precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată

[petrut dan]

iubirea necesită o anumită stare de spirit
dacă nu mă credeți întrebați-vă preotul
un du-te vino șerpuind printre vase
de parcă nicio duminică nu a murit frumos pentru ziua
de luni
 
îmi amăgesc instinctele să nu înțeleagă cât de fragili suntem 
în fața iubirii
lucruri care se întâmplă unei persoane
dintr-o mie
întrerup scrierea ce umple peretele casei
 
dacă va fi război
sunetul de flaut al inimii va scoate cerbii
din albiile munților
îmi va fi greu să car apă cu ciurul
 
limba va dori să știe ce senzație ai când ești împăratul
cuvintelor
nu ghioceii aduc primăvara ci trecerea coarnelor
printre aburii ridicați de misterul schimbului energetic
lăsat de o civilizație care nu scria poezie
 
până la mine ploaia își alege punctul cel mai înalt
de parcă ar vrea să cucerească orașul
paralizat
de frică
din cartea personală a morților
aud roțile unui car alegoric ce nu cunoaște odihna
 
straturi de întuneric mă ridică până când ating
turla bisericii
din care strigătul nesfârșit al iubirii
îmi dă starea aceea de spirit 
 
de parcă ar vrea să pară un accident
sau să dea vina pe alții

 

[petrut dan]

Mihaela. îți mulțumesc pentru trecerea delicată, cu drag!

[Mihaela Popa]

carul ăsta alegoric care nu cunoaște odihna, și-a pus bidivii la treabă și mi-au lăsat la scară o poezie amplă, profundă plină de semnificații.

admirație!

[petrut dan]

Maria, văzuși bine, desigur, am citit cu interes viziunea proprie și am rămas cu senzația pe care ți-o dă sunetul de sticlă pisată sau trecerea timpului care cum spunea cineva nu este al nostru, dar îl putem cheltui, nu ne aparține, dar ne comportăm de parcă am avea vreun drept asupra lui și indiferent cât de bine îl folosim el își vede de drum, adică trece! Cu drag!

[chindea maria elena]

Fără prea multă vorbă Dane, eu, cam așa văzui procesul alchimic de aici:

 

cineva a pus în așteptare lumina când ne-am ciocnit

de o tăcere care mirosea a iarnă

oamenii plecau capetele debusolați de atingeri se prelingeau pe sub ziduri

cât mai departe de ei să nu-și rănească gleznele

se prefăceau prost că trăiesc în tablouri pictate pe sticla incoloră a ochiului

 

benevol făceau act de prezență la matinalul umbrei

pășeau peste conturul lor alungit nefiresc

sub dogme nu se respiră nici vulturi și nici fluturi de noapte  

privește unghiul mort din colțul de paradis lăsat în paragină ies aburi din gesturi

pe corzi de-ntuneric excaladez absențele  

citesc în orb pielea prea roșie să reflecte ridurile iluziei

nu mai merg pe sunete

 

se-ntărește ziua din apă omul își întoarce-n cuptorul inimii cina de stele

sângerează orizontul rătăcit printre ispite din indolență

îmbrac armură de liliac

peste zăpezi incandescente ochiul își coace la capăt de fulger

culorile

  

degetele noastre înnodate ciocănesc în vitraliile iubirii

timpul sună a sticlă pisată

  

[petrut dan]

Gabriel îți mulțumesc pentru trecere și semn, cu prietenie!

[gabriel cristea]

Poemele tale, Dan, sunt aidoma ceții - se adună și se disipează creând breșe vizual-meditative. O continuă mișcare a haosului creator de sisteme... 

[petrut dan]

Lisia, ca de obicei prezența ta însăși înseamnă un frumos comentariu, iar cuvintele și ideile pe care cu atâta delicatețe și eleganță lirică le exprimi întrec mereu așteptările mele! îți mulțumesc pentru lectură aprecieri și prezența absolut decorativă, my lady, cu drag!)

[petrut dan]

Alex, ma man, știu ce zici pentru că și eu mergeam mereu pe la Curtea Sticlarilor și vedeam cum se fac unele obiecte din sticlă, dar una peste alta mă bucură cuvintele tale, cu drag , ma man!

[petrut dan]

Nikol, îți mulțumesc pentru lectură și selecția făcută, mă bucură atunci când cititorul găsește ceva demn de menționat în scrierea mea, cu drag! 

[Nikol MerBreM]

Frumos! Titlul ne introduce într-o atmosferă a obiectelor casante, fragile - posibilă metaforă pentru iubire- aproape că simți tensiunea unui posibil eșec, în iubire, ca în modelarea sticlei, prea mult poate strica la fel de tare ca și prea puțin. Mi-a plăcut ,,dacă va fi război/sunetul de flaut al inimii va scoate cerbii/din albiile munților".

Drag,

Nikol