Din jurnalul unui sfinx alb

[gina zaharia]

 

Viorile plâng cel mai ades' noaptea. Se rup în strunele universului ca o răsfirare de nou peste suflul vechi al chemării. Începutul ecoului cald se scaldă-n şapte zile-lumină dar tot atâtea nopţi sunt ziduri înălţate instantaneu, ca nişte munţi uriaşi la pândă. Mă aşez pe povârnişul celui mai tăcut dintre ei. Culeg stelele prin şipotul izvorului. Împrejurul meu visele se lasă mângâiate de palma aprinsă în nori sălbatici. Şi mă aplec în noapte, cu felinarul pe braţul drept. Se aud viorile suspinând...

***

Pe pereţii gândurilor s-au aşternut deodată mii de sunete. Multe dintre ele erau din catifea albastră, altele din ceaţă alburie şi câteva din gând de oţel. Se întindeau ca iedera peste câmpii polare, cu sufletul încătuşat în necunoaştere ca un pelerin spre nicăieri. Şi au rămas acolo, mărturie nedefinită, lacrimă confuză pe obrazul unui zbor adevărat...

***

Azur de cremene. Ape nepăsătoare. Zbor de linişte. Bariere de gând. Statui de armonie şi petale. Sensul desenului din stânga. Indiciul bobului de grâu spre lan. Şi peste toate, dansul. Muzică instantanee... Braţul meu aleargă în linii frânte. Dar în fiecare există o punte. Trebuie doar întinsă...

***

De zece ori câte zece care încărcate cu nemurire trec prin poarta casei mele.Au pe umeri străluciri de stea. Mă aşez la uşa peşterii şi le sorb trecera prin mine. Mi-e dantelată noaptea pe drumul carelor, mi-e limpede picătura de întrebare care roade nemurirea mea. Mi-e cald, mi-e lumină, mi-e dimineaţă....

***

S-au răvăşit chemările în oglinda inimii. Aleargă nebune, în rochii de gală, cochete ca o bijuterie antică. Trec poduri de sete, cu calendare sub braţ, fără sa se întrebe dacă sensul lor e pecetluit în grupul ordonat din care făceau, odinioară, parte.
M-am lipit de fereastra cu şoapte şi ascult. Ce risipa de incertitudini! Îmi las privirile pe tavanul unde dansează şoaptele şi încremenesc astfel, cu o tăcere uriaşă pe suflet. De ce?...

***

Într-un ciob de adevăr clepsidra întoarce nisipul încă ud. Lacrimile ploii a îmbrăţişat-o cu esenţă de gând. E noapte. Pe umerii credinţei apar râuri din timpul şi el umed. Mi-e drag să-i ascult urcuşul. Are ceva din susurul serilor târzii ale anotimpurilor secrete. Aroma de lumină taie ramurile copacilor goi. Rămâne doar cântecul iernii din care se face linişte şi nemurire.

***

Aş fi dorit să cumpăr gustul dimineţilor cu un surâs. Atât aveam la mine. În luminişul făcut de cocori aş fi dezmierdat patul moale al ferigilor cu mult gând în ele. La lăsarea serii aş fi adunat dune de crez şi le-aş fi transformat într-un amestec suav de dulceţuri sălbatice. Te-aş fi lăsat să aluneci spre mine, cu valuri de îmbrăţişări. Dar nu, n-am avut mai mult de un surâs. Şi acesta expirat a tăcere. Ca o fâlfâire de aripă...

***

Într-o zi eram pasăre şi făceam ocol prin văzduh, a relaxare. Când m-am aşezat pe umărul tău, se făcuse noapte. Nu se desluşea decât conturul buzelor tale care ştiau să oprească într-o secundă orice revărsare. M-ai transformat în petală şi m-ai ascuns în buzunarul de la piept. Nu înţelegeam foarte bine ce se întâmplă dar marea începuse să cânte. Am fost, pe rând, val, zori de zi, uneori aripă.
Într-o zi a început să plouă. Se rupeau norii deasupra zărilor toate şi m-am trezit ruptă în mii de fărâme. Purtam rochie umedă şi aveam cercei de gânduri. Dezorientată, am măsurat întinderi albastre, desculţă, cu pietre de moară în inimă. Dispăruseşi.Te-am căutat în fiecare val, în fiecare praf de nisip. Atunci am hotărât să-ţi culeg Luna. Am îngenuncheat în lacrima ei şi am rugat-o să se desprindă de pe cer. Apoi am luat-o în braţe. Am început să te strig, tare, mereu mai tare. Mi-era frică şi frig. Aveam cu mine şoaptele tale din nopţi adânci. Şi dragostea mea toată. De atunci te caut întruna. Întinde braţele... mai port încă Luna pe umeri, doar e a ta. Ia-o! În ea este o poveste...

***

Mi-era teamă că strada s-a aprins a nou şi revarsă paşii spre cascade. Am venit cu regulile de anul trecut, când nu avea încă nasturi încheiaţi la cămaşa inimii. Să ştiu sigur că zâmbetul acela sălbatic îi aparţine şi este jumătatea serii în care am închiriat sufletul.
Ridic perna pe care dorm stejarii şi aşez ochii mei obosiţi.

[Corina Militaru]

"Mi-e cald, mi-e lumină, mi-e dimineaţă...." în lumea ta, Gina.

Cu drag,

[Sofia Sincă]

Proză poetică, o formă textuală de frontieră. Mijloc de comunicare după imaginaţie, bazat pe interferenţa între narativ, poetic şi descriptivo- peisagistic. Dar poate fi luată şi în sens invers ca poezie contemporană, de dimensiuni mari. Se poartă. Romantismul Ginei preface orice în poezie.

stelele şi şipotul - aş zice să scoţi acel şi şi

Cu apreciere, Sofy!

[gina zaharia]

Mi-e drag să te știu aici, Corina!

Corina Militaru a spus :

"Mi-e cald, mi-e lumină, mi-e dimineaţă...." în lumea ta, Gina.

Cu drag,

[gina zaharia]

Sofy, este o pagină din jurnalul de sărbătoare!  Poate de aceea mi-a adunat izvoarele pe umăr. Mulțumesc!

Sofia Sincă a spus :

Proză poetică, o formă textuală de frontieră. Mijloc de comunicare după imaginaţie, bazat pe interferenţa între narativ, poetic şi descriptivo- peisagistic. Dar poate fi luată şi în sens invers ca poezie contemporană, de dimensiuni mari. Se poartă. Romantismul Ginei preface orice în poezie.

stelele şi şipotul - aş zice să scoţi acel şi şi

Cu apreciere, Sofy!