când ninsorile-ntrerup ziditorii cu-n sărut

[LUMINITA SCOTNOTIS]

(stare de confuzie)

s-alintă-n ger ninsorile
tânjesc a veșnicie
că-n zarva lumii clipele
se duc fără să fie
se-alintă ca de-un vis etern
de-atâta alb orbite
de starea lor parcă mă tem
cât nu se cern trezite
la orice pată de lumină
tresar ca de topire
știind că totuși poartă vină
de-a lumii amorțire
se dau în gol cu pieptul rece
spre-a forțelor natură
nebănuind că totul trece
prin a plutirii zgură
din trupul Cerului se rup
gonind spre libertate
pe țărmul liber abătut
crezând că-s peste toate
se-așează reci pe temelii
zidite cu credință
acoperind cu stări pustii
a trudei suferință
dar timpul trece-n rost lăsând
tot ce e de lăsat
și albul nins de ger topind
în plămădiri vărsat
în pietrele din zid să fie
o legătură tare
risipitor când ceasul fie
s-avem pe veci scăpare
chirurg fără de bisturiu
e-o legătură tare
chiar dacă taie-n om de viu
ea vindecă nu doare

[Valeria Merca]

Am rezonat din plin cu poezia ta! Cred că te-a impresionat ninsoarea din iarna aceasta, cum s-a întâmplat și în cazul meu. :) 

Aș vrea să revezi versul " risipitor când ceasul fie" - m-am împiedicat la citit, ori nu am înțeles pe deplin. 

[Sofia Sincă]

Și totuși suntem bătuți de realitate... Poezia lasă un sentiment confuzie dorită a realității triste, chiar dacă rămân urme prin risipire. Însă, doar timpul rezolvă totul.

Poem tonic, chiar dacă spune poeta că e confuz, el poartă o filosofie de viață. Și sună atât de bine!

Deosebită apreciere,

Sofi

[LUMINITA SCOTNOTIS]

Va multumesc, stimati colegi!

[Stanescu Valentin]

Versul explodează de aşa intensitate iar fiecare strofă este o poezie în poezie. Superb. Citire cu mare bucurie.

 

[Denisa Curea-Popa]

"la orice pată de lumină 

tresar ca de topire" și eu am tresărit citindu-te. 

Un titlu cât un poem!

Semn de lectură și apreciere, cu drag