După mai mult de opt luni de la apariţie am avut ocazia să vizionez pe DVD filmul românesc “După dealuri” de Cristian Mungiu.  Filmul a fost premiat la Cannes în mai 2012  pentru cel mai bun scenariu şi pentru rolul principal feminin, împărţit între cele două actriţe, Cosmina Stratan în rolul Vochitei şi Cristina Flutur în cel al Alinei, personajele principale ale filmului.

Filmul durează două ore şi jumatate, dar nu trenează. Dimpotrivă. Iar tristeţea lui nu este acută şi momentană, ci, dimpotrivă, ea trimite cu gândul la filmele tragice ale marelui Ingmar Bergman, unde personajele sunt neputincioase în faţa unui destin mai puternic decât posibilitatea lor de a acţiona.

Subiectul tratează tema iubirii dintre două prietene din copilărie. Voichiţa şi Alina au fost colege de cămin şi apoi viaţa le-a despărţit, Voichiţa călungărindu-se, iar Alina găsind de lucru în Germania. Filmul descrie revenirea Alinei la mănăstirea unde era Voichiţa pentru a o lua cu ea în Germania.

Mănăstirea e situată printre dealuri şi graiul moldovenesc al maicilor şi preotului îndulcesc asprimea condiţiilor de viaţă într-o iarnă prelungită aproape până-n Paşte.

Nu m-aş fi încumetat să scriu despre film dacă nu m-ar fi impresionat puternic. Nu sunt critic de film şi, gândesc eu, dacă voi împărtăşi cititorilor câteva din gândurile mele după vizionarea filmului, voi fi iertată de comentatorii specialişti în ale cinematografiei.

Alina vine la Voichiţa cu sufletul plin de dragostea din copilărie. Ştiu din proprie experienţă că fetiţele se ataşează între ele când sunt mici şi dragostea lor rămâne nealterată de-alungul vieţii.  În mod “normal”, o prietenie continuă chiar dacă spaţiul fizic se măreşte, iar o reîntâlnire reînnoadă totul ca şi când n-ar fi fost nicio despărţire. Dar aici e altfel. Alina a rămas fidelă prieteniei dintre cele două fetiţe, Voichiţa însă, deşi n-a încetat să-şi iubească prietena, a devenit călugăriţă, devotamentul ei fiind îndreptat acuma spre Dumnezeu. 

Am vibrat foarte puternic la această “dezbatere” sufletească pe care ne-a propus-o Cristian Mungiu şi în care toate personajele au dreptatea lor, au blândeţe şi căldură, răbdare şi dragoste de aproape. Alina, care a revenit la Voichiţa, se aşteaptă ca şi Voichiţa să fie cea din copilărie, aşa cum era ea şi nu vrea nimic altceva decât ca prietenia lor să continue aşa cum a fost. Voichiţa, care tine mult la Alina, e angrenată însă în constrângerile monahale şi nicio clipă nu se îndoieşte de faptul că dragostea ei pentru Dumnezeu trebuie să primeze. Alina doreşte prietenia imediată şi fără “intermediar”, Voichiţa se dăruieşte lui Dumnezeu şi, numai prin el, Alinei. Faptul că Alina vede în asta o “trădare” e explicabil, ea vrea reciprocitate directă, de la om la om. Şi totuşi, Alina nu e lipsită de bunăvointă, ar vrea să o înţeleagă pe Voichiţa, ar vrea să intre şi ea în rândul celor care iubesc prin intermediul lui Dumnezeu. Numai că temperamentul ei e diferit. Pentru ea realitatea concretă e vitală. Încearcă din toate puterile să se apropie spiritual de Voichiţa, dar nu poate. Tragedia ei este că nici în lumea oamenilor obişnuiti nu-si găseşte locul, deşi ar dori. Nicăieri nu este iubită, nu are un “acasă”, se simte gonită de peste tot. După o încercare eşuată de a se întoarce la fosta familie care o găzduise o vreme, ea revine la mănăstire, cu speranţa de a se putea adapta cerinţelor impuse. Dar sufletul ei zbuciumat  nu poate accepta schimbarea Voichiţei pe care o interpreta ca pe o “trădare” personală. În fond nu suntem toţi asa? Nu acceptăm smeriţi dipariţia unui prieten, dar ne revoltă “trădarea” lui? Suntem neputincioşi în ambele cazuri, dar ne doare mai mult pierderea locului din sufletul unui prieten decât însăşi dispariţia lui. Aşa e natura umana, iar regizorul a ilustrat inteligent această slăbiciune omenească.

Filmul are momente în care pătrundem şi în lumea obişnuită, cea a spitalelor sau a birourilor administrative, unde fiecare îşi vede de treaba lui. Dar lumea în care se desfăşoară drama Alinei e  “dincolo de deal”, acolo unde, la mănăstire, maicile şi preotul au alte adevăruri, alte reguli de viaţă, alte credinţe.

Am recunoscut în noul film al lui Mungiu elemente comune cu cele din “Moartea domnului Lăzărescu”: aceeaşi neputinţă a oamenilor de a ajuta, deşi absolut toţi sunt bine intentionaţi, aceeaşi blândeţe cu care regizorul îşi respectă caracterele personajelor, dându-le tuturor dreptate şi neacuzând pe nimeni.    

Filmul “După dealuri” a fost propus pentru Oscar la secţiunea de filme de limbă străină. Nu sunt sigură că juriul îi va acorda premiul, dar filmul rămâne o realizare remarcabilă indiferent de premiile pe care le va lua.  

Când pelicula s-a terminat, muzica unui superb cântec de leagăn de Mozart a acompaniat post-genericul, acelaşi cântat de Alina pentru Voichiţa în chilia mănăstirii şi acelaşi pe care îl adoram şi eu când eram mică şi prietena mea (întâmplator tot Alina) îmi desena case şi oameni de zăpadă.

 

O linişte s-a aşternut apoi în casă şi în sufletul meu. Acea “altfel de linişte” de care aveam atâta nevoie!      

     

 

 

 

Vizualizări: 76

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Superbă această recenzie a filmului, doamna Veronica! Film de succes românesc. Nu a luat Oscarul, însă valoare lui rămâne şi scos în evidenţă de dvs. sau de oricine altcineva face să-i sporească valoare.

Felicitări şi mai aşteptăm şi alte recenzii ale altor filme sau cărţi. Vă pricepeţi de minune.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Minunat! Multumesc pentru recenzie.

Cu drag,

Multumesc pentru compliment, sunt flatata, dar eu nu fac o "recenzie" da film aici, ci am scris pur si simplu ce am gandit si simtit eu cand l-am vazut. Se spune ca o opera de arta se naste de doua ori: odata cand e conceputa si a doua oara cand e receptionata de audienta. Fie ca e vorba de literatura, arta plastica, teatru sau film, e acelasi lucru: privitorul "da viata" operei de arta in felul in care el o vede, o simte, o gandeste.

Nu sunt sigura ca ceea ce am gandit eu despre film coincide cu ceea ce a gandit autorul, dar eu asa am simtit si mi-am scris un simplu gand, de fapt o traire...

Am avut o lunga perioada de tacere si acesta e primul text pe care l-am scris dupa acesta frangere dureroasa a  gandului si sufletului meu.  Cand voi mai putea, desigur ca voi mai scrie, complimentele primite ma incurajeaza!

Inca o data multumiri pentru lectura si aprecieri.

Veronica 

Sofia Sincă a spus :

Superbă această recenzie a filmului, doamna Veronica! Film de succes românesc. Nu a luat Oscarul, însă valoare lui rămâne şi scos în evidenţă de dvs. sau de oricine altcineva face să-i sporească valoare.

Felicitări şi mai aşteptăm şi alte recenzii ale altor filme sau cărţi. Vă pricepeţi de minune.

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

Hm....multumesc, nu e recenzie...dar poate fi numita si asa daca va face placere! :))

Corina Militaru a spus :

Minunat! Multumesc pentru recenzie.

Cu drag,

Minunat! Felicitări multe și LINIȘTE, liniștea aceea de care ai atâta nevoie, Veronica!

Cu prețuire,

Multumesc mult, Vasilisa, m-a bucurat grozav prezenta ta pe pagina mea!

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Minunat! Felicitări multe și LINIȘTE, liniștea aceea de care ai atâta nevoie, Veronica!

Cu prețuire,

Violeta, ma bucura prezenta ta pe pagina mea. Mi-era dor de voi toti. Eram singura cand am vazut filmul, dar acuma, cand am impartasit cu voi "parerile", ma simt mai putin singura si asta e mare lucru!

Cand am vazut filmul nu citisem nicio cronica despre el. Acuma am auzit ca au fost tot felul de interpretari, asa ca pana la urma imi pare bine ca am vazut flimul fara sa am pe creier implementate parerile altora. L-am vazut cu ochii si sufletul meu.

Multumesc foarte mul pentru lectura si aprecieri!  

violeta florentina ion a spus :

Am citit cu incantare prezentarea pe care ai facut-o filmului Dupa dealuri, o analiza facuta cu talent si  pigmentata cu sentimentele pe care le-a declasat in sufletu tau... pretuire!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rugă pentru lumină a utilizatorului Monica Pester
"Suntem frunze în vânt. „Fiecare frunză ne spune o poveste. Povestea luptei sale.…"
cu 3 ore în urmă
Lui Cornaciu Nicoleta Ramona i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 5 ore în urmă
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseu a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Răspunsurile mele I        1) Oamenii se războiesc între ei, Oamenii…"
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia interferențe 2 a utilizatorului Dulmin Aurel
"E foarte frumos gestul tău de a oferi flori virtuale, însă e interzis prin Regulament. Te rog…"
cu 18 ore în urmă
Ion Nălbitoru a adăugat o discuţie la grupul
Prezentare grafică

Totul se contabilizează sau Doamne Doamne are planul Lui - Interviu cu doamna Iosefina Schirger

Ion Nălbitoru: Distinsă doamnă Iosefina Schirger, sunteți la origini vâlceancă, din Drăgășani. Ce…Vezi mai mult
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Rugă pentru lumină a lui Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Popa Ștefan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseu a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Gânditorul creștin Petre Țuțea dă o definiție a omului: „omul este o persoană…"
cu 19 ore în urmă
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cine a inventat frățiorii? a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Multumesc de vizita, Chris! Da, face parte dintr.un sir de povestiri pt copii"
cu 19 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester

Rugă pentru lumină

Suflete, umbli năuc,Prins în frunzele de nuc,Te văd, nu te pot atinge,De când mie îmi tot…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Poezia ca armă a iubirii a lui Costel Zăgan
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poezia ca armă a iubirii a utilizatorului Costel Zăgan
"Vă mulțumesc: Sărut-mâna, Poezie!"
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Numai cu tine a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc pentru apreciere şi pentru observaţiile pertinente!"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Nicoleta Ramona, iată gândurile din nou la taifas într-o dimineaţă de duminică. Este o…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Doamnă Vasilisia comentariul Dumneavoastra aduce plusvaloarea Valentei ducând-o dincolo de…"
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Doamna Vasilisia, mulțumesc pentru tot ceea  ce faceți.   Răbdarea cu care ne citiți…"
ieri
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Eseu a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Stimate Domnule Popa Ștefan,        De ce Oamenii se războiesc între ei?…"
ieri
Dulmin Aurel a postat o discuţie

interferențe 3

      - Hai să ocolim. Nu avem cum să ieșim pe aici. Au venit cei de la Asistența socială, îi spun…Vezi mai mult
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog timpul doarme a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Asa este domnule Stănescu, un corp trecător care visează! Mulțumesc."
ieri
Dacu a contribuit cu răspunsuri la discuţia Calea creștină a utilizatorului Popa Ștefan în grupul ESEURI, INTERVIURI, JURNALISM LITERAR...
"Stimate Domnule Popa Ștefan,       Aștept cu interes să încercăm să dăm…"
ieri
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA zi de februar’ a utilizatorului Stanescu Valentin
"Un poem cald, ce transmite  o stare  de liniște  cititorului. Ultima strofă este…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor