Nebun cap.1,2

[Exemplu de Titlu]

Însemnările unui nebun
Cap.1
Spre deosebire de Gogol, Dostoievski și Tolstoi ( accentul se pune pe a doua silabă , eu sunt cu adevărat nebun, iar ceea ce scriu este din fantezie, nu din realitatea imediată. De pildă m-am gândit la o găină care a devenit cu anii foarte înțeleaptă, aruncă multă mizerie în jur și se socoate curată ca floarea de colț. Sunt destule femeiuști cu chiloței de bărbați. Scuze, sunt nebun. Am un mic dușman, la mii de kilometri, PC îl cheamă,este de o răutate patologică, dar impune tocmai prin acest defect. Păi altfel cum să ne explicăm noi că numai cei mai răi și, adeseori, mai primitivi oameni, ajung în fruntea unor biete state?L-am întrebat simplu, ce ai domnule cu mine? Nu mi-a răspuns. Nici el nu știe. „În ochii tăi a murit ceva”, spune un fost amic. El zace acum la doi metri sub pământ. A fost un biet poet, cu oarecare trecere, foarte talentat, un om chinuit de soartă și de frică. Înainte de a muri mi-a spus că îl iubea pe Ceaușescu. Mințea și râdea în el. Am cultivat plante exotice, imaginare. Veneam în fiecare noapte. Ridicolul nu este cea mai mare nenorocire. Cineva s-a aplecat prea mult peste balcon și a căzut în capul unui înalt funcționar. Putea să cadă în sine însuși. Se scriu miliarde de poezii, ca stelele, castelele.Inconștienți ca peștii în jurul cârligului. Zăresc o barcă plutind, eu îmi sunt tată și mamă. Nu căuta logica. Ea te va găsi. Cum este orbirea? Vezi și nu vezi. A te privi în interior este mai important și mai periculos. Mă reevaluez permanent. Cum spunea Nietzsche, ce nu mă ucide mă face mai puternic. Nu m-am lăsat servit niciodată. Dar iubit- da. De iubire nu te poți sătura. O imensă foame de iubire.Îngăduie firii tale să supraviețuiască.. Ne stingem încet ca-n vechiul Tibet. Cuiva i-a dispărut iubita. S-a evaporat. A simțit libertatea de care se bucură nebunii. Ca un sinucigaș. Nu înțeleg pe cei care își sapă groapa sub amenințarea pistolului. Oricum , eiștiu că mor. Atunci, de ce? Te aperi cu lopata de pistol. Aceasta este demnitatea condamnatului. Trebuie să înfățișez și acest aspect. Nu sunt o pildă, nici de pildă. Urma în care timpul se-ndepărtează. Voi, descendenți, sânge în cleștar. Noi, lacomi și acum. Gust de cenușă? Ecou monstruos. Să-l văd eu pe William Shakespeare încolonat, între laghernici. Două sute de milioane. Treceam peste o râpă adâncă, mă întrebam, ce caut eu pe această bârnă mâncată de umezeală, gata să se rupă? cercetarea de sine. Să-ți pierzi vocea, abia atunci începi să gândești. O lumină aurie îmi pătrunde prin pleoape. Cineva îmi smulge corzile vocale. Nu putem lăsa mizeria să ne pătrundă în suflet. Adică - frica de moarte, ura față de semeni, minciuna. Am și eu multe chipuri, unele nu le cunosc nici eu. Mila nu mi s-a părut o virtute, deși multe fapte bune se nasc din milă. Dar ea umilește, chiar cuvântul conține milă. Țin mai mult la dreptate și la independență. Mă risipesc, spun ca Rilke, timpul și moartea mă cheltuiesc.

Cap. 2

Nu voi face teoria fumatului. Dar este o sinucidere lentă. Artistul știe cel mai bine ce înseamnă a te sinucide încet. Cu asta am încheiat teoria fumatului.
Și mai era o femeie nebună care se credea Fecioara și îl numea pe fratele ei mai mic, Yehoshua, adică Iisus și mergeau pe drumul Damascului, iar securiștii mișunau peste tot, prin aer, prin apă, de nu maiștiai care este și care nu este .
Ca o criză de inimă se plimba frumoasa doamnă pe Calea Victoriei, aducerți perfuzorul, intubatorul, strigă un puști legat de stâlpul Primăriei de Roșu, telefonul mobil înghite continentele, simt palma ta mică în îmbrățișarea degetelor mele înghețate de emoție, peste oraș s-a tolănit toamna cea cu șolduri late, un zdrențăros cântă Concertul de vioară al lui Paganini, o criză de inimă în plus, ca la poker, patru inimi, calul se nalță din bronzul său, are testicule gigantice, dar tu treci , nepăsător ca o criză de inimă.
Deci , era odaliscă venită din Ioropa, s-a îndrăgostit de un irakian, acesta avea doar o nevastă, așa că gelozia fu mare. A alergat-o nevasta irakianului pe odalisca noastră de a făcut odalisca un prinț pe drum. Un prinț ce avea săajungă soldat în armata Kenyei, apoi sclav la somalezi și apoi șomer în SUA. Asta e. Îți spun un cântecel să adormi zise Șahrezada , care era pe aproape. Cămintea nebunului, nici înțeleptul n-o întrece.
Copiii nu se fac peste noapte, nici fructele coapte, nu știi, zăludă, cu cine ești rudă, rupe-mi o pleoapă, am să te pot recunoaște,fiul tatălui tău, hău din hău,
cu cât ești mai modest,treci la rest, de ce să iubești moartea dacă, romană, sarmată, n-ai înțeles bucuria unei păsări cântând,nici strălucirea în ochii profesorului de Gând, ai grijă ce vorbești, îmi șoptește, te aud copiii și te spun lui nea Pește.Iar o idee este mai importantă decât o catedrală, spune spânul închinându-se pe ascuns, ferește-te sădevii victima adevărului, omul își suflă nasul cu putere, dar adevărul creator de iluzii?Viața-i frumoasă, palpită, ca o pipiță, O bomboană îți schimbăgustul, Naiv ca o gură de incendiu, El știa că afectarea este semnul indiferenței, Vântul sufla mai ușor ca o frunză, Casele păreau solfegii solidificate,Băltoacele aurite de soare ne orbeau, Vorbeam și ne certam în gând, Tăceam ca două afeturi de tun.

[Ion Lazăr da Coza]

Citit cu interes.

da Coza

[Sofia Sincă]

Îmi plac aceste dizertaţii... mici sau mai mari nebunii, a la Don Quijote.

În partea a doua trebuie să treceţi să separaţi nişte cuvinte între care nu aţi lăsat pauză, domnule Boris.

Am citit cu plăcere, Sofy!