O tinerețe închinată zborului

[Popa Ștefan]

ZBOR LIN SPRE CERURI, DRAG CAMARAD!

O tinerețe dedicată zborului

„Speranța este credința care întinde mâna în întunericul morții.” Ștefan Popa

Un mare înțelept al lumii antice spunea: „S-ar putea ca viața să fie moarte, iar moartea - viață". Viața ne oferă atât clipe de bucurie dar și momente de încercări, de întristare și de durere. Totuși, nimic din lucrurile acestei lumi nu ne îngrozește mai tare decât perspectiva morții, care ne poate zădărnici într-o clipă toate visurile, planurile, năzuințele noastre, precum și agoniseala noastră e-o viață. Plecăm și nu luăm nimic cu noi. Moartea este o evidență de fapt, o evidență naturală și familiară. Și totuși, de fiecare dată când întâlnim această evidență, ea ne pare la fel de șocantă! Moartea este ceea ce stă între noi și Dumnezeu. Dacă ridicăm mâna la cer, distanța care rămâne până la Dumnezeu este moartea. În ultimele clipe ale vieții sale, omul rămâne singur în fața morții.

Orice om care trece prin această experiență, aceea de a pierde pe cineva drag, trece printr-o suferință, printr-o schimbare. Nimic nu va mai fi ca înainte. Când pierzi pe cineva drag, când viața te lovește fără avertisment, ai două variante: să  te prăbușești sau să mergi mai departe. Când pierzi omul iubit, nu pierzi doar o persoană, ci pierzi o parte din tine. Am trecut prin durere pe care nu o doresc nimănui. Nu este adevărat că timpul vindecă rănile. Nu. Tu te obișnuiești cu rănile. Fie lași suferința să te definească, fie o folosești pentru a deveni mai puternic. Nimeni nu scapă de încercări, de necazuri, de dezamăgiri, dar cei care înving sunt aceia care se ridică de la pământ. Așa că indiferent prin ce încercare, necaz și durere treci, ridică-te și mergi mai departe.

Experiența creștină a morții este singura care dă certitudinea unei victorii posibile asupra morții. Regăsim la toți gânditorii creștini aceeași dialectică a morții care exprimă schimbarea reală a condiției umane, prin apariția și prin exemplul Domnului Iisus Hristos, care aduce creștinului o eliberare de moarte cu totul nouă. Și e în această jertfă a noastră, unul după altul, ca și cum n-am fi fost, o înaltă învățătură. Căci cu adevărat noi nici nu am fost. Ci numai faptele noastre au fost și ele rămân de acum înainte necontenit amestecate, mai ales, tot mai slab, dar pentru vecie, în viața celor ce vin după noi.

Nu putem îndrăzni să uităm că noi suntem moștenitorii acestei credințe creștine autentice – credința ortodoxă. De aceea, atunci când vin necazurile, nenorocirile și suferințele asupra noastră să le primim cu seninătate, căci toate sunt de la Dumnezeu. Să zicem și noi precum Iov: „Am primit cu bucurie pe cele bune și pe cele rele nu le voi primi". E o zi de jale, dar și de bucurie, bucuria întâlnirii cu viața veșnică.

Regretatul nostru camarad lt.-cdor. OCTAVIAN PALFERENȚ, pilot militar pe aeronava F-16, la Baza 71 Aeriană „Emanoil Ionescu” Câmpia Turzii, ne-a părăsit prea devreme, chiar atunci când promitea cel mai mult. Ironia sorții sau voia lui Dumnezeu. Oricum, merită să-ți dai viața pentru salvarea unei vietăți, fie aceasta și un suflet de câine. Sfinții Părinți spun că omul ar trebui să dea întâietate și unei furnici. Asta a făcut camaradul nostru Octavian, a pus pe primul loc viața câinelui și nu viața lui, salvându-l pe acesta de la înec. Visul lui era să zboare aeronava F-35 și să ajungă instructor de zbor. Era la început de drum și în cariera militară și în viața de familie, urma să se mute la casă nouă, să aibă copii... La doar 30 de ani avea viitorul în față. Suntem siguri că Dumnezeu i-a oferit ceva mai măreț, la care el nu se aștepta. Camarazii lui spun că Octavian avea un suflet sensibil și nobil, fiind impresionat de tot ce însemna viață: o pasăre, un animal, o floare, un pom etc. El ne-a adus aminte că trebuie să ne întrebăm mai des: Ce este viața? El ne-a lăsat un gol lăuntric, ne-a adus  întristare și durere, dar și prilej de reculegere, analiză și meditație profundă asupra stării noastre personale spirituale. Octavian spunea că pilotul are un singur gând – zborul. Pilotul nu moare, el pleacă și nu se mai întoarce, acum, nu în zgomotul motoarelor, ci în liniștea și adâncimea unui act de smerenie și omenie.

Închei cu câteva versuri, care sper să aducă o mângâiere și o alinare  soției, familiei, rudelor, camarazilor, prietenilor și cunoscuților, la pierderea camaradului lt.-cdor. Octavian Palferenț pentru întărirea în credință și nădejdea mântuirii în Hristos Domnul.

Ultimul zbor

Într-o zi, când ne vom despărți

te voi privi în ochi

ținându-te de aripi

te voi mângâia

voi spune-o rugăciune

cu lacrimi în ochi voi zâmbi

și-ți voi spune cu glas încet

să nu audă nimeni:

„Ai fost iubirea vieții mele.”

 

Dumnezeu să-l ierte!

Dumnezeu să-l așeze în lumină! Amin!

Hristos, Domnul să vă binecuvânteze pe toți și, așa cum spunea Apostolul Pavel, să vă mângâiați cu aceste cuvinte. Amin.

 

Comandor (r) Ștefan Popa

[ELENA AGIU-NEACSU]

Impresionant omagiu! Felicitări! Să-i fie ţărâna uşoară!