Privind frumusețea Lunii Pline, într-o noapte de Iarnă, am decis să aștern pe hârtie câteva impresii și să le împărtășesc, mai apoi, când va apărea un moment potrivit:

Sub ochii mei se derulează o poveste de Iarnă...

Fără foc în vatră și bunici care să cearnă povești, cu vorbă molcomă și blândă, ca o litanie, venită de demult, aici, în vremurile noastre incerte.

Lumina difuză a Lunii accentua misterul gri-argintiului nopții și luminile șterse ale orașului, ce părea îndepărtat.

Parcă ar fi fost lumi așezate una peste alta, asemeni filelor unei cărți, devenită în mod neașteptat, străvezii! Eram spectatorul mut de admirație al acestei impresii, pe care am mai întâlnit-o.

Poate că, acolo unde există deschidere, adică, puterea de a vedea dincolo de obișnuit, există și dezlegarea misterului bucuriei de a lua parte la frumusețea nedefinită a clipei prezente!

Se apropia momentul maximului Lunii Pline!

Nopțile sunt luminoase, misterioase, ca și filmele pline de suspans, din care te aștepți să apară ceva, la care nu te-ai gândit. E liniște, argintiu, zăpadă și există dedesubt, forfota, necunoscutul! 

Ninsese mult, iar veșmântul alb al copacilor, părea desprins din basmul dulce al unui copil care visa figurine de zahăr, pudrate cu nebănuite fantezii copilărești, ce-i aduc un zâmbet senin pe fețișoara adormită.

A nins cu flori, fluturi albi și steluțe căzătoare, ce s-au împrăștiat ca și artificiile peste tot și au idealizat maro-ul umed al pământului și gri-ul incert al cerului, făcându-le magnifice!

Frumusețea este în noi, fericirea stă în puterea noastră!

Suntem binecuvântați pentru că avem puterea de a vedea și materializa, dacă credem!

Ador neașteptatele surprize ale Iernii!

Îmi reamintesc de puritate, de magie! Mă revăd pe mine, copila care privea uimită și bucuroasă cum ninge, de fericirea necondiționată ce izvorăște și acum, de sub mantia anilor.

Privesc și acum crengile împodobite cu zăpadă și mă bucur că sunt aici, sub lumina difuză a Lunii. Mă hrănesc cu frumusețe și simt că am rădăcini înfipte în pământ, asemeni copacilor și că firele mele de păr și degetele mâinilor absorb misterul vieții din aer/eter, asemeni ramurilor copacilor.

Aerul rece era impregnat cu mirosul reavăn al pământului și al scoarței copacilor. 

Vag, mirosul de rășină și conuri umede se amesteca cu întreaga alchimie.

Momentul cosmic al Lunii Pline, când totul pare magic, se desfășura, îmbrățișând întunericul, făcând să devină ireal, totul! 

Simt magia și mă simt binecuvântată! Versuri s-au desprins din țesătura invizibilă a Inspirației și  le-am captat repede, pe o bucățică de hârtie, aflată în buzunar.

Luna Plină își cerne vraja peste straiul Nopții întunecate…

Fusul Timpului se învârte, torcând în taină, mai departe…

Firul Vieții se leagă, întins, neobosit,

Ducând cu sine taine, în ritmu-i aprig, neclintit.

Vibrează aerul din juru-i, alunecând moale, fantomatic,

Născând fire luminoase, ce se înfășoară magic,

Împletindu-se cu neguri și praf de stele,

Desenând pe ceruri, mii de Căi Lactee!

Bucuroasă, am pus hârtia și pixul la loc, în buzunar. Luna strălucea enigmatic. Părea că ascunde în trupul ei un foc rece, care răspândea atât frumusețe, cât și frig. Un contrast ce părea aproape hipnotic!

În spatele meu simt o prezență și două brațe calde, puternice mă înfășoară. Mirosul  binecunoscut, fin, de santal își face loc în urzeala magică din jur. Zâmbesc. Devin conștientă de căldura trupului vânjos și realizez cât de rece era pielea mea. O voce caldă îmi șoptește fierbinte în păr:

- E târziu, iubito, vino să ne odihnim! Și mâine este o zi!

 (fragment din lucrarea Impresii de jurnal, 2023)

Vizualizări: 96

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

poveste de Iarnă...fără foc în vatră

Sunt…pline de alb

Aici trebuie pauză după punctele de suspensie.

Privesc și acum crengile împodobite cu zăpadă și mă bucur că sunt aici, acum, sub lumina difuză a Lunii. (avem deja un „acum”)

La final, trebuie linie de dialog (linia mare)

Frumoasă descrierea, frumoasă povestea. Mi-a plăcut. 

Frumoasă feerie a lunii într-o noapte albastră de iarnă. Fiorul și misterul domină totul, natura din jur și luna din cer. O stare și un decor în care te aștepți să se întîmple ceva magic și misterios. Iar la sfârșit căldura ființei de lângă tine, risipind răceala naturii și lunii, dar destrămând și misterul nopții. Plăcut și ingenios scris, cu multe imagini frumoase și atmosferă care captivează cititorul.

O evocare frumoasă.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 400 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Vasile Burduşa i-a plăcut grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al lui Vasilisia Lazăr
cu 4 minute în urmă
Pictograma profiluluiVasile Burduşa, Dorina Cracană şi 2 alţi membri s-au alăturat la grupul utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Atunci iubești! a lui Manuela Munteanu
cu 13 minute în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Licitație (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog trec urmele trec (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taraba cu minuni a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Taraba cu minuni a lui Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Denisa Curea-Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taraba cu minuni a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Lui Dorina Cracană i-a plăcut grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rugă cu plete a utilizatorului bolache alexandru
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat o discuţie la grupul
cu 2 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în grupul RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE al utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Din haos a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog inima mea se oprește aici, în sufletul muntelui a lui Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog O lavă de stele prin vene a lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog O lavă de stele prin vene a lui Ada Nemescu
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor