un bărbat chipeș, singuratic

[petrut dan]

înțeleptul mi-a spus

întreabă cartea destinului

femeia

mă obsedează până la lacrimi

locul în care ar fi trebuit să îmi crească la loc

carnea

sub ramurile pomului după care știam că nu am voie

să-mi las dorința să se țină

în mod inconștient

 

hrăneam îndoieli

păstram în minte un loc oricărui lucru ce nu-mi aparținea

o melodie cu psihicul tare îmi făcea

sinapsele asemeni șinei de tren năpădite

de spini

parfumul tău se juca pe umeri

cobora lasciv

feminin în convulsii

 

m-am transpus în alt univers unde nu există negații

unde ușile nu se închid

 

mâncam să-mi treacă nevoia de oameni

 

din când în când un perete mă bătea pe spate

mucegaiul schimba plictiseala în ură

față de mobilierul restaurat cu încăpățânare

iată variația artei

strigam după ce măsuram de trei ori

întunericul până la poartă

 

și când te gândești că voiam să-mi citești

să râd de iubire de arhitectura grădinii oribile

în intenții

 

moartea încerca zăvorul apoi dispărea cu înțelesul ei minunat

pe care limba

nu reușea să-l păstreze

atunci când multele cuvinte se băteau pentru respirația

ce-și lăsa gustul de cireșe timpurii

din care mă înfruptam ca dintr-o chisea cu dulceață

 

unele trepte nu coborau atât de murdare

semn că urcasem pe-acolo

cu versiunea extremă a viciului

ce promitea să se-ntoarcă

 

[petrut dan]

Lisia, bună dimineața, am citit și cred că ai sintetizat f bine, de obicei comentariile tale își ating ținta și reușesc să descopere lucruri/idei/ motive sau intenții la care numai inițiații au acces, dar tu te miști cu o ușurință pe care numai siguranța faptului că știi exact despre ce este vorba și ce să spui ți-o poate oferi așa că înțelegerea celor scrise de tine vine în mod natural și pentru faptul că ai o mare adaptabilitate în a-ți  modela discursul și după auditoriu! Nici nu știu cum să-ți răspund să nu pară o reacție seacă sau convențională așa de frumos îmi scrii la fiecare poem! My lady, cu drag!) 

[petrut dan]

Monica, apreciez comentariul și mă bucur de prezența ta în pagină, cu drag!

[petrut dan]

Alex, mulțumesc  ma man, îmi pare bine că-ți place, cu prietenie!

[bolache alexandru]

Oricât ar părea de ciudat nu numai femeile frumoase sunt sortite singurătății ci și bărbații chipeși... De fapt singurătate a este apanajul geniilor sunt cei care hrănesc din când în când îndoieli... În rest universul tău liric minunat cu care mă fascinezi de fiecare dată! 

[Monica Pester]

Eee, aici avem mai multe țipete la un loc. Aici avem, pas cu pas un drum către dezamăgire, către ce aș fi vrut și ce-a ieșit. 

Adevărul pe care-l văd eu proiectat în această multicoloră scenă este marea mărturisire a unui prinț, haiduc aventurier, care încearcă toate ispitele pe care viața i le pune în cale. Le trăiește în vârtejuri necontrolate conștient, cu patima arsurii de suflet și înlănțuite în ordinea dependenței de pericol.

Acum, sincer, nu știm dacă expunerea de mărturisire nu conține cumva și o neîmplinire, ceva ca o ciudă și mai ales ca o speranță de reîntoarcere a acelor vremi și fapte, ca o miere luată din fața ursului încă flămând.

Eu nu văd însingurarea ci doar spovedania care confirmă vorbele înțeleptului.

Din punct de vedere artistic, sunt atâtea forme de exprimare, ca un fel de grote în care trebuie să intri precum un speolog, să le poți cerceta și afla înțelesul.

Poate dur, dar extrem în sinceritatea destăinuirii, poemul tău, Poete!

Mă înclin.

[Vasilisia Lazăr]

Știam despre femeile frumoase că nu prea au noroc și mai mereu sunt singure, dar nu credeam că și bărbații chipeși ar putea avea motive de însingurare. :) Dar, uite, însingurarea, mai ales atunci când ești poet, nu poate fi decât benefică. Fiindcă ai timp să meditezi asupra vieții, respectiv asupra iubirii. Iar mie, ca cititoare devenită dependentă de poezia ta, îmi dă senzația că lumea transparentă din poemele tale își are rădăcinile în propriul meu ego, fapt mai puțin descoperit sau, mai bine-zis, confirmat, până la versul tău. Am citit multă poezie până la tine, în special poezie clasică, am vibrat la versurile multor mari poeți, mai ales în adolescență și tinerețe, am citit și poezie modernă, nu prea o înțelegeam la vremea aceea, mi se părea foarte greoaie. :) Cu timpul, am descoperit-o, iar acum nu pot trăi fără ea. E porția de aer de care am nevoie zilnic. Pur și simplu mă face să mă simt vie. Acest lucru îl poate face și poezia clasică, însă așa cum lumea devine tot mai complicată, am nevoie de răspunsuri adaptate la zi. Și apoi, poezia clasică, de la atâta învățat pe de rost la școală, îmi pare uneori doar o convenție, iar atunci când mă obișnuiesc prea mult cu ea, doar o poezie contemporană bună, una asemeni celei scrisă de tine, îmi împrospătează cu adevărat aerul.

De data aceasta, nu intenționez să fac o interpretare a poemului. Prefer să-l trăiesc și atât. Să-i gust ușoara tristețe și fugarele umbre ale dezamăgirii. E un poem neslugarnic, așa cum sunt toate ale tale, cu o personalitate puternică, are forța și suplețea vieții întoarsă pe toate fețele. Cofragul în care l-ai așezat include combinații metaforice care-i conferă consistență și eleganță. Lanțul poetic este, mai la tot pasul, încrustat cu diamante policrome de imagini uluitoare. Cred că va veni timpul când despre complexitatea și valoarea poeziei tale se va vorbi mai mult decât în aceste rânduri fugitive, după cum cred că măestria ta ca poet nu se va opri aici.

Cu mare drag!