Fragment din romanul „MĂRIUCA”

[Lucian Ioan Domsa]

Fragment din romanul „MĂRIUCA”

      (...) Pe Ileana a cunoscut-o la horă, într-o duminică. El s-a dus cu alți flăcăi în satul de peste deal, să joace haidăul^[1]. Era pe la începutul verii, când florile de soc înmiresmau aerul și cireșele începeau să dea în pârg.

      A zărit-o între muieri, stând rușinată cu      privirea-n pământ. S-a uitat îndelung la ea, admirându-i obrajii rumeni și părul ca spicul grâului, împletit în două cozi groase, prinse deasupra capului. Când ea și-a ridicat privirea și s-a uitat la el, Valer a simțit o tulburare și un tremur înlăuntrul lui. Atunci și-a zis că fata asta cu ochii cei mai albaștri, musai să fie muierea lui!

      S-a desprins din joc și s-a dus către ea. Inima-i bubuia-n piept cu atâta putere, încât a trebuit să respire adânc înainte să facă primii pași. S-a apropiat de locul unde stăteau femeile și le-a dat binețe,  dându-și jos colopul din cap. A privit-o pe ea, fata cu părul ca aurul și i-a zis că vrea s-o joace. Muierile au chicotit vesele și s-au dat la o parte, lăsând-o pe Ileana singură cu flăcăul. Când Valer a-ntins mâna  s-o cheme la joc, s-a auzit un șuierat și un pocnet.

      În curtea-n care se ținea hora, a intrat un flăcău călare. În cap purta o pălărie neagră, iar în picioare cizme ostășești. La chimir se vedea un pistol cu plumbi, dintr-acela ce-l foloseau honvezii. Ochii îi aruncau flăcări, iar buzele-i tremurau sub mustața zburlită.

      În mână ținea un corbaci cu care șfichiuia aerul. S-a oprit dincolo de poartă și a sărit de pe cal, privindu-l cu dușmănie pe Valer. Flăcăul nu s-a mișcat de lângă Ileana, ceea ce l-a-ntărâtat pe cel venit. „Io-s Nicodim!”, i-a zis omul semeț,     scoțându-și pieptul înainte. „Tăț’ de aci mă știu!”, a continuat el. „Tu cin’ ești?”.

      Valer i-a zâmbit. I-a spus că el „îi Valer a lu’ crâsnicu’ Gheorghe, din hălălant sat.”. Mirat de cutezanța feciorului, Nicodim s-a-ncruntat și s-a uitat în jur. Toți cei adunați la horă au făcut un pas înapoi și s-au strâns unul într-altul, curioși să vadă ce se      va-ntâmpla. „Ce treabă ai tu cu Ileana mea?”, l-a întrebat el pe Valer. Flăcăul nu i-a răspuns. A      privit-o pe Ileana. Fata a suspinat și a lăsat privirea-n pământ. „Ești muierea lui?”, i-a șoptit Valer. Ea n-a zis nimic.

      El s-a-ndepărtat și s-a așezat pe o băncuță, lângă poartă. Nicodim a zâmbit. A prins-o pe Ileana de după umeri. „Hai să merem d-aci, tu Ileană!”, a rostit el tare, să fie auzit de toți. A luat-o în brațe și a urcat-o pe cal. S-a suit lângă ea, dând bice armăsarului să iasă din curte. (...)

^[1] haidău – dans fecioresc cu mișcare moderată dintr-un ciclu de dansuri populare românești din Valea Mureșului

[Vasilisia Lazăr]

Foarte bine scrisă această proză. Limbajul folosit ne introduce în atmosferă, am senzația că am fost acolo. Felicitări, Lucian! Felicitări și pentru absolvirea facultății, și pentru introducerea acelui articol din lucrarea ta de licență în Buletinul Sesiunii Studenților și Masteranzilor Filologi, felicitări pentru multe! Apreciez ambiția ta, mai ales că știm cu toții, problemele de sănătate pe care le ai nu sunt simple. Succes la master și la scris! Aș vrea să pot avea și eu motivația, curajul și ambiția ta, dar nu le am. 

[Lucian Ioan Domsa]

Mulțumesc mult Doamna Vasilisia! Sunt convins că dumneavoastră aveți alte calități care vă face o persoană deosebită și prețioasă! Lucrați în învățământ, așa-i? Sunteți o Aneta și Măriuca a zilelor noastre, o formatoare de generații!