La începuturi, oamenii și soarele erau cei mai buni prieteni. Acesta îi trezea de dimineață gâdilându-i pe nas, și-i chema la joacă.

Fără să mai stea pe gânduri, oamenii își întindeau aripile și zburau spre soarele ce-i aștepta cu razele întinse. Toată ziua se alergau în înaltul cerului. De le era foame, soarele îi hrănea cu energia lui. Dacă le era sete, tot el le storcea un nor subțire plin de apă curată.

Șarpele îi privea cu ciudă. Se născuse fără aripi și se târâia chinuit pe pământ. Din cauza asta era nervos și supărat tot timpul.

Într-o noapte, șarpelui îi veni o idee. Căută prin iarbă toate merele căzute și le împinse până la gura peșterii unde dormeau oamenii.

Aceștia se treziseră de dimineață ca de obicei. Ieșiră afară din peșteră gata de zbor. Dar acolo văzură o grămadă de mere roșii strălucitoare.

Ce sunt astea? întrebară oamenii. Nu văzuseră mere pentru că tot timpul și-l petreceau în înaltul cerului. Arătau așa de bine încât oamenilor li se făcu poftă și luară câte un măr să-l guște.

E atât de bun! Și mai mâncară unul. Și încă unul.

Soarele îi privea și îi tot chema la el. Dar oamenii erau atât de prinși de gustul merelor încât uitară de soare și de zbor.

Soarele se înfurie și se făcu roșu de supărare. Se încinse atât de tare încât razele lui arseră, din rădăcini, aripile oamenilor.

Și din ziua aceea, oamenii rămăseră pe pământ, căutând hrana aidoma șarpelui, și ascunzându-se de soare când acesta se înroșea de furie.

Vizualizări: 35

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Interesantă reinterpretare a genezei. 

Am vrut de fapt altceva: să fac o antiteza între 2 stiluri de viață: acela în care mâncarea este strict funcțională și acela în care mâncarea este destinația finală. Se pare că majoritatea oamenilor prefera să trateze mâncarea ca scop în loc să o vadă strict funcțional (care le-ar oferi și suficient timp pentru zbor).

Vedem acest tip de comportament la mai multe ființe vii. De exemplu la muște: dacă găsesc mâncare, stau acolo și nu mai zboară!

Pop Dorina a spus :

Interesantă reinterpretare a genezei. 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 34 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog PE MUCHII DE DILEME a lui Corneliu Neagu
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
cu 14 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Ada Nemescu a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Ada Nemescu a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 15 ore în urmă
Lui Ada Nemescu i-a plăcut fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a postat fotografii
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog încremenire a lui nicolae vaduva
cu 20 ore în urmă
Amanda Spulber a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cum ninge la mijloc de vară a utilizatorului Amanda Spulber
ieri
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia Casa cu Lei a utilizatorului Ariana Zburlea
ieri
Lui Chris i-a plăcut discuţia Casa cu Lei a lui Ariana Zburlea
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor