Melancolii comuniste

[Nuța Istrate Gangan]

Mi-ar fi plăcut să spun, ridicând din umeri şi fluturându-mi genele, că îmi amintesc foarte puţine lucruri despre comunism. Din păcate însă, aproape zilnic există un ceva care mă întoarce înapoi.Şi nu am să vorbesc despre jobul meu pentru că vreau să-l păstrez:)). Uneori am momente când gândesc, parafrazând un scriitor rus : "Eu am trăit în viitorul vostru". Dar aceasta este altă poveste de povestit nepoților.

 

 

Neavând altă sursă de distracţie eu şi fratele meu eram cititori înrăiţi. Îmi aduc aminte că atât de mult voiam să citim amândoi aceeaşi carte, că uneori, stăteam înghesuiți unul lângă celălalt, la masă, citind din acelaşi volum, certându-ne pe faptul că unul dintre noi "dă mai repede pagina". Spre disperarea părinţilor, nici măcar atunci nu puteam sta liniştiţi. Nu ne plăceam, ne certam, el era mai mare iar mie nu îmi plăcea deloc să fiu "aia mică". Când aia mică a apărut cam toate furiile mele pe ăla mare şi-au găsit altă revărsare.Într-o seară, într-una dintre multele seri fără curent, eram toţi la masă, la lumina unei lămpi cu petrol.Fratele meu, firoscos nevoie mare, mănâncă rapid apoi începe o conversaţie idioată despre faptul că un om poate să mănânce cu ochii închişi. Este uimitor, spunea, cum îţi poţi nimeri gura pe întuneric. Ne-a convins să încercăm, ne-am amuzat că aşa este într-adevăr apoi, se ridică, ia lampa şi spune" Acum mă duc să citesc, pentru a citi omul are nevoie de lumină".Şi ne-a lăsat pe întuneric. 

 

"Comunismul în casa părinţilor" nu a fost chiar crunt. Este ciudat că cel mai mult îmi amintesc de tăierea curentului, de gustul cam ne-gustat al bananelor și portocalelor,  de faptul că sectoristul l-a vizitat pe tata să-i spună să ne strunească: copiii lui ascultau Vocea Americii la Radio. Eram atât de închişi-încuiaţi-limitaţi privind politica în afara ţării, dar faptul că auzeam vorbe "rele" despre Regimul de le Bucureşti, ne făcea ziua. Făcusem ceva interzis. 

 

"Comunismul de una singură", ehe... altă poveste. De multe ori îmi spun că ar fi trebuit să mă fi născut după vreo cinci ani. Să nu prind pe cont propriu '86, '87, '88 şi '89. Anii ciudaţi ai tinereţii mele.Braşovul comunist nu a fost tocmai un capitol de care îmi amintesc cu plăcere, capitol la care aş vrea să mă întorc iar şi iar. Dar au fost şi momente de care îmi aduc aminte cu drag. Nimic legat de comunism, bineînţeles. Ar fi inutil să vorbesc despre piedici, minciună, trufie... Adevăruri trunchiate, prostie şi fală falsă. Despre nepotism, pile şi relaţii. Despre defilări, muncă patriotică, capete rase...

Despre drama unei generaţii.

 

 

Ce-mi veni să vorbesc despre comunism? Tocmai mi-am făcut o cafea şi mă gândeam că pentru mine o cafea nu este niciodată doar o simplă cafea. Are cafeaua aceasta o anume tandreţe, o anume melancolie, un ceva indefinit, care, ciudat-ştiu, mă întoarce în timp.Cafeaua şi portocalele au darul acesta. Şi ştiu sigur că ai zâmbit.Înainte de 89 cafeaua se împărţea în două grupe: cafea şi cafea bună.Cafeaua era Inca şi Nechezolul. Habar nu am dacă ceea ce beam avea vreun gram de cafea în compoziţie. Apoi era cafeaua bună. Tare, aromată şi mai ales "străină". "Hai la mine să bem o cafea bună". Hm? Cum sună fraza aceasta?:)

 

 

Cred că de atunci am rămas cu pasiunea aceasta pentru cafea: am tot felul de ustensile, ceşti, ibrice...în fine. În fosta bucătărie tema de decorare a fost cafeaua. Aveam un covor pe care era imprimată o ceaşcă cu cafea, tablouri mici pe lemn cu imaginea unei cupe cu cappuccino, latte, moca... Cineva odată, la o cafea, mi-a spus că fac o cafea cu suflet. Mi-a plăcut expresia. Pentru că îmi aduce aminte de sufletul unei fete care, într-o după-amiază de iarnă braşoveana a avut norocul să "prindă", la o coadă imensă, o cutie cu cafea bună. Străină.

A ajuns acasă, în cameră era rece, era singură...

A pus termoplonjonul în ibric şi a făcut una dintre cele mai bune cafele din lume. A băut-o fără zahăr, neagră, amară, fierbinte şi de-atunci cafeaua a devenit pentru ea tandreţe, melancolie, într-un cuvânt, sentiment. Încă am momente când ador sa fiu singură la o cafea.  Și îmi place teribil cafeaua împărțită cu un prieten. 

 

Acelaşi lucru mă leagă şi de portocale. Am avut o zi în viaţă, înainte de '89, când pentru o zi întreagă am mâncat doar portocale. Multe portocale. Mici, nu prea gustoase, dar multe. Astăzi trăiesc în "patria portocalelor". Nu le mai savurez cu aceeaşi plăcere, dar inevitabil, pungile mari cu mandarine de aici îmi aduc aminte de punga de 5-kile de portocale pricăjite pentru care am stat la coadă câteva ore bune la alimentara din colţ.Într-o iarnă dinainte de Revoluţie.

 

 

Comunismul a fost o stare de fapt, o realitate dureroasă,  un mod de viaţă, o viaţă întreagă pentru multă lume. O idee care a luat-o razna rău de tot. După ani şi ani se pare însă, că mulţi dintre noi nu am rămas cu nimic din lecţiile comunismului; dacă vreodată le-am învăţat se pare că avem memorie scurtă.

 

(Uneori îi povestec copilului meu despre copilăria mea comunistă. Nu înțelege. Și nu cred ca o va face vreodată. Mă privește cu o mutrișoară compătimitoare si îmi spune zâmbind:,, Poor little you,,:)(Sărăcuța de tine) ,,Ai fost atât de săracă...,,Și probabil nici eu nu am să-l pot face să înțeleagă că nu am fost săraca. Nu in acest sens.

Că incă mai am atâtea bogății în suflet, bogății adunate în acei ani). 

 

[Sofia Sincă]

Textul tău Nuţa m-a făcut să lăcrimez. Am aproape aceleaşi amintiri ca şi tine, doar în altă parte a ţării, nu departe de a ta. Într-un fel mă bucur că am trăit acea perioadă a vieţii pentru că am termen de comparaţie. Aşa cum spune băieţelul tău, am fost ''săraci'', dar şi acum suntem. Cel puţin, noi cei de aici, dar într-un alt mod. Au dispărut cărţile, de fapt patima aceea pentru citit, timpul când nu umblam fără cel puţin o carte în geantă. La şcoală, mai târziu la serviciu, furam cel puţin o oră pentru citit. Stăteam la rând pentru o carte, un birou de 12 inse. Ne-am dat peste cap să facem rost de Şogunul... Pe cine mai interesează astăzi? Nici chiar pe mine, că dau clic pe computer şi-mi spune tot despre Japonia sau despre tot ce doresc.

Textul tău mi-a încălzit sufletul, acea căldură izvorâtă din romantismul lămpii cu gaz, aprinse două ore, când se lua curentul.

Cu afecţiune Sofy!

 

[Corina Militaru]

Textul tau rascoleste si in mine amintirile. Unele placute, altele... Dar, cum spune si Sofy, nu-mi pare rau. De acolo am inceput sa fiu.

Am citit cu placere.

Cu prietenie,

[Gabriela Grădinariu]

      Decupaje din cotidianul unor vremi care  ne-au modelat. Intuitiv (cred) ai ales câteva momente , aparent banale , care trezesc trăitorului din acele timpuri cele mai pregnante amintiri . Cu ele definim noi , întâi de toate, comunismul și ulterior abia detaliem. Aceeași plăcere să te citesc!

[Nuța Istrate Gangan]

Textul acesta ma trece prin emotii de cateva zile, Sofy. Aveam un profesor, Dumnezeul sa-l aiba in grija, ca mai este sau nu...Am facut scoala la tara si aveam o biblioteca limitata. Aveam voie sa imprumutam cate o carte la doua saptamani. Primeam mult mai multe. Uneori aducea carti si de acasa.

Sofia Sincă a spus :

Textul tău Nuţa m-a făcut să lăcrimez. Am aproape aceleaşi amintiri ca şi tine, doar în altă parte a ţării, nu departe de a ta. Într-un fel mă bucur că am trăit acea perioadă a vieţii pentru că am termen de comparaţie. Aşa cum spune băieţelul tău, am fost ''săraci'', dar şi acum suntem. Cel puţin, noi cei de aici, dar într-un alt mod. Au dispărut cărţile, de fapt patima aceea pentru citit, timpul când nu umblam fără cel puţin o carte în geantă. La şcoală, mai târziu la serviciu, furam cel puţin o oră pentru citit. Stăteam la rând pentru o carte, un birou de 12 inse. Ne-am dat peste cap să facem rost de Şogunul... Pe cine mai interesează astăzi? Nici chiar pe mine, că dau clic pe computer şi-mi spune tot despre Japonia sau despre tot ce doresc.

Textul tău mi-a încălzit sufletul, acea căldură izvorâtă din romantismul lămpi cu gaz, aprinse două ore, când se lua curentul.

Cu afecţiune Sofy!

 

[Nuța Istrate Gangan]

exact, Gabriela. Comunismul a insemnat mult mai mult... A ranit mult mai mult. Lucram la Steagu' in 15 Noiembrie 1987. Abia ma angajasem. In duminica aceea eram schimbul doi. Au fost oameni care au disparut si pe care nu i-am mai vazut niciodata.

Gabriela Grădinariu a spus :

      Decupaje din cotidianul unor vremi care  ne-au modelat. Intuitiv (cred) ai ales câteva momente , aparent banale , care trezesc trăitorului din acele timpuri cele mai pregnante amintiri . Cu ele definim noi , întâi de toate, comunismul și ulterior abia detaliem. Aceiași plăcere să te citesc!

[Nuța Istrate Gangan]

Intotdeauna am spus ca daca nu aveam viata pe care am avut-o, astazi nu as mai fi acelasi om, Corina. Dar, am fost prea tanara...toate mi s-au intamplat prea devreme...:)

Corina Militaru a spus :

Textul tau rascoleste si in mine amintirile. Unele placute, altele... Dar, cum spune si Sofy, nu-mi pare rau. De acolo am inceput sa fiu.

Am citit cu placere.

Cu prietenie,

[Staicu Laura Marinela]

'86, '87, '88, '89 sunt si anii mei in Brasovul comunist, anii studentiei mele. Imi amintesc o zi din iarna lui '89,  cand trecand prin parcul central totul mi se parea gri, cerul, aleile, oamenii si ma intrebam: oare culorile au disparut si din sufletele noastre? Azi port in amintiri anii aceia, iar uneori mi se face asa un dor de lampa cu petrol. Cu drag, Laura!

[Staicu Laura Marinela]

Acelasi lucru il simt si eu, Corina, insa privind in jur ma intreb, oare cati dintre noi mai continuam sa fim?

Corina Militaru a spus :

Textul tau rascoleste si in mine amintirile. Unele placute, altele... Dar, cum spune si Sofy, nu-mi pare rau. De acolo am inceput sa fiu.

Am citit cu placere.

Cu prietenie,

[Vasilisia Lazăr]

Fără îndoială că nu aș mai dori nicio clipă să trec prin comunism, mintea mea refuzând să pună pe „replay” unele lucruri, totuși, am momente când mă încearcă un fel de nostalgie. Exact cum spunea Laura, mi-e dor uneori de lampa cu petrol la lumina căreia am scris până în clasa a VII-a, mi-e dor de pâinea pe care o așteptam la CAP și în schimbul căreia dădeam un tichet, mi-e dor de harbujii pe care-i luam pe borderou și care aveau o aromă aparte, mi-e dor de multe... Azi, nimic nu mai are gustul de atunci, nimic... Una peste alta, am fost un copil fericit. Părinții mei nu au fost bogați, dar am avut de toate... sau cel puțin așa credeam. Nu se găseau cărți dar am citit biblioteci întregi, era totul pe cartelă și totuși aveam mereu frigiderul plin, mergeam la teatru, la operă, la film, în concediu... Eu nu am tânjit după nimic atunci. Oare de ce? Doar pentru că nu vedeam în jurul meu? Nu cred... Aoleu, dar nu vreau să cad în patetism, nu sunt nostalgică după comunism, probabil tânjesc după cea care am fost și nu voi mai fi niciodată... Mă opresc.
Nuța, textul tău m-a dat peste cap.

[Nuța Istrate Gangan]

Offff...Lisia...

Stii cum e, am tendinta sa ma intorc la locul crimei, iar si iar...

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Fără îndoială că nu aș mai dori nicio clipă să trec prin comunism, mintea mea refuzând să pună pe „replay” unele lucruri, totuși, am momente când mă încearcă un fel de nostalgie. Exact cum spunea Laura, mi-e dor uneori de lampa cu petrol la lumina căreia am scris până în clasa a VII-a, mi-e dor de pâinea pe care o așteptam la CAP și în schimbul căreia dădeam un tichet, mi-e dor de harbujii pe care-i luam pe borderou și care aveau o aromă aparte, mi-e dor de multe... Azi, nimic nu mai are gustul de atunci, nimic... Una peste alta, am fost un copil fericit. Părinții mei nu au fost bogați, dar am avut de toate... sau cel puțin așa credeam. Nu se găseau cărți dar am citit biblioteci întregi, era totul pe cartelă și totuși aveam mereu frigiderul plin, mergeam la teatru, la operă, la film, în concediu... Eu nu am tânjit după nimic atunci. Oare de ce? Doar pentru că nu vedeam în jurul meu? Nu cred... Aoleu, dar nu vreau să cad în patetism, nu sunt nostalgică după comunism, probabil tânjesc după cea care am fost și nu voi mai fi niciodată... Mă opresc.
Nuța, textul tău m-a dat peste cap.

[Corina Militaru]

Se povesteste ca dupa o furtuna violenta pe o plaja se zvarcoleau in agonie o multime de stele de mare. Multi oameni priveau intristati incapabili sa faca ceva. Un copil a inceput sa adune cate doua trei stele si sa le arunce in apa. Astfel, tot facea curse adunand stelele de mare. La un moment dat, un barbat a incercat sa-l opreasca spunandu-i ca este in zadar efortul lui deoarece oricum nu poate schimba situatia. Copilul i-a raspuns, "iata ca am schimbat lucrurile pentru acestea!" Concluzia, "pentru a schimba lumea este suficient sa aiba cineva(chiar si un copil) indrazneala de a incepe."

Drag,

Staicu Laura Marinela a spus :

Acelasi lucru il simt si eu, Corina, insa privind in jur ma intreb, oare cati dintre noi mai continuam sa fim?

Corina Militaru a spus :

Textul tau rascoleste si in mine amintirile. Unele placute, altele... Dar, cum spune si Sofy, nu-mi pare rau. De acolo am inceput sa fiu.

Am citit cu placere.

Cu prietenie,