aniversare

[petrut dan]

preotul vorbea rudelor întoarse la dumnezeu de curând

mi-am dat seama nu se poate ajunge oricum ne strângem în curtea din față plină de flori ca anul acesta n-a fost niciodată lumea precis se întâmplă ceva adun melci în aceeași cutie le pun apă le arunc frunze ceilalți râd de mine de unde să știe că sunt sătul de carne zeii se prefac în cenușă asudă ca oamenii mai rămâne să plângă

 

vreau greutatea mea în aur ar trebui să fie ușor de procurat sunt tânăr dar asta nu mă împiedică să văd ce mi-am dorit cât am trăit n-au putut să-mi refuze nimic din ce am primit cu limbă de moarte mi-a venit să vomit cine mi-a făcut cadou femeia nu m-a vrut vindecat parcă am fi într-o cearta domestică unde cuvintelor iubire și iertare nu le stă bine împreună

 

frica s-a pus să ne învrăjbească împotriva noastră au hotărât zeci de uși fiecare poate ucide mintea însăși este o uriașă capcană îmi dau seama în acest loc cu un milion de posibilități nimeni nu vrea să audă dar am tupeu și rostesc urmați-mi exemplul la fel cum groparii aruncă pământul calc pe morminte

ca unul care nu crede în înviere

 

[Corneliu Neagu]

O creație lirică într-o formă unică, pe care, de fapt, nu o înțeleg, dar în care am descoperit, totuși, idei valoroase...Și mi-am zis, iată că vin din urmă poeți care inovează și schimbă poezia!

[gabriel cristea]

Dan, parcă citesc din ,,Toamna patriarhului" - aceeași curgere nestăvilită a unei tristeți covârșitoare, a însingurării... 

[Stanescu Valentin]

Ce să zic? Mă mir un pic... Am crezut că este proză. Seamănă cu pro-ezia. 5 – 4 – 4 – 1 rânduri cu elemente aparent separate care la final te lasă tocmai fără cuvinte. Poetul e poet!