Amintiri (melo SF)

[Amanda Spulber]

– Și dumneavoastră tot pentru?... Îl întrebă zâmbitoare femeia așezată la câteva scaune de el. Era o brunetă cu buze pline și sâni luptându-se să iasă din bluza cam strâmtă.

– Da, îi răspunse sec și își mută privirea spre peretele din stânga, încercând să pară interesat de certificatele de excelență afișate acolo. Femeia asta trebuie că e nevorbită. Pentru ce altceva putea să fie și el aici? Nu pentru asta vine toată lumea? 

 – La mine e a treia oară, continuă ea netulburată. Cine ar fi crezut?

Zâmbi de circumstanță. Mda, e nevorbită rău și lui nu i-au plăcut niciodată brunetele cu sânii mari. 

 – Prima oară nu am vrut să o fac, dar acum a început să devină obișnuință, mai zise femeia și chicoti ușor. 

– Cum așa? Vă amintiți cum a fost prima oară? Deveni brusc interesat. Era ceva într-adevăr neobișnuit. Prima dată nu și-o amintea nimeni sau aproape nimeni. Era o măsură de protecție, trebuia să ai impresia că așa a fost dintotdeauna. Era în regulă să știi, dar nu să fie o amintire trăită de tine. 

– Nu, nu îmi amintesc tot. Doar că nu am vrut să o fac. Atât am putut alege să îmi amintesc, spuse și iarăși îi zâmbi cu buzele ei pline ca niște cireșe coapte.

De ce s-o fi gândind la cireșe habar n-avea. Îi plăceau cireșele, dar femeia nu îi plăcea. De i-ar veni rândul mai repede, să scape de prezența ei.

Parcă răspunzând dorinței lui, ușa se deschise, lăsând să iasă un bătrânel zâmbitor. Ia uite că unii o mai fac și la bătrânețe! Apoi reveni: adică de ce nu?

Femeia intră în cabinet, iar el își petrecu restul timpului verificând mesajele. Printre altele, Mona îl întreba când crede că va ajunge acasă. Știa ea de ce întreabă. Acum era plictisit, dar în curând tot ce își va aminti va fi cât de mult își iubește soția și cât de fericiți sunt împreună. 

Se ridică în picioare, pregătit să intre în timp ce bruneta ieșea. Cum altfel decât zâmbitoare? Nu că în cazul ei ar fi fost vreo diferență. Trecu pe lângă ea și îl săgetă o durere cumplită. Ultimul lucru pe care îl văzu fu zâmbetul de cireșe coapte care dispărea de pe fața femeii. Și nu mai știu nimic. 

***

Directorul era furios, spumega de-a dreptul. 

 – Vreau să știu cum s-au făcut programările! Cum mama dracului a fost posibil așa ceva? Cum? 

Tehnicianul se încruntă. 

– Fișa domnului S. are desigur menționat cu grad de alertă zero ce persoane trebuie evitate când e programat, iar algoritmul nostru funcționează. Nu am avut erori până acum. Numai că... 

 – Numai că ce? Voi ați înnebunit de tot? Încă un caz ca ăsta și dăm faliment. 

 – A fost o eroare pe care nu o pot depista. Am verificat de zeci ori și nici urmă de ea. 

 – Verifică de sute, de mii de ori și află! Trebuie să vii cu un răspuns! Se răsti directorul, apoi se întoarse către medic:

– El cum se simte acum? 

– E bine, zise medicul. I-am făcut toate testele și nu am găsit nimic în neregulă. Dar a apărut ceva... 

– Ce anume? 

– Nu vrea să renunțe la amintirea aia și știți că are dreptul să aleagă. 

– Asta poate să ne facă să îi plătim despăgubiri până la pensie și după! se alarmă iar directorul. 

– Dimpotrivă. A promis că nu va face nimic împotriva noastră acum și nici pe viitor, însă ne va da în judecată dacă nu îi păstrăm amintirea. 

– I s-a explicat clar că încă un incident ca ăsta i-ar putea fi fatal?

– Evident. A zis că înțelege, dar să înțelegem și noi că preferă să moară decât să uite zâmbetul ei. 

[Chris]

nu-ti plac brunetele, dar iti plac ciresele, asa ca pot fi si brunete atata timp cat zambesc :) proza foarte scurta,  bine scrisa, nu stiu daca este doar o inspiratie de moment sau este un gen preferat la scris, dar daca mai apare alt text, il citesc cu placere... :) 

nu am inteles ce inseamna "melo"

[Amanda Spulber]

Chris, mulțumesc frumos! Am scris cumva în glumă în sensul de melodramă SF :). E un exercițiu. Nu știu încă dacă pot să dezvolt. Ideea nu e chiar originală, s-a mai scris despre modificarea amintirilor. Nu știu dacă s-a mai scris și despre mers la schimbat amintirile ca la detartraj, de exemplu.

[Chris]

nici in SF nu se mai inventeaza apa calda, ideea este sa vii cu ceva nou, cu o viziune noua a subiectului respectiv.  nu se intelege prea bine ca este vorba despre schimbat amintirile, am avut impresia ca este vorba despre fabricat amintiri. si asta la final. inceputul nu spune nimic despre asta. cel putin dialogurile acelea cu "e nevorbita. si ea este aici tot pentru asta" nu se intelege despre ce este vorba. la sfarsit apare un "aha", dar trebuie sa se stie din prima despre ce este vorba. 

acum, daca iti place genul si vrei sa cochetezi cu el, dezvoltarea va veni natural. 

[chindea maria elena]

Să fugi de... să schimbi.... sau să renegi - mi se par tot o formă de atașament. Poate că ele ne definesc muzica interioară... Și frica de ele - arată puterea lor tiranică, con sau distructivă... Mi se par niște tușe interesante.......

[Grig Salvan]

Dincolo de idea în sine îmi place ritmul alert, modern, frazarea scurtă, concisă și economia de limbaj. Și mai cu seamă dialogul viu, aproape tot textul e dialogat, ca-ntr-o piesă de teatru ori un scenariu de film. Probabil (sau sigur), ai putea scrie scenariu de film de succes :) O seară frumoasă de Crăciun!

[Amanda Spulber]

Chris, mulțumesc mult pentru observații. Am înțeles. E o stângăcie din partea mea. E bine să am clar definit ceea ce vreau să spun.

Maria, mulțumesc frumos. Mă bucur că ți-a trezit interesul.

Grig, îți mulțumesc. Nu m-am gândit niciodată să scriu scenarii. E o idee însă. Poate ar fi bine să le scriu pe cele care îmi trec prin minte, indiferent de calitatea textului, pentru început. :)

[Vasilisia Lazăr]

pentru...? - pentru?... (niciodată nu se pune vreun semn de punctuație după punctele de suspensie! semnul întrebării sau exclamării se pun în față și, lipite de ele, punctele de suspensie, alte semne nu se pun în fața punctelor de suspensie, doar cele două menționate)

Cum adică e „nevorbită”?

Un text interesant, dar are dreptate Augusta, nu se înțelege ce și cum decât foarte târziu. Mai aștept, mi-a plăcut.

[Amanda Spulber]

Mulțumesc frumos, Vasilisia! Am corectat. Despre "nevorbită": adică o persoană care nu a vorbit suficient în ziua respectivă și se bagă în seamă cu persoane necunoscute. Am vrut să arăt că personajul e iritat de abordarea femeii și de asta o consideră așa.

[Bircea Marian]

 Idee generoasă, cred că puțin suspans nu ar strica.  Se poate dezvolta. Mi-a plăcut mult.

[Amanda Spulber]

Vă mulțumesc, domnule Marian Bircea. Aveți dreptate. E cam scurt textul și se poate dezvolta. Dar nu știu, deocamdată, când. :) Mă bucur că v-a plăcut.