străin într-o țară necunoscută

simt nevoia să ascult muzica

tare

să nu-mi pese de faptul că binele și răul se vor dușmăni

restul vieții

devenind una cu mine

reversul medaliei

ma va urmări precum teama primei infracțiuni

 

iubirea nu ține cont de distanțe

atunci când distruge rezerva de apă a unui trup

care și-a pierdut mineralele

 

îmi rămâne farmecul tău

mult mai tânăr decât anii de școală

când mă uitam sub fusta învățătoarelor

până le înfloreau obrajii de o plăcere

aproape incestuoasă

 

pentru cineva care provoacă necazuri

mă consideram potrivit să le țin companie

 

tata doarme cu sticla de vin uitată

în soare

mă umplu de bani cântând bețivilor

și celor suferind de halucinații

de aceeași vârstă

își concentrează mintea asupra unui detaliu extern

de obicei un arhetip jungian

majoritatea timpului privind în gol și tăcuți

nu simt foame

pun țigara la mâneca hainei

să ardă singură

între mi și si

trompetele îngerilor

distorsionează sentimentul de siguranță

 

eu și părul tău lung credeam în dragoste

ca doi copii ce brusc par să înțeleagă

povestea semnată columbia pictures

știi că niciun bărbat nu poate să iubească așa ca mine

pentru că nebunia își cere dreptul de întâi născut

al omului care urcă și urcă

de parcă și-ar fi inspirat temerile

și nu se oprește decât în mijlocul soarelui

întrebând atomul de heliu

sir,

sunteți cumva dintr-o țară creștină?

Vizualizări: 63

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr cu 2 ore în urmă

iubirea nu ține cont de distanțe

atunci când distruge rezerva de apă a unui trup

care și-a pierdut mineralele

Mi-a plăcut mult acest pasaj. Dar și altele. Și ideea în sine, construcția, totuși cred că s-ar putea renunța la o parte din versuri care le diluează pe altele. Uite, iau doar un fragment, dar nu e singurul:

îmi rămâne farmecul tău

mult mai tânăr decât anii de școală

când mă uitam sub fusta învățătoarelor

până le înfloreau obrajii de o plăcere

aproape incestuoasă

 

pentru cineva care provoacă necazuri

mă consideram potrivit să le țin companie

Eee, eu cred că aceste două versuri pe care le-am subliniat anulează mult din puterea celor de dinainte. Părerea mea este că, dacă ai fi mai rezumativ, poezia ta ar fi și mai bună decât este. Dar e numai părerea mea. Oricum poezia ta îmi place.

Comentariu publicat de Mihaela Popa cu 6 ore în urmă

complex, pătrunzător, magic!

admirație!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin cu 15 ore în urmă

Da, cu-o relatare drept din soare ai dat subtil magiei roată şi ai adus chiar faţă-n faţă nimicul om cu fala-i toată şi trecătorul de atom să ne vorbească despre viaţă...

 

 

                    Magicianul nu se desminte

               el scoate din joben poveste

          asculţi te miri şi te întrebi

               trăirea lui ce te derută

                    a fost aevea sau chiar este...

 

Comentariu publicat de Ana-Maria Butuza cu 16 ore în urmă
Mi-a plăcut mult construcția și încărcătura versurilor. 👏🎩
Comentariu publicat de petrut dan Vineri

Ada, mulțumesc,  ai dreptate , de foarte multe ori rămânem datori, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan Vineri

Monica, îți mulțumesc pentru comentariul amplu,  mă bucură  reacția,  cu drag!

Comentariu publicat de Ada Nemescu Miercuri

Cu un titlu câștigător - magicianul - versurile (adunate și răspândite în aceeași măsură) ne leagă și dezleagă de o realitate palpabilă, credibilă. Suntem părtași la o poveste aproape intimă, de aceea deznodământului îi suntem datori.

Cu bucuria lecturii, aDa

Comentariu publicat de Monica Pester pe Decembrie 10, 2024 la 1:08am

Chiar dacă telefonul mă sabotează, sper ca distingi coèrenta commentului mèu.

Comentariu publicat de Monica Pester pe Decembrie 10, 2024 la 1:04am

Mă reped ca un flămând asupra scrierilor tale, ca fumatorul înveterat care cere prima țigară de dimineață. Întâlnesc dè asta ðată un ton calm , aproape de povestitor. Și începe un torent de amintiri, de la copilărie încoace,fiecare purtând în diagonală, Cao emblemă, esența trăirii din acel moment. 

Îmi  pare ca și cum ar fi două personaje care stau  de vorbă completăndu-se unul pe altul. Și chiar, uneori, îmi par mai intense amintirile decât commentul ei. Și evident, femeia, pilonul existenței tale, se profilează, backround, în tot poemul

Fenomenul ce te lasă cu gândurile neîncheiate este Emblematice sfârșit în fața căruia lectură liniștită de până atuncise revoltă și face o spirală cu mai multe capete, căutând mesajul. Dar acesta tău nu se lasă aflat și atunci, munca lui Sisif,  fiecare și-l construiește după coordonatele lui.

Bref,  nu știu dacă cineva, cititor, critic, psiholog, poate întra în meandrele lăuntricelor tale fibre.

Cu nealterată admirație, 

Poete, 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magicianul a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasager al cerului a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog absenţa ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog absenţa ta a lui Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog eu vreau să mă ucidă albul a utilizatorului Ariana Zburlea
cu 4 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eu, biet bețiv a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Eu, biet bețiv a lui Ana-Maria Butuza
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărturisiri a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pasager al cerului a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Pasager al cerului a lui Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Eu, biet bețiv a lui Ana-Maria Butuza
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Eroii nu mor niciodată a lui IOAN stoian
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eroii nu mor niciodată a utilizatorului IOAN stoian
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăznet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Visul trece ca un trăznet a lui Costel Zăgan
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ardere a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Mărturisiri a lui Monica Pester
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor