În fiecare seară mama își făcea de lucru. Uneori auzeam răbufnirea de frustrare a tatălui prin ușile cu geamuri. Hai odată la culcare, femeie! Dar de sărbători, stresul atingea cote paroxistice. În permanență aveam fiecare sarcinile noastre precise legate de curățenie, curte, animale, grădină. Nerăbdători așteptam praznicele religioase. Nu neapărat pentru abundența de bunătăți făcute în casă și nici pentru spiritul sărbătorilor. Știam atunci că talentele noastre, ale băieților se pot perfecționa, șlefui, cizela. Gătitul nu mai era demult o necunoscută pentru noi. În schimb prăjiturile... Chimie curată. Băteam albușuri, mestecam cremele, frământăm aluatul. Mamei îi ieșeau grozav uscăturile, dar dulciurile elaborate, pufoase, cu cremă ori cozonacii poate din oboseală, poate de neatenție, nu. Erau totuși comestibile. Ce nimerea de fiecare dată? Pâinea! Din făină neagră, cartofi și puțin lapte. Ce-i mai reușea perfect? Pasca! Știu cât de greu procura ingredientele, cum se străduia să le înlocuiască pe cele de negăsit. Când am făcut prima dată, așa de capul nostru, prăjitura Zi și Noapte, ne-a ieșit perfect. Mirarea, neîncrederea, ușoara invidie și apoi nemulțumirea se citeau pe chipul ei. Acum știu unde greșea. Era veșnic supărată, se zbătea să obțină recunoașterea colegelor. Sărmana! Ce pierdere de vreme! A dus din prăjitura făcută de noi la muncă. S-au lins pe degete, apoi, au venit cu critici acide. Mai trebuia aia, e prea dulce sau nu-i dulce, nu are aia. Venea distrusă de la muncă, cu nervii ferfeniță. În tinerețe s-a procopsit cu un reumatism articular ce o făcea să plângă de durere în permanență. Abia acum am înțeles că nu suporta durerea și credea că dacă nu o să doarmă, chinurile se vor estompa. Și așa i-a transformat tatălui, ziua în noapte și noaptea în zi. Aș vrea să-i spun că recunoașterea celorlalți nu e mare lucru. Nu mai am cui. Mi-a rămas amintirea. Și rețeta unei prăjituri făcute să ne îndulcească puțin viața: Zi și noapte.

Vizualizări: 163

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Se simte autenticitatea. Potrivit titlul cu starea transmisă. De la durerea mamei, nemulțumirea ei, încrâncenarea, până la dulcele neuitat și amintirile copilăriei, drum sinuos numit viață. 

Am citit cu interes. aDa

Vă mulțumesc pentru lectură și constanta apreciere. În privința poeziei, ați avut dreptate, atât dumneavoastră cât și doamna Vasilisia și domnul Grieg. Nu e corect să citești versuri cu dex-ul în mână. Am șters-o. Vă mulțumesc încă o dată.

Ada Nemescu a spus :

Despre vizitele constante și aprecieri, suntem egali :))

Despre poezie, cred că trebuia comentat pe text, și mai cred că nu trebuia ștearsă, schimbate câteva cuvinte cu sinonime poetice, declarația era frumoasă, poate o revedeți...

Spor și inspirație, aDa

Bircea Marian a spus :

Frumoasă evocare, transmite emoție și zugrăvește epoca. Portretul mamei este cat se poate de reușit.

amintiri calde mai ales pentru ca evoca chipul mamei. nu cred ca am mancat prajitura respectiva, dar sunt sigura ca este foarte buna. 

Da, emoționant pasaj. Spun pasaj fiindcă, pentru o proză, o consider mult prea puțin. Poate fi un fragmențel dintr-o proză mai lungă, dar, de sine stătătoare, nu e destul. Poate mergeți și răsfoiți un pic Colecția de proză a site-ului...

Vă mulțumesc pentru recomandări. La poezie mai am de lucru.

Vă mulțumesc pentru lectură, doamna Ana. Să ne citim sănătoși, până în iarna vieții.

Ludușan Ana a spus :

Frumoasă evocare, transmite emoție și zugrăvește epoca. Portretul mamei este cat se poate de reușit.

Sărut mâna pentru comentariul frumos. Este delicioasă. Mulțumesc.

Chris a spus :

amintiri calde mai ales pentru ca evoca chipul mamei. nu cred ca am mancat prajitura respectiva, dar sunt sigura ca este foarte buna. 

Vă mulțumesc pentru recomandare și lectură. Voi citi și voi reveni cu povestiri mai lungi.

Vasilisia Lazăr a spus :

Da, emoționant pasaj. Spun pasaj fiindcă, pentru o proză, o consider mult prea puțin. Poate fi un fragmențel dintr-o proză mai lungă, dar, de sine stătătoare, nu e destul. Poate mergeți și răsfoiți un pic Colecția de proză a site-ului...

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru scadența din septembrie 2026 au donat:

Monica Pester

Elena Agiu-Neacșu

Mihaela Popa

Augusta Cristina (Chris)

George Eftimie

Valerian Dincă

important!

Activitatea Recentă

Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Limba noastră strămoșească (pamflet) a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Cornaciu Nicoleta Ramona, vă mulțumesc pentru popas și apreciere!"
cu 3 ore în urmă
Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Limba noastră strămoșească (pamflet) a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Vă mulțumesc, d-nule Stănescu Valentin!"
cu 3 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Jettatora III a utilizatorului nicolae vaduva
"eu asteptam urmarea pentru ca desi finalul este ok, inainte sa ajung sa vad ca aceasta este ultima…"
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Chris

Din ochiul trist al toamnei, o lacrimă a curs

Întinde mâna, tată, simți vântul cum adie? Adună singur norii pe cerul brumăriu Îți pun în palmă,…Vezi mai mult
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan

Clopot

Flori bănci copacimașini câini oamenitrotuarțigărifumoberelaTLUTCostel Zăgan, Poeme din mersVezi mai mult
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vară fără riduri a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"foarte frumos!"
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timp Multiplu a utilizatorului ovidiu
"ca o rană din care se vor clădii istorii - cladi  frumos! "
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Timp Multiplu a lui ovidiu
cu 10 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Logica de la ,,Priponul" ... a utilizatorului Dacu
",,Du sublime au ridicule il n’y a qu’un pas!" - Napoleon Bonaparte „De la…"
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Valenta: vreau un ceai verde a lui Stanescu Valentin
cu 12 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Scrisoare către nicăieri a utilizatorului Monica Pester
"Versuri învăluite de  tristețea  trecerii timpului! Prima strofă îmi place…"
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Scrisoare către nicăieri a lui Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Asemenea Norilor a utilizatorului ovidiu
"Versuri pline de melancolie! Am citit cu plăcere."
cu 13 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Limba noastră strămoșească (pamflet) a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Un pamflet reușit. Felicitări!"
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Limba noastră strămoșească (pamflet) a lui Elena Victoria Glodean
cu 13 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aerul a utilizatorului Maria Mitea
"foarte frumoasa declaratie de dragoste..."
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Aerul a lui Maria Mitea
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU

Pentru toate - ai ars tăcut

* Numeri fire albe-n plete, Simți că vremea ta apune Și aprinzi o lumânare Înălțând o rugăciune. *…Vezi mai mult
cu 15 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua ta, cuvintele sunt flori a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Chris, mulțumesc frumos!"
ieri
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua ta, cuvintele sunt flori a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Vasilisia, mulțumesc de cuvintele luminoase. Bine spunea cineva că oamenii sunt lumină și că noi…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor