfum, personaje colorate... mi-a placut.

Cu drag,

[Gabriela Grădinariu]

Interesant modul de construire a personajelor, caracterizarea lor indirecta şi impresia de ritm alert pe care stilul în care e conceput textul , îl imprimă.
Mi-a plăcut foarte mult imaginea Ilenei recitând poezia imediat după ce copila balerină a evoluat.Ai impresia de închidere a cercului . O plăcere citirea textului tău!

[Nădejde Angelina]

Îmi povestea cineva că în Iaşi pe străduţe uitate de lume aveau loc astfel de întâlniri. În fiecare zi de joi,câteva prietene se adunau pe rând la câte o casă si făceau "Joia babelor". Fiecare aducea prăjituri, puneau de cafea şi povesteau ce-au mai făcut de când nu s-au mai întâlnit. Era cred eu tare frumos! Mi-aş dori când voi ajunge( dacă voi ajunge) să mă pot bucura de astfel de momente.
Povestirea e plină de umor;se spune că de bătrâni trebuie să râzi ca să ajungi! Eu am râs!
Cu admiraţie,
Angi

[Ion Lazăr da Coza]

burete de baie în forma de penis, prosop de baie cu... > falus din burete de baie, prosop pentru duș cu... (că doar suntem „domnișoare”, ce pușca mea?)

Îmbătrânită dintr-o dată >  Îmbătrânită dintr-odată 

dresing > dressing

Dură destul până > Durase destul până (aici nu-s sigur. Așteptăm și alte păreri.)

De evitat repetarea unor cuvinte, în cadrul aceleeași fraze, dacă repetiția nu are scop estetic. Vezi, de ex, vine. Dar și omonimele care scrumesc auzul. În ultima frază ai s-au / sau de ce nu - ori. Da?

Perfecțiunea stă în amănunte!

Scrierea/stilul mi-a mers la suflet!

da Coza

[Nicolae Sărătean]

Dragă Sofy, această scriere  delicioasă, se apropie foarte mult de un scenariu bine pus la punct  sau mai binezis un tablou ce fură mintea cititorului  şi-l transpune în cercul gălăgios al fostelor contabile! 

Stilul tău curgător în care pui baza pe detalii simple şi pline de valoare ale speciei umane, face deosebit de interesant orice ai scrie, deoarece sunt oarecum "trăiri" pline de emoţii soase în evidenţă ca nişte adevărate verigi din lanţul vieţii!  Am citit cu zâmbetul pe buze, imaginându-mi "cheful" şi savurând  fiecare amănunt!

 

Văd că mi-a venit rândul la "cărcoteli" :))

"Ştii? Viitorul, este din Londra. Un român, cu slujbă bună în Londra" - Cred că nu este nevoie să mai specifici încă odată, adică este destul Un român cu slujbă bună.

" O suni tu pe Mioara? Da, o sun, apoi te sun eu şi-ţi spun. Urmează ca Geta s-o sune pe Mioara, s-o sune înapoi pe Sonia; apoi Mioara s-o sune pe Ileana şi pe Geta înapoi; Ileana o sună pe Flori şi din nou pe Mioara; Flori pe Irina şi apoi pe Ileana" - Aici prea sunt mulţi de; sun, sune, sună, apoi şi înapoi... ( doar umila mea părere Sofy)

foişor, flori, multe flori şi pisica, Kiti. - flori, multe flori poate ai vrut să spui altceva..culori..etc...
Mi-a plăcut în mod deosebit! Cu admiraţie,

[Sofia Sincă]

Mă bucur că ţi-a plăcut Corina. O fost o distracţie pe cinste, iar acest text o piedică în calea uitării.

Mulţumesc de trecere!

Corina Militaru a spus :

Foarte bine ai sugerat atmosfera de la acea intalnire de "domnisoare". Umor, un anume parfum, personaje colorate... mi-a placut.

Cu drag,

[Sofia Sincă]

Mulţumesc Gabi pentru trecere şi comentariu. Sufletul tău deschis intră mereu în toate ungherele şi le purifică prin inimă. În orice găseşti ceva bun. Cel puţin ceva.

Ileana? Pitorescu sindrofiei.

Încântată!

Gabriela Grădinariu a spus :

Interesant modul de construire a personajelor, caracterizarea lor indirecta şi impresia de ritm alert pe care stilul în care e conceput textul , îl imprimă.
Mi-a plăcut foarte mult imaginea Ilenei recitând poezia imediat după ce copila balerină a evoluat.Ai impresia de închidere a cercului . O plăcere citirea textului tău!

[Sofia Sincă]

Mă bucur că ai răs Angi. Cu acest scop am scris. Nu trebuie să compătimim vârsta senectuţii, trebuie să ne bucurăm de ea, deoarece fiecare vârstă are farmec. ''se spune că de bătrâni trebuie să râzi ca să ajungi!'' - foarte inteligent spus. Şi da, acele ''cluburi'' din Iaşi sper să mai fie şi astăzi. În Piteşti există clubul pensionarilor, unde se socilizează, se dansează, pensionarii se distrează. Să fie!

Mulţumesc de comentariu!

Nadejde Angelina a spus :

Îmi povestea cineva că în Iaşi pe străduţe uitate de lume aveau loc astfel de întâlniri. În fiecare zi de joi,câteva prietene se adunau pe rând la câte o casă si făceau "Joia babelor". Fiecare aducea prăjituri, puneau de cafea şi povesteau ce-au mai făcut de când nu s-au mai întâlnit. Era cred eu tare frumos! Mi-aş dori când voi ajunge( dacă voi ajunge) să mă pot bucura de astfel de momente.
Povestirea e plină de umor;se spune că de bătrâni trebuie să râzi ca să ajungi! Eu am râs!
Cu admiraţie,
Angi

[Sofia Sincă]

Ca întotdeauna ai dreptate Ionică. Am reparat pe ici, pe colo... Cu ochiul tău vigilent nu e de glumit, dimpotrivă e de luat în seamă. Mă bucur că ţi-ai făcut timp pentru textul meu!

Ion Lazăr da Coza a spus :

burete de baie în forma de penis, prosop de baie cu... > falus din burete de baie, prosop pentru duș cu... (că doar suntem „domnișoare”, ce pușca mea?)

Îmbătrânită dintr-o dată >  Îmbătrânită dintr-odată 

dresing > dressing

Dură destul până > Durase destul până (aici nu-s sigur. Așteptăm și alte păreri.)

De evitat repetarea unor cuvinte, în cadrul aceleiași fraze, dacă repetiția nu are scop estetic. Vezi, de ex, vine. Dar și omonimele care scrumește auzul. În ultima frază ai s-au / sau de ce nu - ori. Da?

Perfecțiunea stă în amănunte!

Scrierea/stilul mi-a mers la suflet!

da Coza

[Sofia Sincă]

Dragă Nik mă bucur că ai citit şi ai comentat. În ceea ce privesc, cârcotelile, mă amuză. Înseamnă că ai învăţat ceva sau ceva mai mult, din cârcotelile primite :))) Şi acum ţi-a venit rândul.

Dar stai să vezi cum devine cazul: "Ştii? Viitorul, este din Londra. Un român, cu slujbă bună în Londra" - aici e vorba de un dialog, un dialog al persoanei pe care o cunosc. Această sindrofie a avut loc, de curând şi au loc cel puţin de două ori pe an. Ele, personajele sunt fostele mele colege de birou şi le cunosc vocabularul. Deci, femeia a vrut să apese pe chestia că românaşul are slujbă bună la Londra şi de aceea repetă. Sau Ileana când spune că soţul ei a fost aviator... crezi că noi nu ştiam? Am stat împreună, în acelaşi birou vreo 20 de ani. Dar asta spune ea mereu: că soţul ei a fost aviator. Prin urmare, aici aşa rămâne.

În paragraful cu telefoanele... cam ai dreptate, dar cum să scriu? Nu pot renunţa la acea parte, mi se pare delicioasă... şi mai sunt scheciuri în acest fel. Voi vedea ce mai pot face, iar dacă ai tu vreo soluţie, cu drag!

Nici la multitudinea de flori, chiar dacă se repetă, pentru că vreau să dau impresia de multe flori, pentru că aşa este. Această fiinţă este înconjurată de flori şi în casă şi afară, şi pe geamuri şi pe suporţi, doar flori... flori... flori. Dar voi vedea poate dau altă formă frazei dar la repetiţii nu renunţ.

Am schimbat ceva, vezi dacă sună mai bine.

Oricum mă bucur că ai citit cu atenţie şi că ţi-ai însuşit... ce era de însuşit încât poţi trage de mânecă şi pe alţii.

Cu mult drag!

Nicolae Sărătean a spus :

Dragă Sofy, această scriere  delicioasă, se apropie foarte mult de un scenariu bine pus la punct  sau mai binezis un tablou ce fură mintea cititorului  şi-l transpune în cercul gălăgios al fostelor contabile! 

Stilul tău curgător în care pui baza pe detalii simple şi pline de valoare ale speciei umane, face deosebit de interesant orice ai scrie, deoarece sunt oarecum "trăiri" pline de emoţii soase în evidenţă ca nişte adevărate verigi din lanţul vieţii!  Am citit cu zâmbetul pe buze, imaginându-mi "cheful" şi savurând  fiecare amănunt!

 

Văd că mi-a venit rândul la "cărcoteli" :))

"Ştii? Viitorul, este din Londra. Un român, cu slujbă bună în Londra" - Cred că nu este nevoie să mai specifici încă odată, adică este destul Un român cu slujbă bună.

" O suni tu pe Mioara? Da, o sun, apoi te sun eu şi-ţi spun. Urmează ca Geta s-o sune pe Mioara, s-o sune înapoi pe Sonia; apoi Mioara s-o sune pe Ileana şi pe Geta înapoi; Ileana o sună pe Flori şi din nou pe Mioara; Flori pe Irina şi apoi pe Ileana" - Aici prea sunt mulţi de; sun, sune, sună, apoi şi înapoi... ( doar umila mea părere Sofy)

foişor, flori, multe flori şi pisica, Kiti. - flori, multe flori poate ai vrut să spui altceva..culori..etc...
Mi-a plăcut în mod deosebit! Cu admiraţie,