De o sobrietate remarcabilă, teluric până spre uimire, poetului Llelu Nicolae Vălăreanu-Sârbu nu i se poate atribui o temă preponderentă, el abordând subiecte foarte diverse, pe care poezia le poate asimila, ferindu-se în felul acesta de jurnalism și didacticism. Având sentimentul naturii, trece ca un voievod prin universul ancestral al satului, ferindu-se de discursul prozaic, de oralitatea țărănească și de tentaţia fabulosului. Respiră atmosfera viciată a urbei departe de a fi un poet citadin. Nesemnificativă ca întindere, dar puternică și valoroasă, e și lirica de dragoste. Femeia nefiind un obiect de adorație sau muză indispensabilă, e totuși dorită, admirată și așteptată, însă fără spontaneitate și inocență. Cunoscând faptul că poezia nu se confundă cu filosofia, poetul nu se sfiieşte totuși să analizeze cu un ochi întrebător viaţa.
„Frigul însingurării” e, fără tăgadă, o rara avis.
Cuvinte cheie :
Unii au noroc!
Asemeni căutărilor frenetice, zbaterilor singuratice sau tristeţilor melancolice din vers, vine această carte misterioasă şi rafinată spre întărirea amprentei din stilul poetic, în căutarea adevărului, prin exprimări profunde.
Am pus mână de la mână, iar rezultatul se vede.
Felicitări, Nicolae Llelu Vălăreanu (Sârbu)! Bucuria şi noi o împărtăşim!
Deosebită preţuire, Sofy!
Toata admiratia pentru autor si pentru echipa.
Cu pretuire,
Multe felicitări, domnule Vălăreanu! Întotdeauna v-am admirat pentru Poezia pe care o scrieți.
Multe felicitări, Ion Lazăr da Coza, pentru recenzie! Știu cât ai muncit pentru asta.
Multe felicitări echipei!
Cu prețuire pentru toți,
Vasilisia Lazăr
Felicitări, domnule Vălăreanu! Frigul însingurării aduce căldură în sufletul cititorilor!
gina, cu prețuire
Sofia Sincă a spus :
Unii au noroc!
Asemeni căutărilor frenetice, zbaterilor singuratice sau tristeţilor melancolice din vers, vine această carte misterioasă şi rafinată spre întărirea amprentei din stilul poetic, în căutarea adevărului, prin exprimări profunde.
Am pus mână de la mână, iar rezultatul se vede.
Felicitări, Nicolae Llelu Vălăreanu (Sârbu)! Bucuria şi noi o împărtăşim!
Deosebită preţuire, Sofy!
D-le Valareanu, si dv multa sanatate si putere de a mai scrie mult si bine, pentru noi o reala placere sa va citim. felicitari multe si dv si intregi echipe care au facut posibila aceasta realizare...
Ne bucurăm de bucuria poetului Llelu Nicolae Vălăreanu-Sârbu.
Prețuirea noastră,
O surpriză deosebită pentru mine, această carte. Mulţumesc tuturor truditorilor care au transpus cu sârguinţă poeziile mele în ea. Mărturisesc că mă simt onorat de munca dvs. benevolă şi discretă şi nu am ce să vă ofer în schimb decât recunoştiinţa mea deplină şi sufletul din poemele scrise cu dragoste şi înţelegere a modului cum, prin cuvântul frumos, ne putem apropia de Dumnezeu. Fie ca fiecare din voi să fiţi slujitori ai cuvântului şi prin el al spiritului frumos prin care ne apropiem de Creatorul suprem, cu umila noastră putere de a-i imita sau copia creaţia Sa perfectă. Mulţumesc distinsului coleg da Coza, pentru cuvintele pline de înţelegere şi frumoase scrise în prefata cărţii. Tuturor vă mulţumesc şi vă doresc noroc şi sănătate!
Iertare eu nu am văzut până astăzi cartea.
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor