Autobuzul

[Stefana Ivanescu]

Un fluierat prelung, repetat ca un ecou, ne vesteşte că trenul intră pe podul de la Poarta Albă. La vuietele dezlănţuite ale furtunii, şfichiuiturile rafalelor de ploaie în ferestre şi zomotul roţilor peste fierul şinelor de cale ferată se adaugă şi cel al trepidaţiilor podului metalic. Scrâşnete, scârţâituri... dar destul de repede, trecem podul pe celălalt mal al Canalului.

După câteva minute, ajungem în Medgidia. Fără să ţinem cont de furtună şi de rafalele de stropi care ne lovesc feţele, ne îndreptăm spre staţia de autobuz.

Sperăm ca măcar de acestă dată autobuzul să ne aştepte. Dar, pe când, în fuga mare, primii dintre noi ne apropiem de staţie, acesta închide uşile şi pleacă... gol. Mai apucăm doar să vedem în oglinda retrovizoare rânjetul satisfăcut al şoferului. Debităm tot felul de expresii la adresa acestuia, „dute-n...”, „idiotule, cretinule...”şi altele la fel de „plăcute” auzului. Nu am înţeles niciodată, probabil nici nu voi înţelege, cum poate cineva să facă rău cu atâta încântare.

Căutăm să ne aciuim care pe unde putem. Unii pe lângă ziduri, alţii în sala poştei.

Eu am mai mult noroc. Într-unul din birourile care au intrarea chiar în staţie, lucrează o prietenă. Încăperea care îmi oferă adăpost este însă destul de mică, aşa că nu invit cu mine decât pe Marieta, medic stomatolog.

-         'Neaţa!

-         Bună! Hai că aţi picat bine. Am văzut autobuzul plecând gol şi am pus oala mai mare pentru ceai. Imediat este gata. Beţi o cană şi vă încălziţi!

Ude, dar cu cănile fierbinţi în mâini, ne mai dezmorţim puţin.

Mai bombănim noi niţel... şoferul, autobuzul, ITA, etc. etc. însă ne potolim destul de repede. Această situaţie nu este o noutate, se repetă frecvent, sub motivul că ei trebuie să-şi respecte orarul de mers. Nu are importanţă că trenul a întârziat câteva minute, că este furtună şi plouă, că şi noi, navetiştii, avem un program de lucru şi trebuie să-l respectăm... Disciplina muncii nu le permite să întârzie! De omenie nu s-a auzit!

Cu ochii pe fereastră, depănăm glume, amintiri. Îi povestim Marietei cum am cunoscut-o pe Cleo.

 

Pe vremea aceea locuiam în Medgidia. Ocupam, împreună cu copiii, un apartament de două camere chiar în centrul oraşului.

Într-o miercuri, zarvă mare, era etapă în Cupa României la fotbal. Echipa locală CS Medgidia primea vizita lui Dinamo Bucureşti, campioana „en titre”. Şanse nu prea aveau medgidienii, dar cel puţin existau speranţe să nu se facă de râs.

Băieţii mei, împreună cu o ceată de copii, au plecat şi ei la meci, la pauză intrarea era liberă. Însă după terminarea partidei, copiii întârziau. La început nu mi-am făcut probleme, dar văzând că timpul trece şi ei nu apar, mă hotărâsem să ies în căutarea lor.

Nu apucasem să-mi pun planul în aplicare, când am auzit soneria. Descui uşa, pornită să îi cert pentru întârziere. În cadrul acesteia, un bărbat înalt, brunet cu ochi verzi, îl ducea în braţe pe Vali, cu piciorul pus în gips. Îi însoţeau celălalt fiu al meu, Adi şi Horia, un prieten.

Era Gică, soţul lui Cleo, Horia fiind fiul lor.

Am simţit inima sărindu-mi din piept.

-         Ce s-a întâmplat? E fracturat?

-         Da, îmi răspunde Gică.

-         Cum ai reuşit? mă adresez de astă dată fiului meu.

-         Păi... am vrut să ieşim mai repede de pe stadion... şi am sărit gardul...

-         Norocul a făcut să-i cunoască Horia şi am socotit, dacă tot sunt cu maşina, să-l duc direct la urgenţă, să nu pierdem timpul.

-         Putea veni Adi să-mi spună şi veneam şi eu la spital. Doar acolo lucrez, era altceva.

-         Nu au fost probleme, s-a nimerit să nu fie aglomerat, iar asistenta din tură este vecină cu noi şi nu am aşteptat. Ce rost avea să mai pierzi şi tu timpul pe acolo?

-         Intrasem la idei, pesimţeam că s-a întâmplat ceva. Bine că i-am văzut acasă! Bei o cafea? Pentru copii am nişte prăjituri făcute de mine şi suc.

-         Trebuie să plecăm, cred că şi soţia mea este îngrijorată.

-         Dă-i un telefon, spune-i ce s-a întâmlat şi transmite-i că sunteţi cu toţii invitaţii mei în această seară.

A venit şi Cleo. Aşa ne-am cunoscut, într-un moment în care Gică a oferit ajutor într-o situaţie delicată.

 

Din vorbă în vorbă, au trecut trei sferturi de oră şi următorul autobuz a venit în staţie.

Între timp furtuna se mai domolise, dar ploua în continuare, ploaie mocănească, ce părea că nu are de gând să se oprească vreodată.

Am reuşit să ne înghesuim şi noi cu alţi navetişti şi astfel am ajuns, cu întârziere, la serviciu.

[Sofia Sincă]

Amintiri... amintiri, din trecutul greu. Dar parcă, atunci la timpul lor nu părea a fi atât de greu, acum cred că ar fi infernal să pătrunzi prin furtunile Bărăganului şi un neom de şofer să-ţi râdă în nas.

Am citit cu plăcere textul scris impecabil, Sofy!

[Stefana Ivanescu]

Te asigur că şi atunci era tot infernal. Dar ştii, cu timpul devine obişnuinţă. Acum... amintiri, cum spui. Mă bucur pentru "impecabil", Ştefana

[Nicolae Sărătean]

frumos capitol, păcat de accident!  Cred că nesimţirea şi răutatea erau virtuţi mult-căutate în acea vreme, de cei ce făceau angajări în I.T.A. :)

Semn de plăcută lectură,

[Stefana Ivanescu]

Nesimţirea şi răutatea nu se manifestau numai la ITA. Apăreau oriunde, în orice sector de activitate. Nu cred că erau căutate în mod special, dar cred că erau încurajate pentru a dezbina populaţia. Un grup dezbinat este mai uşor de manevrat, poate fi manipulat după bunul plac.

În fiecare dintre noi există o parte bună şi una rea. Este mai manifestă una dintre ele, în funcţie de "hrana" pe care le-o oferim. 

Am introdus partea cu accidentul pentru a crea un contrast între cele două tipuri.

În încheiere vreau să vă spun un lucru. Dacă am reuşit să dau o formă atât de veridică scurtei mele povestiri, mă bucur enorm. De fapt, din toate acestea, doar întârzierea şi şoferul sunt reale, în rest, doar literatură.  Cu stimă, Ştefana

[Corina Militaru]

Ai putea aduna aceste amintiri intr-un volum. Am citit cu placere.

Cu drag,

[Stefana Ivanescu]

Mulţumesc pentru aprecieri, Corina. În rest, voi vedea. M-am gândit, este adevărat la un ciclu de acest gen, dar până la publicare mai este. Vom trăi şi vom vedea. Cu drag,

Corina Militaru a spus :

Ai putea aduna aceste amintiri intr-un volum. Am citit cu placere.

Cu drag,

[Ionel Mony Constantin]

 Un text curat, placut la lectura

[Stefana Ivanescu]

Mulţumesc pentru aprecieri Cu stimă,

Ionel Mony Constantin a spus :

 Un text curat, placut la lectura