fragment din romanul în lucru, „Odiseea primilor oameni”
Montroy clipi ca și când nu ar fi înțeles ceea ce auzea, iar mâna cu care ar fi vrut să o atingă îi căzu moale pe lângă trupul mătăhălos.
— Nu, șopti el, scuturând din pletele lucioase. Te înșeli.
Anathema îl privi doar o clipă, cât apucă să se îndoiască de faptele ei din trecut. Îl alesese pe prințul Montroy doar pentru că era un Isenberg. Avusese nevoie de un urmaș ca să întărească puterea Trentului, iar prințul Montroy îi dăruise un fiu, care avea să domnească după ea, când ținuturile pierdute ale regatului Loka vor fi redobândite. Și doar un Isenberg i-ar fi putut da fiul de care avea nevoie. Montroy avea dreptate, semăna atât de bine cu Hochadel, încât ar fi putut jura că strămoșul lor se coborâse din perete și intrase în trupul lui. Totuși, acum i se părea că Montroy nu avea nimic în el din sângele Isenbergilor. Oare a fost o greșeală că l-am ales pe cel mai delăsător, pe cel mai nevrednic dintre toți doar pentru că era un Isenberg? Anathema ridică o mână în aer și spuse cu o voce ce străpunse liniștea sălii de coroană:
— Herr!
Pașii de fier ai străjerilor chemați de Herr Athan răsunau în podeaua de piatră, în timp ce Montroy încă se holba la regină cu gura căscată.
— Nu, nu poți! Sunt un prinț!
— Trădătorii nu mai sunt prinți. Sunt doar trădători.
— Sunt tatăl viitorului rege!
Anathema ridică din umeri, apoi părăsi masa de consiliu și se îndreptă spre fereastră.
— Și regii rămân fără tată, mai devreme sau mai târziu.
— Să nu crezi că dacă ești regină poți face ce vrei! Nu ai puterea asta!
Puterea, ce știi tu despre putere? Regina zâmbi, întorcându-i spatele. Puterea sunt eu.
Montroy își îndoi picioarele și se aplecă pe vine când unul dintre străjeri încercă să-l apuce.
— Ești nebună! urlă el în timp ce străjerii strângeau cercul în jurul său. Niciunul nu îndrăznea să scoată spada, iar Montroy vedea asta. Bagă de seamă că nu ți-am oferit nimic altceva decât otravă și o știi prea bine! Sămânța mea a fost otrăvită!
Regina se întoarse brusc auzindu-i ultimele cuvinte, dar nu mai apucă să audă nimic altceva, căci Herr Athan îl înhăță de gulerul sclipitor al redingotei, după ce îl plesnise cu mănușa grea peste față. Văzu un firicel de sânge cum se scurgea pe barba lui albă, rasă, în timp ce străjerii îl târau către temnițele morții. Nu era sângele Isenbergilor. A fost o greșeală. Iar tu, prințule, vei avea vreme să cugeți îndelung asupra faptelor tale.
Ascultă pașii îndepărtându-se, apoi în sala de coroana se lăsă o tăcere de la începutul timpurilor, pe care Herr Athan o păzea ca o statuie din oțel. Regina privi portretul înalt al lui Adelmann de Isenberg, așezat pe scaunul regelui. Mâinile și le ținea împreunate pe colțul mesei, un șoim de vânătoare stătea pe umărul lui, hlamida neagră cu margini din argint i se prelingea de-a lungul trupului mare, iar cizmele lungi, din piele, îi acopereau genunchii. Nu mai știa dacă cizmele acestea și le amintea din copilărie sau doar din portret, însă i se păru că Adelmann se uita la ea și chiar îl văzu clipind. Anathema se încruntă, închise ochii și privi din nou portretul. Pictura era nemișcată și tăcută, așa cum fusese întotdeauna. Și rece. I se făcu frig și abia atunci își dădu seama că focul era neaprins.
Sămânță otrăvită.
— Herr Athan, cheamă un slujitor să aprindă focul. A venit iarna.
Străjerul arcui o sprânceană subțire, plimbându-și ochii spre vatra albă fără să își miște capul. Iarna venise de mult, dar până acum regina nu se sinchisise de ea.
Când Adelmann de Isenberg venise înfrânt din război era o primăvară târzie, își aduse ea aminte. La început își unise forțele cu Mortmerii ca să răzbune asasinarea fratelui său și să-și dobândească tronul. La sfârșitul războiului, auzind despre trădarea lor, Markgraful fugise cu doar o sută de soldați în Isenfort, orașul regilor, de-a lungul căruia curgea râul Könismond. Mortmerii părăsiseră orașul regilor, plănuind să-l surprindă lângă Bogengren, însă Adelmann aflase la timp despre trădare. Nu plecaseră însă din Isenfort mai înainte de a căuta tezaurul Isenbergilor, iar pentru asta torturaseră toți slujitorii castelului ca să afle unde era ascuns, însă mitul era adevărat. Nimeni nu cunoștea ascunzătoarea regală, înafară de rege și succesorii săi și așa se păstrase taina încă din timpul lui Adelherr, cel care poruncise cu aproape cinci sute de ierni în urmă să fie ascunsă comoara, apoi ucisese pe cei care luaseră parte la planul său, pentru ca nimeni altcineva să nu-i cunoască locul. Cu timpul, taina se moștenise de la un succesor la altul și cum reușise să rămână păstrată, nu știa nimeni. Însă Regele de Fier murise asasinat și nu apucase să-i împărtășească lui Adelmann locul secret, așa se spunea. Degeaba trecuseră Mortmerii prin sabie toată suflarea din castelul Isenfort, căci nimeni nu știuse să le dezvăluie secretul, iar bogățiile nu se ascundeau în vreo pivniță sau în vreun turn, nici măcar în mormintele vechilor regi pe care le dezgropaseră și le împrăștiaseră, trezind disprețul și sila populației. Totuși Adelmann știuse unde se afla comoara regilor și o găsise neatinsă în albia râului Königsmond. Când vestea ajunsese la urechile Mortmerilor, Adelmann plecase deja spre Trent.
— Să le spui să ducă înapoi cupele, porunci regina înainte de a părăsi sala de coroană.
În ziua aceea se duse în apartamentele fiului său, Albert. Încă din vestibul auzi vocea înaltă a vestei sale, slujitoare a Templului Însângerat, care tocmai ținea lecția de geografie. Se aflau în camera de studiu, unde Web Mayrlin, o femeie uscățivă, în robă cenușie, încinsă la mijloc cu centură groasă, de lână, burdușită cu punguțe, întinsese un sul imens din pergament pictat pe un șevalet din lemn. Prințul era așezat pe o canapea îngustă, viu colorată, cu păsări și copaci, după ultima modă a Trentului. Își legăna picioarele ce nu atingeau podeaua, dându-și capul pe spate ca să vadă dacă putea atinge spătarul cu creștetul.
— Web Mayrlin, spuse el plictisit, întrerupând-o pe vestă. Când pot să mă duc să-l văd pe Herr Antymore cum își lustruiește scutul? Mi-a promis că mă lasă să mă uit la el.
— Excelență, răspunse femeia sec. Mai întâi trebuie să îmi numești ținuturile despre care ți-am vorbit astăzi. Herr Antymore poate să aștepte. Ești un prinț și trebuie să te porți ca atare.
Băiatul oftă a lehamite, rotindu-și corpul firav când în dreapta, când în stânga, iar Anathema îi întrezări prin ușa întredeschisă claia obraznică de păr blond. Îl născuse în vâltoarea viscolului, cu două ierni în urmă, cu aproape trei mii de zile în urmă. Aproape. Nu moștenise nimic din chipul ei și nici din al lui Montroy. Semăna cu mama ei, era un Holdenbrand get-beget, cu pielea albă, pletele ca focul crud și ochii parcă decupați dintr-o piele de șarpe. Ea moștenise trupul subțire și lung al familiei Holdenbrand, nu pe cel mătăhălos al Isenbergilor, dar trăsăturile drepte și cascada de păr des, negru ca noaptea fără stele, erau de la tatăl ei. Sămânță otrăvită.
— Bine, spuse băiatul dintr-o dată, dorindu-și să scape mai repede. Hai, întreabă-mă.
Web Mayrlin se afla cu spatele la vestibul și ținea între degete un bastonaș din os pe care-l îndrepta cu demnitate spre hartă.
— Ce se află la nord de Trent?
— ĂĂĂ...Kanthos.
— Și la nord de Kanthos?
— Știu! Marele Râu!
— Și cine trăiește la nord de Marele Râu?
— Îîîî...nomazii? Prințul Albert se scărpină în cap, nesigur, apoi își scutură pletele.
— Dacă te-ai uita pe hartă măcar puțin, atunci ai ști ce se află la nord de Marele Râu și n-ai răspunde la întâmplare! Nomazii sunt la răsărit de Kanthos, în stepe, trăiesc în clanuri conduse de khani și îmblânzesc cai sălbatici. Apăsă cu bastonașul pe verdele crud de pe hartă, constrângându-l pe prinț din priviri să o urmărească. În timp ce la nord de Marele Râu se întinde ținutul iernii nesfârșite, stăpânit de călăreții bizonilor, numiți de unii barbari, de alții doar popoapele de dincolo de Marele Râu, care o dată pe an trec la sud de râul înghețat și ajung în împrejurimile cetății Kanthos. Pentru că sunt popoare fără corăbii, după cum ți-am spus. În curând chiar vor porni spre sud.
Prințul Albert își dădu o palmă peste față și oftă.
— A, dar știam despre bizoni! Web Mayrlin, îmi pictezi un bizon?
— Ridică-te în picioare, Excelență.
Prințul o ascultă și se apropie de ea, buzele subțiri i se arcuiră ca o sfoară.
— Privește harta, Excelență. Și arată-mi bizonii.
Erau chiar acolo, deasupra dungii cenușii ce străbătea harta de la apus la răsărit, mici, cafenii, pierduți în verdele codrilor, și mai sus, în albul sticlos de la capătul de miazănoapte al lumii.
— Se găsesc și unde e gheață?
— Mai ales acolo unde e gheață.
— Aș vrea să văd și eu unul. Și să-l călăresc. Uite așa, hop hop hop.
Web Mayrlin închise ochii și răsuflă adânc.
— Sper că nu vei face asta, Excelență. Vei călări cai puternici și împodobiți cu argint, însă niciodată bizoni.
— De ce nu?
— Pentru că ești moștenitorul Trentului și al regatului Loka. Iar regii Isenberg nu au călărit niciodată bizoni.
Prințul Albert se scărpină din nou în creștetul capului, iar ochișorii lui verzi se umplură de nemulțumire.
— Atunci de ce trebuie să știu toate astea dacă sunt așa departe de mine? Și nici măcar nu am voie. Eu o să domnesc peste Trent și Loka, așa mi s-a spus, nu la nord de Marele Râu!
— Pentru un rege niciun ținut nu e destul de îndepărtat. Un cârmuitor trebuie să cunoască regatul său și vecinii acestuia, dar și toate ținuturile pământului, precum și ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în lume.
— Web Mayrlin?
— Da, Excelență.
— Acum pot să mă duc să ma uit la Herr Antymore cum lustruiește scutul? E din oțel. Și mi-a promis că mă lasă.
Vesta îl privi cu tristețe. Ochii îi erau la fel de cenușii ca roba din postav.
— Acum poți. Dar după aceea luăm prânzul, iar după prânz o să îmi povestești faptele primului Isenberg.
Prințul Albert se înclină recunoscător. E din oțel! E din oțel!
Sămânță otrăvită, se gândi Anathema în timp ce ieșea din vestibulul prințului fără să-i fi vorbit. Oare poate fi adevărat? Trebuie să mă tem?
Cuvinte cheie :
Viață și intrigi de curte. Personaje multe, numele foarte diferite de ale noastre, cam greoaie pentru mine, cel puțin. Însă tu știi. Cred că va fi valoros romanul pentru englezi mai mult decât pentru români. Să sperăm că nu...
Am scris din nou niște incoveniente:
ĂĂĂ...Kanthos.Îîîî...nomazii? - pauza lipsă
buzele subțiri i se arcuiră ca o sfoară. - o comparație cam nefericită. Când te gândești la sfoară, te gândești la ceva drept. Sfoara se pune, chiar, să marcheze un rând drept. Mai puțin arcuit.
Am citit și am apreciat valoarea literară,
Sofi
sunt si eu de acord, sfoara nu se arcuieste si nu se intelege imaginea creata, colturile gurii i s-au lasat, banuiesc, se intristase...
ma bucur ca avem in fata un fantasy
titlul nu prea mi se pare potrivit, dar cum nu stiu intreaga lucrare, nu cunosc nici motivul pentru care sa fi fost ales si cum romanul este in lucru, mai este timp...
Titlul este provizoriu, l-am numit în zeci de feluri până acum, dar tot nu l-am găsit pe cel potrivit, așa că am renunțat și deocamdată îl las pe acesta pe site. Sper să îl aflu până la sfârșit.
Chris a spus :
sunt si eu de acord, sfoara nu se arcuieste si nu se intelege imaginea creata, colturile gurii i s-au lasat, banuiesc, se intristase...
ma bucur ca avem in fata un fantasy
titlul nu prea mi se pare potrivit, dar cum nu stiu intreaga lucrare, nu cunosc nici motivul pentru care sa fi fost ales si cum romanul este in lucru, mai este timp...
În fragmentul acesta sunt câteva denumiri anglo-saxone: Mortmer, Montroy, Rockfelder, altele de sorginte germanică: Herr, Hochadel, Isenberg. Despre Trent nu știu ce să zic, cred că denumirea a venit de la sine. În cazul nomazilor m-am inspirat din numele scitice, turcice, mongolice, sau doar mi-au venit în minte, fără să știu în mod conștient cum au apărut. La barbari vor fi nume traco-getice, dar doar parțial, restul mai degrabă fantezie. În alte ținuturi vor fi denumiri orientale, iar unele preluate de la vechii greci. O cetate din sud-vestul lumii se numește chiar Nazareth. Pe lângă toate acestea, precum și altele neamintite, sunt și unele care au apărut brusc, fără să mă fi gândit la ele. În ansamblu este o amestecătură de nume, denumiri preluate și adaptate, dar și inventate.
Vă mulțumesc pentru observațiile tehnice și cele legate de ortografie și vă rog să mi le amintiți când vă sar în ochi. Îmi dau seama că am nevoie de o reacție în această privință care mi-a lipsit până acum, mai ales că nu m-am consultat cu nimeni pe text.
Sofia Sincă a spus :
Viață și intrigi de curte. Personaje multe, numele foarte diferite de ale noastre, cam greoaie pentru mine, cel puțin. Însă tu știi. Cred că va fi valoros romanul pentru englezi mai mult decât pentru români. Să sperăm că nu...
Am scris din nou niște incoveniente:
ĂĂĂ...Kanthos.Îîîî...nomazii? - pauza lipsă
buzele subțiri i se arcuiră ca o sfoară. - o comparație cam nefericită. Când te gândești la sfoară, te gândești la ceva drept. Sfoara se pune, chiar, să marcheze un rând drept. Mai puțin arcuit.
Am citit și am apreciat valoarea literară,
Sofi
am observat ca sunt mai multe semintii, unii par a fi prin stepa - cu obiceiurile si forma de organizare, altii monarhii - idem, si din cate am inteles, vor aparea niste barbari. probabil ca aceste lumi se vor intersecta pe un anumit plan. in sf si fantasy imaginatia nu are limite, dar totul trebuie sa aiba o coerenta.
Da, nomazii sunt în stepă, barbarii trăiesc în nord, separați de restul lumii printr-un râu ce poate fi trecut doar pe timp de iarnă, când îngheață. La fel cred și eu, suntem liberi să ne imaginăm orice, atâta vreme cât este coerent. Lumile se intersectează, dar acțiunea este prea complexă ca asta să se vadă în câteva fragmente.
Chris a spus :
am observat ca sunt mai multe semintii, unii par a fi prin stepa - cu obiceiurile si forma de organizare, altii monarhii - idem, si din cate am inteles, vor aparea niste barbari. probabil ca aceste lumi se vor intersecta pe un anumit plan. in sf si fantasy imaginatia nu are limite, dar totul trebuie sa aiba o coerenta.
Oare ce-o fi samanta neagra? Un soi de nebunie care se transmite prin sange, de la tata la fiu?
Speculez, speculez. Ai reusit sa ma faci sa intru in atmosfera si cand a devenit mai interesant...
Of, astept continuarea. Spor la scris! Sper ca ai luat in considerare o editura de gen. :D
Da, așa e, un soi de nebunie care se transmite, dar nu vreau să dau spoilere :).
Toate aceste postări sunt fragmente dintr-un roman la care lucrez și tot lucrez. Să vedem ce iese, apoi vreau să-l trimit unei edituri, dar nu mă grăbesc, important e să îl finalizez.
Mirela Moise a spus :
Oare ce-o fi samanta neagra? Un soi de nebunie care se transmite prin sange, de la tata la fiu?
Speculez, speculez. Ai reusit sa ma faci sa intru in atmosfera si cand a devenit mai interesant...
Of, astept continuarea. Spor la scris! Sper ca ai luat in considerare o editura de gen. :D
Stiam eu! Bine faci ca nu te grabesti. Din ce am vazut, romanul e un fel de colectie de povestiri cu "sediul" in acelasi univers.
Alexandra Ghenghea a spus :
Da, așa e, un soi de nebunie care se transmite, dar nu vreau să dau spoilere :).
Toate aceste postări sunt fragmente dintr-un roman la care lucrez și tot lucrez. Să vedem ce iese, apoi vreau să-l trimit unei edituri, dar nu mă grăbesc, important e să îl finalizez.
Mirela Moise a spus :Oare ce-o fi samanta neagra? Un soi de nebunie care se transmite prin sange, de la tata la fiu?
Speculez, speculez. Ai reusit sa ma faci sa intru in atmosfera si cand a devenit mai interesant...
Of, astept continuarea. Spor la scris! Sper ca ai luat in considerare o editura de gen. :D
Foarte interesant! Și nu la îndemâna oricui. Dar pentru asta, trebuie documentare, frate, nu doar imaginație. Mă uit la tine cât ești de tânără și parcă nu pot să cred că scrii pe această temă, atât de complicat. Dar, știm cu toții, valoarea n-are vârstă. Te felicit! Apropo de nume, nu cred că am reținut vreunul. Să zicem că Anathema. Tot e ceva. :)
Vă mulțumesc pentru apreciere și popas. Mă bucur că arăt tânără, dar dacă socotesc anii, nu mai e chiar așa :) Cât despre documentare, am terminat facultatea de istorie și-mi este oarecum ușor să-mi găsesc sursele de inspiratie, tot ce-am citit de-a lungul timpului ma ajuta sa-mi imaginez universul acesta fantasy.
Vasilisia Lazăr Grădinariu a spus :
Foarte interesant! Și nu la îndemâna oricui. Dar pentru asta, trebuie documentare, frate, nu doar imaginație. Mă uit la tine cât ești de tânără și parcă nu pot să cred că scrii pe această temă, atât de complicat. Dar, știm cu toții, valoarea n-are vârstă. Te felicit! Apropo de nume, nu cred că am reținut vreunul. Să zicem că Anathema. Tot e ceva. :)
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor