Mergând de-a lungul coridorului bătrân puteam, prin clepsidra timpului, să aud din nou acei pași zvelți, plini de bucurie care întotdeauna se îndreptau spre mine. Razele fugare ale soarelui se împingeau una pe cealaltă ca apoi revărsându-se printr-un geam uzat, să umple holul fostului liceu de ochii lui carismatici și blânzi, ochi de care nici în momentul de față nu am putut să scap. Figura lui de copil îndrăgostit din ciclul superior se contura mereu puțin câte puțin în capul meu. Imaginea era atât de clară precum cea a unei fotografii... da... asta era... o fotografie pe care viața mi-o arăta în fiecare ceas petrecut pe Pământ. Oh, Doamne, ce n-aș da ca ochii mei să se împleticească încă o dată în labirintul ocular pe care doar el îl putea crea; ce n-aș da să îl mai privesc măcar pentru o secundă si să-mi pierd din nou sufletul în lumina ce-i domina ochii. Să zâmbesc tâmp în fața lui neputându-mi controla mușchii feței; să încep să debitez aiureli de tot felul ca un om beat, obsedat de discuții tarzii. Ce n-aș da să nu fi plecat în ziua aceea blestemată din țara și să nu ne fi despărțit punând între noi prăpastia muntelui Tiger.
Mergeam cu pas greoi legănându-mă ba pe stânga, ba pe dreapta, asaltată de cuvinte, fraze, imagini ce nu puteau să dispară. Venisem aici ca se le înfrunt, să le dobor și să aștern peste ele pătura indiferenței, să le îmbrac în invizibilitate astfel încât niciodată să nu le mai reîntâlnesc, niciodată să nu mai stau plânsă pe fotoliul cenușiu din camera mea și cu mâinile lăsate în voia sorții, să reincep cântarea tristeții. Dar, deși făcusem asta cu un scop clar, nu numai că nu reușisem nimic, dar amintirile se amplificau, deveneau mai puternice, creau o durere insuportabilă, inumană. Îmi simțeam capul prins între două gheare uriașe, două gheare de grifon care îl strângeau din ce în ce mai tare voind parcă să îl sfărâme.
Începusem să număr 10, 11, 12, 13, 14, 15...15... mă oprisem la numărul acesta. De fapt nu mă oprisem la număr, ci la privirea caldă și blajină pe care din pragul clasei lui mi-o arunca. Stătea acolo prins în sfera vârstei adolescentine și mă privea. Mă privea la fel de îndrăgostit, la fel de melancolic, de timid, la fel de copilăros și rascolitor ca în timpul semestrelor, la fel ca în prima și în ultima zi de liceu.
Trecusem cu trupul meu prin el. Era doar proiecția banală a închipuirii, o nălucă, o fantasmă ce va bântui mereu cu toiagul sentimentelor inima unei "eu” pierdută în trecut. Prin parfumul florilor veștejite îmi căutam drum. Intrasem în fostă lui clasă. Băncile erau aceleași. Chiar și după unsprezece ani, după miile de copii ce au trecut de această ușă și au pășit în sală văruita în alb monoton, parfumul lui de "Giorgio Armani” încă se mai distingea. Puteam să cuprind cu brațele toată clasa. Știam locul fiecărui copil ce învățase alături de el. Știam locul lui Dan, al lui Marius, al lui Răzvan, știam banca ce cândva era plină de fardurile Iuliei și de notițele foarte importante ale Mariei, știam chiar și banca lui care , deși nu în centrul clasei, acapara toată scena. Băncile erau șubrede, neîngrijite și găurite. Pe unele se puteau observa câteva desene și ele bătrâne. M-am așezat în bancă. Pe tabla ponosită și plină de însemne , filmul se derula din ce în ce mai repede. Mă vedeam pe mine râzând și chicotind în clasă lor la orele de istorie , mă vedeam în pauze desenând or scriind pe tablă, mă vedeam plină de viață în banca lui odihnindu-mă cu capul pe un ghiozdan mare și galben. Am încercat să clipesc de mai multe ori, speram să mă trezesc dar nu reușisem.Am încercat să mă ridic dar parcă doctorii trecutului mă anesteziaseră gata să îmi facă o operație pe creier pentru a introduce și mai multe evenimente. Să închid ochii nu puteam, să mă ridic nu puteam...atunci ce puteam face ? Puteam să privesc oare la mine și la el, la acei tineri prinși în jocul dragostei și fără remușcări să zâmbesc spunând "Da, ăștia da ani frumoși, cei mai frumoși ani din viața unui om .” Puteam să rezist la o asemenea durere care mă sfâșia parcă mai tare decât precedenta? Mă gândeam că dacă aș reuși să opresc timpul aș putea cumva să opresc derularea filmului, dar cine în afară de Dumnezeu are puterea de a înfăptui minunea asta? Cine altcineva mai e capabil să se joace cu forțele neomenești? Cu puterea sa, timpul, ar fi în stare să zdrobească suflarea ierbii și să prindă între colți suflul fantomelor lăuntrice bolnave de trecut. Acesta ar avea posibilitatea să înghită fluturii vieții noastre și să îi transforme, în interiorul lui, în nimicuri puerile astfel încât moartea să nu fie altceva decât un remediu, un leac acordat lor pentru a-i salva. Lacrimile mi-au îngreunat privirea iar rola se blocase pentru câteva secunde. Reușisem să mă ridic de pe scaun. Filmul ce tocmai îl urmărisem dispăruse pentru moment. Îmi era frică. Nu știam când voi fi iar prada nejutorată a deceniilor trecute.
Mă apropiasem de fereastră. Când eram în liceu, puteam să zăresc o perdea de verdeață ce acapara aleea mică cimentată, care făcea trecere între curte și intrarea profesorilor, punând la îndemână cinci sau șase băncuțe cu mese frumos aranjate. Obrajii îi simțeam sângerii iar pielea mi se făcuse de găina. Îmi doream să fug, să scap de aici , dar voința îmi era împiedicată de alta ce își dorea scaldarea în amintirea propriu zisă.
Continuam să merg prin clasă. De-a lungul peretilor erau tot felul de picturi, de imagini, de proiecte. Unul dintre ele era al lui: pe un carton mai mult glben decât alb lipise în colțuri câteva fotografii cu clasa ca apoi să continue cu o ghirlandă de vorbe ce ducea ușor, ușor către centru. Acolo erau câteva note muzicale pe un portativ iar dedesupt însoțind versurile inegalabile ale Stelei Enache din melodia "Ani de liceu” pusese o poză a unui ceas fără limbi.
Rătăcind cu mintea prin troienele de întâmplări reînviate parcă de acest decor familiar, începeam să port o teamă teribilă. Mă gândeam la el ca la o persoană ce a reușit in viață. Nu mai vorbisem de unsprezece ani din cauza celor petrecute la 18 ani. La vârsta majoratului eu aveam lacrimi în ochi că am crescut, nu-mi petreceam timpul prin cluburi, nu vedeam filme împreună cu cei mai buni prieteni ci învățam pentru medicină . Dădusem examenul de Cambridge și îl luasem cu brio. Acum nu mai trebuia decât să aștept 1 septembrie ca să plec din țară...
Va continua!
Cuvinte cheie :
Mi-a placut, Andreea!
Cu prietenie,
Ma bucur ca v-a placut . Multumesc de popas.
Andreea
Corina Militaru a spus :
Mi-a placut, Andreea!
Cu prietenie,
Sunt impresionata! N-as fi crezut ca la cincisprezece ani poti descrie cu atata acuratete, cu minutiozitatea detaliului ,trairi launtrice pe care altii le flutura intr-o propozitie. Nimic nu-i impersonal, rece. Totul(chiar si bancile) vibreaza de emotie. Ai construit o atmosfera fascinanta! Abia astept sa te citesc din nou.
Multumesc mult pentru pareri. Ma bucur ca emotia este simtita de cititor.
Andreea.
Gradinariu gabriela a spus :
Sunt impresionata! N-as fi crezut ca la cincisprezece ani poti descrie cu atata acuratete, cu minutiozitatea detaliului ,trairi launtrice pe care altii le flutura intr-o propozitie. Nimic nu-i impersonal, rece. Totul(chiar si bancile) vibreaza de emotie. Ai construit o atmosfera fascinanta! Abia astept sa te citesc din nou.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor