IUS şi ISA . VI .
Şi caruselul iubirii se puse în mişcare.
Prietenia dintre Maria şi Luis, graţie terenului fertil − tinereţea − îşi dezvoltă rapid rădăcinile solide, crescu armonios şi se transformă în iubire. La cursuri veşnic împreună, după cursuri, la fel. Făceau un cuplu demn de invidiat: el înalt, suplu, ca un balerin, ea la fel, dar mai suplă şi mai elegantă decât el şi exprimau atâta armonie, că rar trecătorii, impresionaţi, nu întorceau capul să-i privească. Toate colegele de grupă ale Mariei numai despre această iubire vorbeau, mai ales că Luis era fiul unui diplomat străin. Ori la vremea respectivă, să ai un prieten străin, era şi raiul şi iadul pe pământ.
Viaţa Mariei se schimbase mult. Şi totuşi un fin observator neutru, ar fi văzut în Maria două femei: o Marie era la cursuri, dând impresia că este fericită, râde din orice, optimistă chiar, şi altă Marie era când ajungea acasă. Aici, o parte din optimismul ei rămânea mereu la uşă, iar restul, de cum intra în hol şi întâmplător se întâlnea cu Mihai, se năruia ca un castel de nisip construit prea aproape de apă, fiind la cheremul primului val, căci chiar dacă trecuse ceva timp de la prima şi scurta escapadă cu Luis, la Poiana Braşov, ori de câte ori se întâlneau, Mariei îi revenea în memorie incidentul, din seara respectivă:
„− Unde mi-ai umblat, domnişoară? o abordase tatăl ei în hol, foarte brutal, privind-o cu nişte ochii mari şi roşii, ca un animal sălbatic gata de atac, şi mirosind a alcool de proastă calitate.
− Am fost.... la... în Poiană! se bâlbâise ea, speriată de privirea lui fioroasă.
− Unde!?... Care dracu' Poiană? ţipase el atât de tare, că era să se prăbuşească pe spate de nu ar fi fost peretele să se sprijine, iar Maria, parcă simţise cum aerul din hol vibrase fisurându-i timpanele.
− La... Braşov! reuşise să articuleze, ridicându-şi mâinile scut, în dreptul capului şi închizând ochii, aşteptând să vină palma lui grea, cazmaua aia mare cu cinci degete.
− La Braşov!?... Cu cine? tunase iarăşi vocea lui.
− Cu un coleg de grupă, un prieten, prietenul meu! spusese ea dintr-o suflare, tot cu ochii în pământ, simţind ceva cald că i se prelinge pe pulpele picioarelor, uimită în acelaşi timp că palma încă nu venise.
− Da' mai lasă şi tu dragă fata-n pace că nu mai e mică, e dăstul dă mare! intervenise şi Eleonora, mama ei, din bucătărie.
− Tu să taci! urlase el la Eleonora, lovind cu pumnul peretele despărţitor, atât de puternic că acesta, făcut din BCA, vibră şi se fisură puţin. Ascultă Maria! continuase el pe acelaşi ton ameninţător, aşa ca să audă şi să priceapă şi Eleonora: În casa asta io comand! Ai priceput?... Io şi numai io! De Eleonora, în această privinţă te sfătuiesc să nu asculţi. Ai priceput?... Atâta timp cât io trăiesc, io comand. Ai priceput?...
Şi parcă în hol, cuvintele „ai priceput”, se tot zbăteau prin aer, sărăcuţele de ele lovindu-se de pereţi, încercând să se ascundă de frică, în ungherele întunecate şi să se potolească. Mihai făcu o mică pauză, calculată probabil, lăsând timp cuvintelor să se aşeze şi ecoului să se stingă. Apoi continuă pe un ton mai calm, dar foarte grav, care nu admitea niciun comentariu, nicio contrazicere:
− Să nu te pună necuratu' şi să mă faci dă ruşine, că... că nu ştiu ce s-o întâmpla cu mine şi cu tine, ai priceput? În alb… ne dăspărţim! îşi încheiase el ameninţarea, ridicând semnificativ pumnul în aer.
− Da, tată! răspunsese ea maşinal, tremurând de frică şi închizând ochii, aşteptând uşor chircită pumnul care se ridicase în aer.
− Aşa, acuma îi dă bine, şi ai dă grijă!... îl auzise pe Mihai că spune gutural, îndepărtându-se. Ai priceput?... mai tunase el, din uşa sufrageriei.
− Da, tată… răspunsese ea şi plecase împleticindu-se spre baie, uimită că el nu o mai bătuse…”
„Să nu te pună necuratu' şi să mă faci dă ruşine, că…” se tot frământa Maria de câteva zile să decripteze mesajul ameninţător al lui Mihai, dar nu reuşi şi până la urmă apelă la Eleonora.
− Adică, draga mea, să nu vii borţoasă dă fată mare, la noi la uşă, asta a vrut să spuie el, o lămuri sec Eleonora.
− Dar cu „în alb, ne despărţim”, ce-a vrut să spună mamă?
− Nu ştiu Maria!... Ai auzit şi tu cum vorbeşte Mihai la băutură, dă nici dracu nu pricepe ce vrea el să zică. Mai lasă să treacă timp, să mai uite, şi am să-l întreb io, mai spuse ea, liniştind-o.
− Şi totuşi, tu bănuieşti ceva? Spune-mi, mamă, te rog!
− Zău nu ştiu! şi Eleonora duse mâna la gură, lasă să-l prind în toane mai bune şi o să-l întreb pă el, nu vreau să vorbesc prostii, spuse ea şi plecă, lăsând-o pe Maria să interpreteze cum o vrea, cele spuse.
Cu gândul încă la discuţia din hol şi la ce îi „tradusese” Eleonora, Maria se plimba acum prin parc, iar scurta şi enigmatica frază „în alb, ne despărţim”, devenită cu timpul obsesie, reveni în mintea ei. Mihai avea, mai ales la beţie, un fel de a se exprima enigmatic, folosind uneori fraze scurte şi cu dublu înţeles, încât cu greu pricepeai ceva dacă nu erai obişnuit cu felul lui de a vorbi. Puţin obosită, se aşeză pe o bancă sub o salcie, lăsându-se mângâiată pe păr de ramurile ei pletoase. Luis îi spusese că azi are ceva foarte important de rezolvat şi nu poate s-o însoţească la plimbare. Îl crezuse. Când iubeşti, crezi orice-ţi spune persoana iubită, nu?
Prin parc, iarna deja debutase. Soarele mângâia blând nişte petice albe şi pufoase, rămase din zăpada căzută în urmă cu două zile, strângându-le aşa de tare şi călduros în braţele-raze, că le topea nu alta. Nu reuşise s-o topească total nici prin brazii argintii, şi încă mai persista, ici acolo, agăţată şi încurcată în ramurile verzi, ca nişte ghemotoace de vată. Unele frunze, din coroana lăiaţă a salciei sub care sta Maria, ucise de sărutul alb, de gheaţă al zăpezii, luându-şi adio de la ramul ce le hrănise şi susţinuse de când apăruseră ca un mic mugur, pluteau în derivă dansând prin aer spre locul de veşnică odihnă, pământul. Câteva poposiră şi în părul ei negru, altele pe tremurânda suprafaţă a lacului, unde erau la cheremul vântului ce adia uşor, care le purta după bunul lui plac, când în sus, când în jos, ca pe nişte mici corăbioare fără pânze şi fără cârmaci.
Aş vrea să fiu o frunză şi Luis să fie vântul care să mă prindă în braţe lui şi să mă legene… Să fiu un lac şi Luis vântul care să-mi mângâie luciul apei... aş vrea să fiu îmbrăcată în alb, ca o mireasă şi să... se opri îngrozită de gândul ce-i trecu ca un fulger, şi el tot alb, prin cap. Cuvinte şi imagini se învârtiră cu viteza luminii, prin mintea ei, şi brusc se lumină toată. Evrica! Dezlegase enigmatica frază: deci asta cred că a vrut să spună tata, cu „în alb, ne despărţim”… Dacă eu am să-l fac de ruşine şi rămân gravidă, necăsătorită legal, ori de fată mare cum zice el, mă va ucide şi mă va înmormânta îmbrăcată în rochie albă de mireasă!... Tată, tată!?... Ce gândire malefică ai!...
Brusc se destinse şi se aşeză mai comod pe bancă acum că dezlegase enigma, se uşurase de povară, aruncase piatra grea a frământărilor în lac, lăsând amintirilor cale liberă, căci, cu puţine zile în urmă, Luis o plimbase cu barca…
− Povesteşte-mi copilăria ta! îl rugase Maria.
Fascinată de naturaleţea cu care Luis îşi povestea copilăria − de parcă o mai trăia încă o dată sub ochii ei − vrăjită de vorbele lui, Maria visa. Pentru ea, el venea din altă lume, o lume plină de farmec, o lume numai şi numai a oamenilor bogaţi.
− Povesteşte-mi şi tu copilăria?
− Eu... eu nu prea am ce să-ţi povestesc, răspunsese ea puţin abătută. Am avut o copilărie foarte simplă şi foarte obişnuită! după care se oprise brusc simţind că ochii i se umeziseră uşor.
Ce era să-i povestesc!... Ce ar fi înţeles el, dacă i-aş fi povestit că eu n-am avut nici un minut, din minunata lui copilărie? Că de fapt şi de drept, eu n-am avut copilărie… Că m-am trezit peste noapte matură. Că toată copilăria n-am avut decât o singură jucărie adevărată, o păpuşă având cap de porţelan, pe care am primit-o foarte târziu! Cum să-i spun că eram veşnic singură! Ce să mai vorbesc despre mângâieri! Poate că mama să mă fi mângâiat când eram foarte mică, căci după aceea nu mai m-a mângâiat nimeni. Eleonora a avut ceva tentative, dar simţeam o mângâiere rece, de mamă vitregă. Tata?… tata nici atât, niciodată nu m-a mângâiat! Când se mai certa cu Eleonora, tata, veşnic arăta cu degetul spre mine, reproşându-i: vezi, mi-a lăsat plodu' pă cap, să-l cresc eu şi mamă-sa a plecat în lumea largă. Că bunică-so ăla avaru' nici cât fu în viaţă nu-i dă-te nimica, că de, era nepoata lui a bună, trebuia să-i dea şi ei ceva. După moartea lui s-or repezit toţi, ca şacalii şi ulii, şi au jăfănit tot, tot. După care se îmbrăca şi pleca la cârciumă, să-şi înece amarul, şi se întorcea murdar ca un porc, după două-trei zile. Toată copilăria am trăit în cap cu acest cuvânt: plod. Credeam că este o dihanie urâtă şi pocită. Fugeam mereu la oglindă când îmi aminteam de cuvânt, să văd, evoluţia plodului, evoluţia pocitaniei, dar nu descopeream nimic urât pe chipul meu, dimpotrivă! Of, Doamne, amintirile astea! şi un zâmbet nostalgic, înflori pe chipul ei: „amintirile sunt clopote de cristal ce bat la porţile uitării şi cel mai frumos vis, pe mormântul iluziilor pierdute” îşi aminti că citise undeva.
Se ridică de pe bancă şi porni spre casă, soarele se pitise după brazi, se făcuse puţin frig, şi inexplicabil pentru ea, puţin frig se cuibărise şi în inima ei.
În timp ce Maria rătăcea prin parc, domnul Luis rezolva cu argumente „lichide”, importanta lui problemă: petrecea bine mersi, în barul Orient, cu gaşca de prieteni şi bineînţeles, fetiţe.
Petreceau, beau şi dansau, apoi repetir.
La începutul petrecerii, pentru Luis, Maria nici nu exista, reuşise s-o ascundă bine, acolo, într-un cotlon al creierului. Cu timpul însă, chiar dacă matematica nu are nicio legătură cu alcoolul, Luis, cu ajutorul numărului de pahare, puse în practică − ce-i drept, mai greu − axioma numerelor direct proporţionale: cu cât creştea cantitatea de alcool îngurgitată, exprimată prin numărul de pahare, cu atât creştea şi imaginea Mariei în gândul lui, şi pe la jumătatea petrecerii, aburii alcoolului făcându-şi bine treaba, începură să-i joace feste lui Luis, şi indiferent ce fată privea, vedea în ea pe Maria. De ciudă că nu putea să scape de obsedanta imagine, începu mai harnic să bea pahar după pahar.
− Hei, ce faci hombre? Mai uşor cu paharu' că te faci ca porcu'.
Luis întoarse greoi capul spre direcţia de unde venise vocea. Cu puţin efort din partea lui, imagina deveni fixă. Era o tipă brunetă, pe care o cunoscuse în această seară în bar, cu părul negru ca al Mariei.
− Păi… beau ce să fac!...
− Mai uşor, mai rar, ce dracu faci?... Deja ai luat-o pe ulei…
− Ulei? Eu nu beau ulei, beau doar coniac franţuzesc! Beau pentru Maria.
− Şi, cine e, Maria? Iubita ta?
− Maria e… e o colegă de grupă.
− Zău, frumuşeaţă! Doar atât, colegă!? E mai frumoasă decât mine?
− Este!... Rău de tot!... se opri şi mai bău din pahar. Apoi, fără ca ea să i-o ceară, Luis, începu să-i povestească despre Maria şi să i-o descrie foarte entuziasmat, cu lux de amănunte. Simona îl asculta concentrându-se la maxim, căci unele cuvinte din frazele lui le înţelegea mai greu: muzica era destul de tare, el începuse să le stâlcească şi chiar să se exprime incoerent. Privindu-l mai atentă şi observând lucirea puternică din ochii lui, se resemnă: ghinion!... E îndrăgostit lulea! L-am pierdut şi pe francezul ăsta, şi abia îl agăţasem! Totuşi să profit de el în noaptea asta, că precis o să se îmbete ca un porc! Cine ştie, poate are ceva valută pe el… Simonico, dăsfăşoară-te!
− În concluzie, zise Simona, te-ai îndrăgostit de româncuţă.
− Nuuu!.... E… doar o colegă de grupă.
− Hai, francezule, las-o moartă, să să zbată-n baltă! Nu ţine vrăjeala cu mine, că să vede dă la o poştă, cât eşti dă îndrăgostit, spuse ea deschizându-şi un nasture la bluză.
− Poştă, ce poştă! Eu nu înţeleg? Asta e poşta? şi arătă cu degetul spre decolteul ei. Ce monumente de… şi încercă să-i atingă cu degetul, nasturele deschiat.
− De la o poştă să vede că eşti îndrăgostit: lu-lea! silabisi ea trăgându-se uşor mai în spate.
− Lu-lea? Aia… cum are marinarul din desene? Nu, eu… eu fumez, trabuc Grand Corona…
− Bine, bine, am văzut că vrei să fumezi trabuc, Grand Corona, dar eşti… grand canalia!... L-ai scos de cinci ori până acum şi tot Kent de la mine ai fumat. Hai mai bine să dansăm. Auzi ce blues! Sau, nu mai te ţin balamalele?
− Pe mine!... Eu?... Nu mă cunoşti.
Cu mare efort se ridică, apoi sprijinindu-se de masă şi de Simona, reuşi să-şi menţină poziţia verticală şi porni spre ringul de dans, ţinându-o strâns de mijloc. După nici cinci minute, Luis parcă plutea, ringul de dans se legăna şi începuse să se rotească uşor, uşor, în faţa ochilor lui. O strânse pe Simona în braţe tare, şi începură mai mult să se unduiască în ritmul lor. După un timp, Luis, nu mai percepea foarte clar ce se petrece în jurul lui. Coniacul franţuzesc îl înmuiase rău de tot.
− Luis, francezule, ce ai mamă, nu te simţi bine? îl întrebă Simona scuturându-l uşor de umeri.
Luis încercă să se concentreze, dar vedea ca printr-o ceaţă prea densă, chipul care vorbea şi se tot mişca. Cu destulă dificultate, reuşi să articuleze:
− Maria, eu… eu nu mai dansez, eu nu mai pot…
− Eu sunt Simona.
− Poftim?
− Lasă, nu contează! zise ea, înţelegând confuzia. Hai să plecăm, găsim un taxi şi mergem la mine, eşti de acord?
Luis aprobă şi părăsiră barul. Cu puţin efort reuşi să-l urce într-un taxi, care aştepta astfel de clienţi în faţa localului. Când ajunseră la destinaţie, cu mare dificultate reuşi să-l trezească pe Luis. Plăti cursa, mai plăti şi ceva pe deasupra şoferului, rugându-l s-o ajute să-l ducă până în apartament unde pur şi simplu îl trântiră în pat, ca pe un sac.
− Mulţumesc pentru ajutor!
− Cu plăcere doamnă şi o noapte furtunoasă! spuse taximetristul cu o voce insinuantă, uitându-se galeş la ea.
Simona zâmbi, urându-i în gând: mai du-te dracu, porcule! şi trânti uşa în urma lui.
Bun, acum să te văd cât eşti dă mascul, cât eşti dă feroce şi cât dă dotat, musiu… cum dracu ai zis că te cheamă?... Parcă, Luis!?... Da’ mai întâi să văz ce lovele ai pă tine… Dacă merită efortul sau nu!...
Îl dezbrăcă complet, îl acoperi cu un cearceaf, apoi îi luă la control buzunarele şi descoperi portofel plin cu bani româneşti. Foarte dezamăgită − valută ioc! −, îi luă şi ea pe toţi. Se răzgândi şi-i mai lăsă un „Bălcescu”, ca amintire.
Satisfăcută de captură, se dezbrăcă şi punându-şi un capoţel vaporos, plecă la baie. După un timp reveni şi ca o pisicuţă se strecură lângă Luis. Uşor, începu să-l mângâie şi să-l sărute, prestând ce ştia ea să facă cel mai bine, sperând să-l facă un bărbat viril. Încet, încet, Luis dădu semne că este pe drumul cel bun şi răspunse febrilelor dezmierdări. Mâinile lui se treziră la viaţă şi începură s-o cerceteze explorând zonele cele mai delicate, zone care-l fac pe bărbat să vibreze şi pe femeie să cadă în extaz! Foarte delicat, doar cu atingerea buzelor, Simona simţea că-i mângâie puful de pe ceafă. Apoi, gura lui se opri lângă ureche, şoptind uşor: Maria!… Maria!... Simona înţelese rapid că este victima unei confuzii şi nu articulă niciun cuvânt, lăsându-se pradă fanteziilor lui sexuale, născute, simţi ea, din dragoste. Se lăsă sărutată, mângâiată şi posedată de Luis, aşa cum până acum ea nu crezuse niciodată că este capabil un bărbat că poate face dragoste cu o femeie. După, satisfăcută din toate punctele de vedere şi simţindu-l cum doarme epuizat, Simona se îndreptă spre baie, gândind: dacă şi eu l-aş fi iubit pe el, la fel de mult cum am simţit eu că o iubeşte pe Maria, oare cum ar fi fost?...
Pentru prima oară, Simona − cu toate că practica prostituţia de mulţi ani − trăise şi înţelesese cu adevărat, colosala diferenţă dintre: sex şi dragoste. Sex făcea cu toţi bărbaţii care o plăteau. Dragoste, şi asta numai datorită unei confuzii, făcuse în această noapte cu Luis, pentru prima dată…
- va urma -
Răspunsuri la Aceste Discuţii
-
Legătură Răspunsul lui Vasilisia Lazăr în
-
Felicitări! Aștept urmarea. Am dus textele în Bibliotecă.
-
Legătură Răspunsul lui Sofia Sincă în
-
Frumos! Am făcut cunoştinţă cu personajele, abia acum, din punctul de vedere al caracterelor. Continuarea promite.
Deci să vină continuarea!
Sofy
-
Legătură Răspunsul lui Corina Militaru în
-
Imi place! Presimt ceva incurcaturi si sunt curioasa sa vad cum te joci cu personajele.
Pentru ca stiu ca nu te superi o sa-mi permit cateva observatii.
că rar trecătorii nu întorceau capul după...- as pune, dupa ei sau as cauta alta formulare.
În timp ce Maria rătăcea prin parc... - as modifica paragraful acesta, mi se pare ca esti prea mult tu pe acolo, in loc sa se dezvaluie Luis singur.
capoţel flu-flu - as spune transparent, vaporos, nu stiu... gasesti tu, pentru ca te pricepi!
Repet, este doar parerea mea si tu hotarasti daca este potrivita sau nu.
Cu prietenie,
-
Legătură Răspunsul lui Ion Lazăr da Coza în
-
Am citit un fragment de roman care promite.
Mici greșeli reliefate bine de Corina Militaru.
da Coza
-
Legătură Răspunsul lui Emil Dumitru în
-
Doamna Vasilisia, vă mulţumesc mult pentru tot ceea ce faceți!
Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :Felicitări! Aștept urmarea. Am dus textele în Bibliotecă.
-
-
Sofia, mulţumesc pentru lectură!
Sofia Sincă a spus :Frumos! Am făcut cunoştinţă cu personajele, abia acum, din punctul de vedere al caracterelor. Continuarea promite.
Deci să vină continuarea!
Sofy
-
-
Corina, mulţumesc mult, am modificat.
Cu prietenie,
Corina Militaru a spus :Imi place! Presimt ceva incurcaturi si sunt curioasa sa vad cum te joci cu personajele.
Pentru ca stiu ca nu te superi o sa-mi permit cateva observatii.
că rar trecătorii nu întorceau capul după...- as pune, dupa ei sau as cauta alta formulare.
În timp ce Maria rătăcea prin parc... - as modifica paragraful acesta, mi se pare ca esti prea mult tu pe acolo, in loc sa se dezvaluie Luis singur.
capoţel flu-flu - as spune transparent, vaporos, nu stiu... gasesti tu, pentru ca te pricepi!
Repet, este doar parerea mea si tu hotarasti daca este potrivita sau nu.
Cu prietenie,
-
-
Domnule Ion Lazăr da Coza, vă mulţumesc!
Sper să nu vă dezamăgesc cu următoarele postări.
Cu prietenie,
Ion Lazăr da Coza a spus :Am citit un fragment de roman care promite.
Mici greșeli reliefate bine de Corina Militaru.
da Coza
Despre
conducere site redacție
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
colaboratori
ATENȚIE!
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
link-uri utile
Zile de naştere
Zile de naştere sărbătorite astăzi
Zile de naştere sărbătorite mâine
donații
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
important!
Activitatea Recentă
Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”
Evenimente
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
