Sub un cireș

[Alina Ilie]

Nu l-am văzut din luna mai

O mie nouă sute optzeci și opt.

Cireșele deja s-au copt,

Așa că noi stăteam sub pom

Și dezbăteam cum să fii om,

Cum să te faci plăcut.

Grijă mai mare n-a avut

De mine, mai mult decât atunci

Când a ieșit dintre uluci

Dulăul sur,

De l-am văzut fără cusur

Când piept cu lupul pentru mine-a dat.

El, plin de sânge, mi-a promis,

Julit, cu ochiu-ntredeschis,

Că toată viața mă va căuta,

A spus așa

Și l-am crezut.

Și altul nici c-am mai avut.

Sunt douăș’cinci de ani deja

De când trăiesc întrucâtva,

Fără să știu nimic de el.

Ar fi al meu un ultim țel,

Să aflu ce s-a întâmplat

De n-a venit. M-a căutat?

Din depărtare pe potecă

Se vede-o-naltă siluetă.

Se-apropie și-i râde fața,

Și chiar de-n timp ne schimbă viața,

Ea l-a recunoscut.

Gheara pe față-i cicatrice.

Cu toți purtăm în viață-o cruce

Iar el a luat-o și pe-a sa.

Aici erai, fetița mea?

Te strig de mai bine de-o oră,

Da' poate n-am vocea sonoră.

Hai la copii, te așteptăm!

Copiii? Da! Și glasu'-n lacrimi

Și-a dres pentru-o secundă,

Când viața-n amintiri inundă

Și mintea ei, și gândul lui,

Unde-i doar ea și alta nu-i.

S-a agățat de al său brâu

Ținând emoția în frâu,

Căci a aflat a mia oară

Că el s-a întors bunăoară.