Adio

[Monica Pester]

 

Străin de mine, călător în stele

Mi-ai cucerit tărâmurile toate 

De ce te-ntorci la una dintre ele

Ce, rege, nici acum nu te socoate?

 

În sarabanda gândurilor tale

Se împărțeau secundele la doi,

Pe geamuri așezam în vis, mandale

Și-n suflete de gheață eram goi.

 

În straturi adunasem renunțarea

Dar, rușinați, nu glasuiam nicicând. 

Din depărtări mai auzeam chemarea 

În decibeli de pescăruși strigând 

Și s-a deschis văzduhul într-o clipă  

Cu îngeri ce te-nconjurau mereu,

Iar când te luară sub a lor aripă 

Am înțeles că pleci spre Dumnezeu. . . 

 

 

[Monica Pester]

Oh, Doamne, aDa, nu mă arunca, nu te supăra, sunt doar o biată muritoare ce se-opintește pe-o cărare, în cârca unui val prea mare. Nu mă  băga în seamă, doamnă,  tocmai acum, când plec în toamnă. De ți-am greșit, mă iartă, doar. Jur că-ți  voi închina pahar de sinceră prietenie . Deie și Domnul ca să fie !

[Ada Nemescu]

Dragă doamnă, Monica Pester, 

aș putea face-o anchetă, nici n-aș fi prea indiscretă,

ceva, cu mine se-ntâmplă, poate m-am lovit la tâmplă

sau dorm noaptea într-o rână

ori mi s-a obturat o vână :))

nu-i prima oară când mă ocolești!

sau mă amâni până la calendele grecești

ți-am trimis o carte, m-ai lăsat privind într-o parte...

ar fi trist dacă n-ar fi amuzant

nimeni pe lume nu-i perdant

nici noi

[Monica Pester]

Comentariul, excelent ! Departe însă  de așteptările mele. Nu comentariul, firește, ci scrierea mea. Cred că e departe de ceea ce simt, ce pot, față de ceea ce pun aici. Regăsirea de sine e un proces uluitor de greu și îndelungat. Iar curajul de  a fi tu însăți e o stâncă greu de trecut. Vorbesc cu mine, iată, e un început.

Mulțumesc din suflet, Poete, îmi clatini un felinar pe care cred că l-am trecut prea ușor cu vederea.

Poete,

[petrut dan]

Finalul te scoate în stradă, ar trebui să revezi restul, mai ales prima strofă, ar putea ieși un poem bun, cu drag!

[Ada Nemescu]

Poezie creștină, versurile curg molcom ca o rugăciune. Mi-a dat o stare de pace, aDa