rămâi

[Vasilisia Lazăr]

sunt zile în care simt

că n-o mai pot lua de la capăt că nu mai e timp

atunci fac ordine în lucruri în manuscrise în suflet

 

cine a creat viața a pus și moartea alături

 

s-a mai dus un poet ce vreme grăbită

poate că e un termen pentru a muri

sau poate că viața nu-i decât o moarte lentă

ca și când te-ar mângâia cineva pe inimă până țâșnește sângele

 

credeam că n-am să îmbătrânesc vreodată

dar în oglindă nu-i loc de amăgiri

rămâi și învață-mă să nu mă mai tem

când ape tulburi își îngroapă în mine puhoaiele fără de țărm

ori noaptea

când moartea se plimbă albă pe cerul gurii

și cruce cu limba nu-mi pot face

 

până ieri puteam muri oricând

nu-mi păsa mă aflam la polul opus iubirii

dar azi mă tem

mă tem să nu alunec pe scări mă tem de război de cancer

ori că timpul ar putea s-o ia brusc la vale

și aș încărunți atât de mult încât nu m-ai mai recunoaște

 

niște clopote turbate îmi bat în creier

și nu știu pentru cine

 

rămâi

[Vasilisia Lazăr]

Mă bucură mult aprecierea dumneavoastră, domnule Dincă! Cu respect și considerație!

[Vasilisia Lazăr]

La fel și eu, Ada, cu bucuria lecturii comentariului tău sensibil și cald! Mulțumesc!

[Vasilisia Lazăr]

Da, Dorina, sunt trăiri și temeri care ne pot încerca pe toți în anumite momente. Mulțumesc cu drag pentru aprecierea ta!

[Stanescu Valentin]

 

Doamnă Vasilisia, aţi adus în faţa ochilor sufletului nostru un poem tulburător ce se potriveşte oricărei vârste... Am văzut că numărul celor care au deschis postarea era peste 130 chiar de azi. În fiecare zi trebuie să ne căutăm proiecte pentru activităţi care să ne scoată din realitatea ce-o trăim. Aţi trecut prin multe, drumul nu s-a sfârşit chiar dacă mai sunt şi nopţi în care odihna nu se aşază cum trebuie în minte şi trup 

’’când moartea se plimbă albă pe cerul gurii

și cruce cu limba nu-mi pot face’’

[Valeriu Anghel]

Bravo, Lisia! O poezie remarcabilă!

[Dinca Valerian]

Frumoasa poezie. Cel mai mult mi-a placut, ca aproape fiecare vers a trebuit sa-l citesc inca o data si poate inca o data. Ca si cum starea in care ma aflam se arata surprinsa. 

[petrut dan]

...„ca și când te-ar mângâia cineva pe inimă până țâșnește sângele”, cam așa și poemul tău, îți oprește respirația înadins să te facă să-ți dorești să nu se sfârșească această poveste de dragoste ce mărturisește despre ea și despre cei asemănători vieții și morții ce s-au așezat parcă pentru prima dată la aceeași masă gata să se înțeleagă, acea moarte care „...se plimbă albă pe cerul gurii...” în timp ce viața nu reușește să-și facă semnul crucii cu limba cum ne învățau acasă, în copilărie, un poem cu de toate și pe care îl poți citi/analiza/simți/înțelege în mai multe registre și toate pline de un lirism profund ce deschide uși în orice direcție ai privi sau ți-ai trimite gândul să caute; da știu că nu zici nimic și, când ne așteptăm mai puțin, ne pocnești în moalele ființei cu asemenea scrieri ce fixează mintea și inima în același dans al cuvintelor din care îți pare ușor & firesc să zici la fel ca Dumnezeu „dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Felicitări, my lady, cu drag!

[Ada Nemescu]

La fel simt și eu, parcă ai scris în locul meu... ai simțit pentru mine...

Da, poate că viața e doar o moarte lentă - cum spui...

Sau poate un lung șir de improvizații,  încât clipa  se confundă cu veșnicia...

Sigur, se va regăsi fiecare cititor, este ca o filă nescrisă cu instrucțiuni precise de a viețui...

aDa, cu bucuria lecturii și mai mult de atât

[Dorina Cracană]

Lisia, ai scris atat de frumos incat ma cutremur. M-am regasit total. Maxime felicitari!