calul troian

[petrut dan]

când am văzut zidurile mi s-a părut

că vor mai rămâne

o mie de ani

nu credeam că vom putea face rău

poporului de aici

 

dedic acest imn învățat de la preoții beți

în nopțile friguroase

ni se lungesc oasele

lupii cântă prin horn

moartea strănută aproape iar

vocea iubitei îmi sparge timpanul

 

unii dintre noi nu se vor întoarce

pe punte

șobolani

le place să bea să ucidă

la fel ca mie doar că sunt mult mai mici

 

în rest aceleași capricii

 

promit să te părăsesc ultimul

dar asta pretinde fiecare căpitan atâta timp cât

vasul plutește

pentru focul vechi

și tot ce face din iubire o mare putere

 

 

[petrut dan]

Domnule Stănescu Valentin, apreciez prezența și semnul lăsat, considerație!

[petrut dan]

Domnule Corneliu Neagu vă mulțumesc pentru lectură și aprecieri, cu stimă!

[Stanescu Valentin]

Dan, iar învârţi caleidoscopul imaginar. Auzi: ’’ vocea iubitei îmi sparge timpanul’’ şi cu toate acestea ’’promit să te părăsesc ultimul’’ , ’’ pentru focul vechi / și tot ce face din iubire o mare putere’’. Bună zicere Maestre de metafore subtile!

[Corneliu Neagu]

Adevăratul cal troian a intrat în cetate prin viclenia urzită de Ulisse, zis și Odisseu. Calul troian despre care se face vorbire aici va intra în cetate prin versurile ermetice din această poezie ce pot avea interpretări multiple, după voia cititorului. De fapt, cred că așa a dorit autorul, iar eu m-am conformat, citind vers cu vers de mai multe ori, gustând din esențele fiecărui cuvânt...