În ochiul viu de frunză

[gabriel cristea]

Mă bântuie-un fior de vânt,
Aici în piscul plopului de-argint;
Aproape sunt răsufletul să-mi dau,
Căci prin nervuri ruginile-mi pătrund.

Te văd statuie cum privești
Întregul desfrunziș, copacii goi,
Ce scormonesc cu crengile prin nori;
Si-n ochiul viu de frunză lăcrimez.

Nu am gustat din versul tău,
Deși ai colindat păduri - te știu
De când eram un mugur visător
Și auzeam doar gându-ți rătăcit…

Eu mă pogor în primul zbor,
Visând prin ochii tăi de verde-crud;
Mă leagănă, poete, să învăț
Înlăcrimatul vers al tristului apus!

[gabriel cristea]

Mihaela, mulțumesc pentru comentariu! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc de apreciere, Alex! 

[Mihaela Popa]

un diamant poetic, admirație!

[bolache alexandru]

Versuri frumoase pline de emoție... Mister si metafore. Poezie!

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Chris! Gânduri bune! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Grig, de comentariu! Epoca asta urâtă ne cam întristează versul, dar nu-l suprimă. An Nou cu inspirație și ție! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc așișderea, Vasilisia! Imaginația e acel cumul de stări ce se luptă să nu ni se osifice materia cenușie. :) 

[gabriel cristea]

Domnule Valentin Stănescu, mulțumesc pentru popasul liric și versuri! 

[Chris]

ce frumos....

[Grig Salvan]

Mister și forță telurică, duhuri ancestrale bântuind prin păduri, prin copaci, prin nori și pe vânt, e o atmosferă mito-magică ce captivează ușor și persistent spiritul nostru dornic de tainic și de inedit. Mereu citesc cu maxim interes versurile semnate gabriel cristea. An Nou fericit,cu sănătate, inspirație și împliniri!