Poetul şi Poezia sa*

   

               Motto:

                  „despre mine nimic nu-ţi aminteşte şi nu-ţi

                    poate spune iarba.”

                                             (Ion Stanciu: Troiţa)

                                                              

   Pe Ion Stanciu l-am cunoscut prin 2005 în biblioteca de  la Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, unde mentorul lansărilor de carte, e vorba despre poetul Marin Ifrim, mi-l prezentase ca pe singurul poet buzoian deţinător al unui premiu USR, dar nu-mi putea dărui vreo carte a poetului, deoarece nu deţinea în bibliotecă niciuna. Cu prima mea carte de poezie „Cu marea în suflet”, 2005 – de la acea lansare – au urmat alte 4 cărţi (un roman, un volum de povestiri, o nouă carte de poezie şi un volum de comentarii literare, în care nu e cuprins nici un eseu despre Ion Stanciu, pentru că, până la acea dată, poetul nu mai scrisese aproape mai nimic, nici măcar o poezie). Abia în volumul meu de critică „Asediul cuvintelor”, din 2010, am introdus comentariul la cartea sa „Constelaţia miresmei”, 2008, într-un eseu cu titlul „Un poet vizionar”. Ion Stanciu trecea mai rar prin biblioteca sindicatelor de la Casa de cultură, pe la lansări de carte, iar când trecea lua cuvântul la rugămintea lui Marin Ifrim, dar și atunci rămânea pentru mine, în continuare, o enigmă. Aşadar, ce făcuse cu cei 20 de ani de tăcere, cu poezia care îl consacrase în adolescență? Străduinţa poetului Ion Stanciu, din acele metapoeme (din 2008), era să biruie încă o dată „timpul (care) se dilată până încremeneşte”, să reintre în spaţiul câştigat cândva pe merit, SĂ REDEVINĂ TIMP. Din ultimul său volum de poezie „Pasteluri metafizice”, Ed. Pastel –Braşov, 2012, mi-au rămas întipărite, în memorie, versurile: „El umblă pe o stradă lăturalnică, departe de cartierele luxoase;/este plin de mărăcini pe dinafară şi dinăuntru” („Poetul şi poezia”). Să fi văzut „ochii lui… înaintea tuturor?”, însăşi vederea „lumina vederii”, înainte de a ajunge la capătul drumului în viaţă? Sunt sigur că avusese, când scria aceste versuri, presentimentul morţii. Mi-o spusese pe 21.12. 2012, când ne întâlnisem, în holul Liceului Economic, şi încă, profesa. Mi-a dăruit atunci, cartea lui „Pasteluri metafizice” şi, arătându-mi fotografia de la pag. 6 (cea cu pălărie neagră) mi-a spus: „Uite, această fotografie aş vrea să mi se pună pe cruce”. Am încremenit. Pentru asta mă chemase? Să-mi spună aceste cuvinte nefireşti?  Mi-a mărturisit, pe holul Liceului, cât am stat de vorbă, pe o canapea, că mi-a citit cartea “Liviu Ioan Stoiciu – Poezia şi subteranele ei”, că ar vrea să scriu o carte, asemănătoare şi despre el. N-am promis nimic. Mai ales, că o astfel de aventură (ca cea de dinainte) fusese o îndrăzneală din care, încă, nu-mi revenisem. Dar am scris, recent,  „Niciodată parodii…” ce cuprinde şi eseul despre el. Îl postasem de ziua sfinţilor Ioan, pe 7 ian. 2013, pe blogul meu, la postarea nr. 288. Nu-mi vine să cred, ce tânăr era în fotografia luată din “Antologia poeților tineri 1978-1982” a lui Laurențiu Ulici, după care îi parodiasem pe poeţii despre care auzisem, îi știam și în viaţă, cu câte o poezie. L-a Râmnicu Sărat mi-a atras atenţia un înger cu barbă, îmbătrânit dintrodată. Am bănuit, încă de pe atunci, că înainte de a-l chema la el, Dumnezeu l-a răsplătit cu un loc, în „marea trecere”, la prezidiu, lângă Astaloş şi Emil Lungeanu. Semăna acolo, cu portretul lui V. Voiculescu, cel din holul Bibliotecii de la Buzău. Azi, cartea mea “Niciodată parodii…”, în care postarea nr. 288 de pe blog i-a îndeplinit o parte din rugăminte, a rămas nepredată poetului. S-a grăbit să plece în Biblioteca Cerească a lui Dumnezeu, fără cartea mea... şi fără să-şi ia un ultim rămas de la poeţii buzoieni. Dar scrisese poeziile din „Pasteluri…” cu dedicaţie celor trei copii ai săi „iubiţilor mei copii… cărora, eu şi inimoasa lor mamă, Georgeta, le mulţumim pentru respectul lor filial”, apoi „consătenilor… din satul Lanurile jud. Buzău… pe care-i văd mereu în vis… privind cerul şi aşteptând răbdători ploaia, dar şi lărgind mereu cimitirul” şi, nu în ultimul rând, „memoriei prietenilor mei, de care îmi este atât de dor (şi enumără câţiva poeţi, cu toţii, dispăruţi – n.n.)… cu speranţa că toţi mă veghează de sus, din cer”. Când ne mai cunoscusem, cât de cât, l-am avut alături, în delegaţia scriitorilor care îl sărbătoreau pe profesorul Stelian Grigore, acasă la el, la Ţinteşti. Luase, după ce mi-am ţinut eu spiciul şi poetul Ion Stanciu, cuvântul, arătând că nu „sentimentalismul este motorul poeziei lui Stelian Grigore”, şi a vorbit despre înţelepciunea poematică a versurilor din „Negreşitele cărari” punctând pe „aplecarea spre pastel a poemelor”: Plop singuratic; Toamnă târzie etc... Prezentându-l pe Stelian Grigore ca pe un înţelept al satului său, un îndrăgostit de oameni, de fiinţele plăpânde, Ion Stanciu a surprins şi cealaltă latură a poetului Stelian Grigore, în care scrie poezie despre veteranii de război: „aceste lucruri s-ar fi pierdut definitiv, dacă cineva (precum Stelian Grigore) nu le-ar fi rememorat din când în când”...

       Apoi (cum se poate uita o așa întâmplare?), în urmă cu câţiva ani, împreună cu poetul Nicolae Pogonaru, Ion Stanciu şi Stan Brebenel (Brebenel era cu maşina – autoturismul „Dacia”, a lui proprie), ne întorceam dela Hârşova. Fusesem la o întâlnire cu scriitorii din Slobozia şi Constanţa. Era încă devreme. Şapte-opt seara. Speram să ajungem la casele noastre şi să savurăm o bere lângă televizoarele noastre. Juca Steaua, în liga campionilor, cu o echipă din Georgia: Dinamo Tbilisi. Abia ieşisem din Amara, când „Dacia” lui Brebenel a hârâit de două ori, i-au urmat câteva rateuri „ca o tuse seacă” şi s-a oprit. Ne-am dat pe lângă ea, dar oricât am umblat la jiglere, la platină, la delcou, la bujii nici în ruptul capului n-a vrut, nici de-a dracului, să mai pornească. Am început să împingem de ea, până la primul deal, ca, împinsă la vale (gândeam noi) şoferul să o pornească introducând maneta în viteză. Ne-am rupt brațele până în coama primului deal și Stan Brebenel a intrat în mașină, urmând ca noi doi, eu și Ninel Pogonaru, doar un pic de vânt să-i dăm de la spate. Nici aşa n-a vrut. Mașinile din față treceau ca vântul și ne împroșcau cu o pulbere fină de praf. Am oprit-o undeva pe dreapta și mi-am încercat norocul, umblând la jiglere, la pompa de benzină, la ce știam și eu mai bine. Gândul o lua razna, făcea slalom. Doar Tatăl nostru mai lipsea să-i spun, dar nici așa nu cred să mai fi avut vreo speranță. Altă soluţie nu aveam decât să o împingem, încet-încet, cale de 8-9 km, până la Griviţa, unde ştia Brebenel un „peco” şi ne găseşte un mecanic prin sat. Brebenel împingea pe lângă ea, ţinând cu mâna de volan, eu din spatele maşinii (eram cel pe care se baza Brebenel, deoarece Ninel Pogonaru ţinea o mână pe capotă şi urla ca lupii de alarmase în satele vecine, toţi câinii), iar în urma noastră, la doi-trei metri, venea agale Ion Stanciu. Pe de o parte, Ninel făcând ca lupii și stârnind toți câinii de la ostână de oi din apropiere, pe de alta Ion Stanciu, rămas în urmă cu glasul tot mai stins, implorând ajutor, iar eu visam la o osândă pentru amândoi, fiindcă împingeam de unu singur la mașina aia, deși știam că nu aveam voie să fac prea mult efort fizic, fiind, după lăsarea la vatră din armată, operat de glandă tiroidă. Ninel însă mă exaspera cu „urletul” lui ca lupii. Nu de alta, dar pe întunericul acela numai câinii de la stâna aceea ne mai lipseau. Voiam să-l rog pe Dumnezeu să-l treacă în listele acelea din care nu mai ești șters niciodată și nici ieșire nu mai ai, oricât ți-ai fi cerut iertare de la toți cei pe care i-ai chinuit. Când şi când, îl mai auzeam și pe Ion Stanciu: „Staţi măi, mai uşor, să vin şi eu. Nu mă lăsați în urmă”. Îmi era ciudă pe el (deşi îl ştiam cu diabet), adică noi trebuia să împingem din toate puterile iar el, na! ar dori domnia sa să-l urcăm şi-n maşină, că nu se poate ţine, de căruţă! Nu am râs cu voce tare, fiindcă mi s-a făcut milă de el.

            -Ninele! i-am zis celui care mai „sprijinea” o mână de capota din spate. Du-te tu și ia-l de braț, poate se liniștește.

            -Lasă-l Tudore, mi- zis, Așa se întâmplă când ești agitat.   

     La „peco” am găsit un mecanic, unul d-ăla, târâie-brâie, de ne-a ţinut trei ore pe lângă maşină. Eu cu Ninel Pogonaru, beam bere, la cutie (avea la „peco”), iar Ion Stanciu a dat pe gât două sticle de „spumos”, că avea diabet. Dimineaţa, pe la trei-patru am ajuns în Buzău. Pe noi ne-a debarcat, printre primii, iar pe Stanciu l-a dus Brebenel aproape de blocul său, dar se pare că a avut de furcă, fiindcă acesta nu mai recunoştea unde stă şi „se mira” ce caută el, în „taxi” la ora aia și cerea să-i vină soția să-l ajute să urce până la apartament. Stanciu, nu și nu, o ținea morțiș pe a lui, iar Brebenel se mira și el cum e posibil să mai rămâi în viață, ori chiar s-o iei razna și tu, în asemenea condiții. Amintiri asupra cărora, cum ne întâlneam, mai apoi, la o bere, cum ne dădeam pe spate, de tot hazul. Cu volumul „Constelaţia miresmei” apărut la Ed. Fundaţia Luceafărul – 2008, Ion Stanciu a rupt „tăcerea în poezie” lăsată de peste 20 de ani şi ne dezvăluie un „poet nu atât al ideii, cât al fastuosului ideatic, căutător printre lucruri şi fenomene…” (după Dan Cristea în Cuvânt înainte din postfaţa la carte). Străduinţa poetului Ion Stanciu, în acele metapoeme ale volumului, era să biruie, încă odată „timpul (care) se dilată până încremeneşte”, să reintre în spaţiul câştigat cândva pe merit, să redevină timp. Şi spun asta, pentru că Ion Stanciu este un poet al profunzimilor despicate de apele cuvântului şi atât de des bătute de vâslele poeţilor care au generat un întreg evantai de Frumuseţi cântate, în meta-scriituri, meta-poeme etc…, pentru a recompune imaginea unui întreg vizionar. Cititorului, nu-i poate scăpa percepţia încremenită a uimirii poetului în faţa lucrurilor terestre ce nu-i pot permite (asemenea poeţilor de mare respiraţie, precum Rilke) să înainteze şi să se desprindă, într-o altă trecere firească către înţelegeri astrale, zări vânate numai de cei hărăziţi scrisului. Ion Stanciu debutase cu volumul de poezie „Despre uimire”, în 1975, apoi cu „Fiinţa concretă”, 1979, şi atrăsese atenţia criticilor. Iar, în 1976 primise Premiul de debut al USR, pentru volumul de versuri „Despre uimire”. Ori, nu de aceea, Laurenţiu Ulici pariase pe poetul buzoian, ci fiindcă Ion Stanciu i se păruse „o mare promisiune a generaţiei tinere...” (L.Ulici: „Prima verba”, 1978, p.12). Atunci, sunt îndreptăţit eu, acum, să mă întreb (cu prudenţa unuia ca Moromete): măi, ce încurcătură! Ce nenorocire se prăvălise peste această fiinţă poetică, de nu mai scrisese o carte de poezie, ani întregi, adică, hăt!... până la „Constelaţia miresmei” în 2008? În 2012 când am început să scriu „Niciodată parodii”, l-am regăsit pe poet şi în Antologia lui L.Ulici, la pag. 505, cu 7 poeme, de l-am parodiat cu poemul „Amintire despre satul meu Lanurile”. Din Constelația miresmei: „Despre mine nimic nu-ţi aminteşte şi nu-ţi poate spune iarba” (Ion Stanciu: „Troiţa”). Era convins că cerul satului Lanurile (fosta Nicolae Fleva) – unde s-a născut –, e prelins în graiul de taină. Poemele din tinereţe (mărturiseşte într-un poem) şi le-a scris, deseori, în umbra cimitirului, când satul îşi scutura de pe crupă, cenuşa ruginie a frunzelor de porumb. La ore înaintate (după amiaza: trimis de-ai lui, cu sapa la prăşit) când sirena se făcea auzită, sus în ceruri (i se părea?), pleca spre casă, cu pumnii înfipţi în buzunarele paltonului „vechi şi demodat”, cu întrebarea, mereu răscolitoare: „Se va găsi un vers să întrebe de mine?”  

 

                                                                         

  • (Ion Stanciu – n. la 2 oct 1950 - s-a mutat, din 19 oct. 2013, în Biblioteca Cerească)

 

Vizualizări: 131

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Tudor Cicu ești o comoară!

Orice scriere a ta este plină de informații, îmbinate cu umor spumos. Periplu prin mondenitate. Buzăul se pare că deține un secret al talentului moștenit. Multe figuri literare a dat și dă în continuare.
Aici, Ion Stanciu, o figură reprezentativă a spumei literare contemporane române, adus de tine în fața noastră cu admirație, dragoste și respect.

Text deosebit de atractiv cu aglomerare de detalii care sporesc farmecul acestuia, ca și umorul, prin pățania cu Dacia.

Cu mulțumiri, Tudor Cicu!

Sofi

Doamna Sofia: M-ați ridicat la cel mai mare rang (de mare prisăcar) printre albinele mele. dar vine o vreme când, rătăcind printre amintiri, ţi-ajung la ureche vorbele speriate ale acelor muze măiastre: ,,–Ai trecut, nefericitule, în Valea Plângerii!”. (Veți spune: na!, meteahnă de copil trăit în lumea poveștilor) Mi-l închipui şi pe cel care ascultă, alături de voinicul din poveste (și chiar transformat în el) - căutând într-o parte şi alta, cu barba albă până la genunchi, ridicându-şi pleoapele ochilor cu mâinile... şi abia umblând, nu găsi decât un tron hodorogit, îl deschise, dară în el nu găsi pe ai săi; săltă capacul chichiţei şi un glas slăbănogit îi zise: „– Bine ai venit, că de mai întârziai, şi eu mă prăpădeam”. Cu acest gând încerc să scriu pentru cel care mă citește, doamnă Sofia! Salutări din prisaca mea.

foarte frumos omagiu si bogat intreg textul, multumim!

Chris: Spuneam într-un poem, ceva deosebit despre poeți: „Poeții sunt doar niște ferestre deschise spre cer/și își cârpesc viața cu fiecare copac strâmb/rămas să înflorească/odată ce au îmbrăcat cămașa poeziei./Cum de altfel au și fost rânduite”. Salutări din Crângul Buzăului! 

Chris a spus :

foarte frumos omagiu si bogat intreg textul, multumim!

Eu de mult timp am spus că Buzăul deține un secret bine ferecat. Bine că-i vecin cu Vrancea, mai ajunge și pe aici câte un ecou...

Excelent omagiu poetului dispărut! :( Textul este condimentat cu pasaje care nu te lasă nicio secundă să te plictisești.

Vasilisia:  De sub acoperişul sub care suntem sortiţi a ne măsura destinul, în inci, yarzi, mile etc..., aşteptăm minunea mare: un simplu cuvânt. Și el vine întotdeauna de la cei mai buni priteni care crede în tine și îți spune: „a fi scriitor nu înseamnă a te condamna la singurătate... cineva, acolo departe, te citește” Iar tu, cel aflat dincolo de zări, grăbești mereu și mereu spre acel El-Dorado al visurilor. Salutări buzoiene!



Vasilisia Lazăr a spus :

Eu de mult timp am spus că Buzăul deține un secret bine ferecat. Bine că-i vecin cu Vrancea, mai ajunge și pe aici câte un ecou...

Excelent omagiu poetului dispărut! :( Textul este condimentat cu pasaje care nu te lasă nicio secundă să te plictisești.

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 minute în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 minute în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 7 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor