Manifest

[Alina Ilie]

Susură a lacrimi

Râuri născute din piatră.

Trecem Pământul prin patimi.

Oare ne iartă?

Vântul se înfierbântă

A jale, mânat de aripi de foc,

Nici cucu nu cântă.

Noi stăm și sperăm în noroc.

Oare ne vede

Cerul, dacă ne pitim?

Ne înșelăm că ne crede

Când tot insistăm să mințim.

Mințim că ne pasā,

Că-i parte din trai

Să distrugem, ne lasă

Ochii deschiși.

Poate mâine din grai

Mai întâi să urlăm

Spre a strânge armată

Pentru el să luptăm.

Dar ascunși n-avem țel.

Viața se duce în van

Când numeri doar timpul acum

Și n-ai niciun plan.

Urmează doar pulbere scrum,

Odată cu el să murim.

Pământul ne plânge sub ghete

Iar noi ne hlizim.

[petrut dan]

Îmi lasă impresia unui text căutat, pe alocuri forțat, poate ar trebui să lăsați cuvintele/ideile așa cum vin, uneori autocenzura dacă nu mutilează mai mult strică, unui artist nu trebuie să-i fie teamă să scrie așa cum simte, arta/poezia nu trebuie să convingă cititorul despre cum suntem noi ca oameni ci despre trăirile/gândurile noastre, cum vedem noi viața/iubirea/moartea sau viața sau ce ne mai trece prin minte și inimă, no fense, din dorința de a ieși ceva bun am întâlnit anumite stângăcii lirice greu de gestionat, am citit cu interes, mai trec, drag!

[Ada Nemescu]

Frumoasă zicere... 

o împletitură de energii: jale, putere, sarcasm, toate adunate cu forța cuvântului spre a schimba mentalități.

Finalul este de o autoironie tranșantă. Convingător!

aDa

[Alina Ilie]

@Stanescu Valentin, vă mulțumesc frumos pentru lectură și pentru gânduri. Sunt total de acord cu dumneavoastră. Printr-un manifest nu putem schimba lumea, dar acesta ne poate face mai conștienți. Nu putem opri războaiele existente dar putem educa generațiile următoare spre a înțelege inutilitatea acestor lupte de putere, cu speranța că altele nu vor mai fi. 

[Stanescu Valentin]

Alina Ilie, subscriu manifestului aşezat în format de poezie la prima scriere...

Pământul este o fiinţă într-o continuă schimbare ca şi noi. Efectele schimbărilor lui le vedem şi noi direct la o scară mai mică. Mintea umană bolnavă ajunsă în vârful unor structuri sociale a condus şi conduce şi la dezastre la scară mare. Omenirea s-a ridicat, vedem, mult peste ce era acum un secol dar nu a învătat nimic din orgiile războaielor şi exterminările fără motiv de vieţi omeneşti. Ce putem schimba printr-un Manifest? Câte s-ar putea face cu banii cheltuiţi în înarmare şi risipa răboaielor?