De ce e scumpă energia? Doi frați gemeni, identici, s-au căsătorit cu două surori gemene, identice. Fiecare cuplu a avut câte un băiat, născuți la un interval de un an. Tehnic, verișorii erau frați, practic, semănau ca două picături de apă. Primul venit pe lume a dat dovadă de sârguință la învățătură, al doilea, nu. La liceu, la admitere și treaptă, primul a dat examenele în locul celui de-al doilea. La facultate la fel, cel mai mare susținea toate examenele în locul celui mai mic. Întâiul născut a excelat pe toate planurile și de pe băncile facultății, direct în ministerul de resort, tehnocrat. Cel mic a fost uns șef de secție în combinat. Aveau spate, un unchi cu grad și funcție în Securitate. Pe cel mai tânăr l-am cunoscut personal. Sălbatic cu subordonații: „Sabotorilor, nu vă îndepliniți sarcinile de partid! Sarcinile de muncă! Vă trimit la Canal! La mină! La Rovinari! La casa Poporului! Gunoaielor!” Și dă-i cu pedepse la buzunar, diminuări de salar de cinci, zece și uneori, douăzeci de procente. În liceu am simpatizat-o pe fiica lui. Eram neștiutori, nu-mi mergea gândul la prostii și trăgeam speranță la un sărut. Ne-a văzut. „ Al cui ești tu? Aha! Bă ai tăi îs nimen-drum! Să nu te mai apropii de fata mea că-ți rup picioarele! Vă nenorocesc... pe tine și tot neamul tău de amărâți!” După absolvire, în armată. Și-a trimis fiica la București să termine clasa a XI-a, fiindcă era însărcinată și n-avea habar cu cine. La reangajare, deoarece știam cât e de sălbatic, mă feream de el. În ´90, oamenii l-au îndepărtat. Numit director cu sarcini neclare. Dar ambiția! După câțiva ani, revenit la poziția de șef de secție. Primul lucru, i-a dat afară pe cei care au îndrăznit să-i ceară socoteală la Revoluție. Apoi și-a angajat toate neamurile, rudele îndepărtate, vecinii și prietenii pe posturi cu sarcini inutile. Dacă până atunci avea frustrări părintești legate de viitorul incert al fiicei rămasă fără liceu terminat, după nici un an se înfoia ca un curcan, fiindcă fata sărise direct într-un loc de muncă guvernamental și absolvise două facultăți cu doctorate grele. Și repertoriul i s-a schimbat. „Măi incompetentule, nu ești bun de nimic, te dau afară!” după care îl pocnea pe nefericitul interlocutor cu o agendă peste cap. Asta a fost un lucru bun pentru siguranța muncii, toți angajații purtau conștiincioși căștile de protecție în eventualitatea unei confruntări. În curând avea să se încuscrească. Nu cu oricine ci, cu un puternic al zilei. Iar apoi a livrat bomba. Se mută la București, director într-o agenție nouă a statului, ce se va ocupa de energie. Unii se bucurau că vor scăpa, alții își puneau întrebarea ce poate avea în comun un inginer mecanic cu domeniul energetic. Ducă-se! Un post, o altă poziție mai bine spus mi-a făcut cu ochiul. La Personal însă mi-au cerut acordul scris și ștampilat al șefului de secție. Omul stătea la taclale cu colegii. L-am abordat. Nu și nu! Nu se poate! De ce domnu´ inginer?
─ Băi, tu nu ești incompetent! Tu ești imbecil de-a dreptul! Crezi că dacă ai făcut o școală sau un curs, gata, ți se cuvine ceva? Să-ți intre bine în cap! Asta nu tu decizi, noi hotărâm cine și ce! Chestia asta m-a pus pe gânduri. Cine suntem noi? Dacă el e noi, e numai el sau mai sunt și ei? Și atunci eu ce sunt? Voi? Cum de noi nu-i include și pe voi, când voi așteptați de la noi fără ca ca voi să faceți ceva? Cum de a apărut groapa dintre noi și ei, care-și spun lor, noi și nouă, voi? Oare cum decid noi ce-i bine pentru voi? De-asta noi e mai special decât noi, adică voi, pentru ei, care nu-s noi că-s vechi! Adică tot ăia care au fost! Am plecat nervos de lângă ei. De pe acoperișul spart curgea o jerbă de scântei. Se repara după foarte mulți ani. Când ploua, apa se scurgea șuvoi peste transformatorul amplasat fără anvelopă de beton în secție. Prin praful dens se vedeau licăririle flăcărilor. Ca să protejeze alimentarea, cablurile au fost îmbrăcate în folie de polietilenă. O improvizație provizorie cu caracter permanent. Folia aprinsă se scurgea aprinsă peste transformator. Goană disperată, tinerețe, zău că nu merita așa efort! Odată intrat în incintă, primul lucru a fost să verific termometrul. Ajunse la o sută de grade! Praful îmbâcsit cu ulei ardea împrejurul mașinii mocnit, cu jar. Transformatorul gemea ritmic, tot mai supărat. Din radiatoare, am scos tot ce ardea, apoi două stingătoare cu zăpadă carbonică și CO2. Asta ar trebui să-i reducă temperatura. Degeaba! Mă îngrozea gândul unei explozii devastatoare și în momentul acela, cu o scuturătură teribilă, totul s-a oprit. Isteț inginer, Max Bucholz, inventatorul releului de gaze, încă din 1921! Zgomotul utilajelor descreștea odată cu creșterea agitației operatorilor, șarpele de foc își schimba amenințător culoarea din roșu în vișiniu. Urlete, țipete inutile. Am adus un ventilator, am rugat un alt coleg să-l alimenteze și m-am urcat pe carcasa fierbinte. Îmi frigea mâinile bestia! Supapa de gaze, înțepenită de praful metalic cimentat. Am reușit să o eliberez și, odată cu șuieratul fierbinte, mirosul greu și înecăcios de ulei încins m-a făcut să icnesc de greață în aerul irespirabil. Temperatura din termometru a început să scadă vizibil. Șeful de atelier a înțeles din prima și s-a întors către sala de comandă și stație după ce i-am făcut semn. Gata! Poți să-i dai drumul! Mulțimea de operatori adunați ca la circ, nu era nimic de văzut, s-a dat la o parte când a apărut tartorul.
─ Cine a oprit curentul? Câteva mâini au indicat în direcția mea. Și atunci i-am văzut bucuria sălbatică din ochii, încântat că în sfârșit, i-am dat motiv să-și folosească agenda ca pe o armă. A venit ca un uragan.
─ Mă incompetentule, mă! De ce-ai oprit curentul, mă?
Eram transpirat, murdar, agitat, am coborât cu pumnii strânși la el și este adevărat, m-am răstit cam tare.
─ Nu am oprit nimic! A decuplat Bucholz!
S-a oprit din elanul luat cu agenda în aer, apoi și-a scos pixul de la piept și a notat în carnețel.
─ Fiindcă ai fost obraznic și ai ridicat tonul, te pedepsesc cu diminuare de cinci procente pe lună și cu zece procente pe trei luni îl pedepsesc pe incompetentul de Bucholz!

Vizualizări: 82

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Sincer, mi-am cam prins urechile pe alocuri. Nu prea am înțeles cum de „cei doi verișori erau frați”. Și mi-am cam forțat neuronii la pasajul cu „noi” și „voi”. Un text interesant.

conștincioși / conștiincioși

Nu cu oricine ci cu un puternic al zilei. / înaintea lui „ci”, întotdeauna se pune virgulă.

Odată intrat în incintă primul lucru a fost să verific termometrul. / după „incintă” trebuie virgulă.

Din radiatoare am scos tot ce ardea / după „radiatoare” trebuie virgulă.

Supapa de gaze înțepenită de praful metalic cimentat. / după „gaze” trebuie neapărat virgulă, fiindcă aceasta înlocuiește predicatul.

Am reușit să o eliberez și odată cu șuieratul fierbinte, mirosul... / după „și” trebuie virgulă, altfel nu continuă ideea.

Și atunci i-am văzut bucuria sălbatică din ochii, încântat că în sfârșit, i-am dat motiv... / „în sfârșit” trebuie încadrat între virgule.

Îmi frigea mâinile, bestia! / Aici trebuie anulată virgula deoarece e pusă între subiect și predicat.

Ajuns la o sută de grade! / Ar suna mai bine „Ajunse la o sută de grade”.

Prin praful dens am se vedeau licăririle flăcărilor. / aici s-a strecurat „am”.

Folia aprinsă se scurgea aprinsă peste transformator. / de evitat repetiția lui „aprinsă”.

Câteva mâni au indicat în direcția mea. / corect este „mâini”.

Posibil să-mi mai fi scăpat unele. 

finalul a fost neasteptat! :))) da, amuzant, dar un fel de tragi-comedie, personajul principal fiind un monument al ignorantei si un produs al unor vremuri in care nu conta pregatirea, conta spatele.

nu am inteles de ce verisorii erau frati... sau erau ca fratii!?

Vă mulțumesc pentru atenție și observațiile pertinente. Am remediat, editarea de pe telefon îmi pune mari probleme. Tehnic, copiii împart același bagaj genetic, cu alte cuvinte, sunt frați. Este un text scris puțin în viteză, la plimbare în parc și l-am dorit ca un răspuns la întrebările oamenilor legat de cei care sub o formă sau alta, ne conduc.

Vasilisia Lazăr a spus :

Sincer, mi-am cam prins urechile pe alocuri. Nu prea am înțeles cum de „cei doi verișori erau frați”. Și mi-am cam forțat neuronii la pasajul cu „noi” și voi”. Un text interesant.

conștincioși / conștiincioși

Nu cu oricine ci cu un puternic al zilei. / înaintea lui „ci”, întotdeauna se pune virgulă.

Odată intrat în incintă primul lucru a fost să verific termometrul. / după „incintă” trebuie virgulă.

Din radiatoare am scos tot ce ardea / după „radiatoare” trebuie virgulă.

Supapa de gaze înțepenită de praful metalic cimentat. / după „gaze” trebuie neapărat virgulă, fiindcă aceasta înlocuiește predicatul.

Am reușit să o eliberez și odată cu șuieratul fierbinte, mirosul... / după „și” trebuie virgulă, altfel nu continuă ideea.

Și atunci i-am văzut bucuria sălbatică din ochii, încântat că în sfârșit, i-am dat motiv... / „în sfârșit” trebuie încadrat între virgule.

Îmi frigea mâinile, bestia! / Aici trebuie anulată virgula deoarece e pusă între subiect și predicat.

Ajuns la o sută de grade! / Ar suna mai bine „Ajunse la o sută de grade”.

Prin praful dens am se vedeau licăririle flăcărilor. / aici s-a strecurat „am”.

Folia aprinsă se scurgea aprinsă peste transformator. / de evitat repetiția lui „aprinsă”.

Câteva mâni au indicat în direcția mea. / corect este „mâini”.

Posibil să-mi mai fi scăpat unele. 

Mulțumesc! Tehnic, copiii proveniți din familii de gemeni identici sunt frați. Au același bagaj genetic. Și acum este la fel, foarte mulți incompetenți, fără legătură cu domeniul de activitate, sunt puși în funcții de conducere.

Chris a spus :

finalul a fost neasteptat! :))) da, amuzant, dar un fel de tragi-comedie, personajul principal fiind un monument al ignorantei si un produs al unor vremuri in care nu conta pregatirea, conta spatele.

nu am inteles de ce verisorii erau frati... sau erau ca fratii!?

Da, interesantă chestia asta cu verișorii care genetic sunt mai mult frați. 

https://www.qbebe.ro/stiri/gemeni-identici-se-casatoresc-cu-gemene-...

Așa se întâmplă când vrei să spui mult în text concentrat. Cred că ar putea fi exemplarul pilot al unei povestiri mai detaliate.

Personajele sunt pitorești, unele simbol de tristă amintire.

La vremuri noi, oameni noi.

Am citit cu interes, aDa

Este. Am încercat să pun în evidență că deși împărtășim într-o proporție covârșitoare același ADN, suntem extrem de diferiți. Mulțumesc pentru tot.

Vasilisia Lazăr a spus :

Da, interesantă chestia asta cu verișorii care genetic sunt mai mult frați. 

https://www.qbebe.ro/stiri/gemeni-identici-se-casatoresc-cu-gemene-...

Vă mulțumesc! Este adevărat, am maltratat textul. O să-l revizuiesc la forma inițială. Era mult mai savuros. 

Ada Nemescu a spus :

Așa se întâmplă când vrei să spui mult în text concentrat. Cred că ar putea fi exemplarul pilot al unei povestiri mai detaliate.

Personajele sunt pitorești, unele simbol de tristă amintire.

La vremuri noi, oameni noi.

Am citit cu interes, aDa

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru anul trecut au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

***

Pentru acest an au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 300 Lei

important!

Activitatea Recentă

Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog poem fără titlu a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Ţipăt de aer a lui Mihai Katin
cu 18 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 20 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog exerciții de sinceritate – the end a utilizatorului Mihaela Popa
cu 52 minute în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De-aș ști... a utilizatorului Dacu
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ardere a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Ardere a lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog magicianul a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog magicianul a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog absenţa ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog absenţa ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog magicianul a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog absenţa ta a lui Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog absenţa ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eroii nu mor niciodată a utilizatorului IOAN stoian
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul trece ca un trăznet a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Vocea oceanului a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Cerneală simpatică (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog poem fără titlu a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor