Discurs pentru lansare de carte, Sivia Giurgiu

[Sofia Sincă]

                                          Discurs pentru lansare de carte, Sivia Giurgiu

                                            Lansare – Pitești 27 sept.2018

 

Mi s-a oferit  distinsa onoare de a ține un discurs în prezentare a celor două volume, debutante în proza Silviei Giurgiu și anume, nuvela, Dileme și volumul de proză scurtă, numit, Capcana destinului.

Silvia Giurgiu este scriitoarea psihicului uman, de fapt mi-a mărturisit că dorința ei dintotdeauna a fost să studieze psihologia, să fie psiholog. N-a fost să fie! N-a fost să fie deoarece condiția intelectualului român este ea însăși o dilemă. O dilemă națională datorată sistemului care îl ține pe intelectualului român în obscuritate, din motive doar de el știute. Și atunci Silvia Giurgiu a scris, a scris mult unde și-a descărcat preaplinul și dragostea pentru literatură. Se joacă cu aceste deziderate umane.

În micul volum, Dileme, se tratează psihologia unui suflet pedepsit prin destin. Intriga țesută în jurul acesteia, prin fraze armonios construite, trecerea acțiunii în mod enigmatic, ne amintește de povestirile lui Guy de Maupassant. Însă, spre deosebire de acest scriitor, clasic, măreț care își poartă personajele prin realism și naturalism, sordid de cele mai multe ori, Silvia Giugiu deține și aptitudini rafinate pentru analize psihologice, tot în situații limită.

Intriga nuvelei, Dileme se desfășoară pe fundalul  capcanei impusă de către destin personajului principal, Lea Cernet, fiica a doi medici eminenți, cum îi numește autoarea, tatăl medic psiholog, iar mama cardiologă, educată după standard modern și care ajunsă la tinerețea timpurie, adică studentă, trece printr-o întâmplare ingrată. Este supusă unui viol de către niște bestii musulmane. Fata acționează spre primul impuls și fuge… Fuge de nu se mai oprește, până în Italia, fără a spune cuiva, simțindu-se întinată sufletește și trupește, încât socotea că nu mai este vrednică să întâlnească sau să țină legătură cu persoane cunoscute. Obligată de împrejurări încearcă să-și aranjeze cumva viața, muncind ce se putea, pe unde se putea. Cel mai la îndemnă i-a fost chelner. Îl cunoaște pe Carlos, un tip bine situat financiar, iar între ei se naște o iubire pasională, fără opreliști, cu intensitate greu de stăvilit, dar care îngrădește și secătuiește. Astfel, după ceva vreme, mai mult de 10 ani, Lea hotărăște să se întoarcă acasă, la părinți, în Brașovul natal, simțind dorința apăsătoare a căminului pe care nu a reușit să-l aibă în altă parte. Însă, aici o așteaptă o mare dilemă: mai are un frate de care nu avea cunoștință, un frate înfiat, iar părinții o uitaseră complet, fiind convinși că nu mai este în viață. Nu reacționează în nici un fel la venirea ei. Distrusă psihic, fără a-și găsi locul în lume, trece printr-o criză depresivă și dorește să se sinucidă. O salvează de șinele infernale ale trenului, tatăl, în ultimul moment, printr-un instinct. Condusă acasă se trece la multe ședințe psihologice, unde și părinții vor redeschide porțile sufletești pentru fiica lor, însă fără rezultat. Ceea ce o aduce din nou la viață este sarcina, ivită neașteptat. Lea dorește din nou viața, trece în acordul celor din casă să-i spună și lui Carlos, rămas în Italia deznădăjduit. Înțelesese că era părăsit. Aflând că va fi tată, de la fratele iubitei sale, vine de grabă în Romania să-și îmbrățișeze consoarta. Surpriza stupefiantă o reprezintă faptul că este primit, cu brațele deschise și cu multă dragoste de către Lea. Copilul nenăscut unește din nou aceste două suflete rebele. În scurt timp se întorc în Italia pentru afacerile lui Carlos, unde, află după câteva luni de infirmitatea fătului, adică nu va avea mâini. Între ei se naște o altă dilemă, dar și o dispută: să dea sau nu naștere acestui copil, pedepsit de soartă. Lea nu dorea să-i suprime fătului  dreptul la viață, însă Carlos se opune sub teama că nu poate da naștere un copil infirm care-l va condamna mai târziu pentru neputințe. Lea intră din nou în situații deprimante și în urma unei polemici mai dure are loc un accident, cade pe scări și pierde această sarcină mult controversată. Apoi se produce transformarea sa sentimentală. În perioada de convalescență unde-i va fi alături mama se analizează, își analizează sentimentele, însă conștientizează că nu mai are ce. Se golește complet de sentimente și hotărăște să se despartă de Carlos, recâștigându-și libertatea. Ce va face cu ea, încă nu știa.

De ce Dileme? Pentru că personajul nostru trece numai prin dileme. Ea cunoaște viața normală a familiei, a celor doi părinți, nu cunoște și nici nu concepe forța,  brutalitatea, agresiunea unei persoane asupra altei persoane și nici prea exagerata protecție sau posesivitatea sub egida iubirii; nu se aștepta să dispară din mintea părinților sau nu credea că bărbatul care era tatăl fiului său nenăscut concepe să nu-i acorde acestuia drept la viață. Prin urmare destinul său este creat prin dileme, de care se tot lovește, chiar de caută să le ocolească.

Modul de narare, tehnica descrierii simțămintelor în detaliu și obiectiv în prezentarea personajelor, mediul social luat ca element determinant, însă sub aspecte sordide, uneori chiar dezgustătoare, ne dezvăluie dorința riguroasă a scriitoarei de a convinge de talentul său, încă de la primul volum. A învățat să surprindă caracterul personajelor în nuvela sa unde se prezintă omniscientă.

Descrierile au un spațiu considerabil și sunt fascinante. Fie create la casa de la malul mării, sub briza molcomă și însorită a Italiei, fie la poalele Tâmpei sau într-un apartament de burlac, frapează. Reprezintă firul romantic al nuvelei, ceea ce aduce încă o valoare creației, culoarea ce încălzește sufletul cititorului greu încercat, trecut de la agonie la extaz și invers. Este imprevizibilă. Atunci când crezi că va fi lapte și miere, Silvia Giurgiu te trece pe mătrăgună. Personajele sale au parte de bucurii de scurtă durată, decepțiile fiind mai întinse, slăbiciunile omenești lasă răni adânci, viață hrănită cu dileme și depresii. Doar libertatea din ultimele fraze poate aduce speranțe cu încăpățânare.

Am vrut să scot citate. Mi-am notat pe marginile paginilor, dar nu vreau să vă plictisesc și totodată vreau să vă las curiozitatea intactă de a le găsi dvs. și savura. Eu le-am savurat din plin. Am citit tot ce a postat Silvia Giurgiu în site-ul, ÎNSEMNE CULTURALE, în care ne-am cunoscut, unde sunt administrator editor. De fiecare dată am  primit cu multă plăcere și bucurie lecturile sale, dar pe bucățele. Așa cum a putut să le posteze. Mi-am dorit această carte, aceste două volume în mână și mai există unul în lucru, care sunt convinsă, va fi și mai tare.

Din punctul meu de vedere creațiile Silviei Giurgiu pot concura la ștachete înalte cu mulți scriitori contemporani. În pana sa se ascunde o scriitoare de talent. Dar, care este obligată să trăiască în Italia, ca și personajele create de ea. Motivele? Sunt mult cunoscute la noi în țară. Nu este ușor să citești în italiană, să acumulezi neologisme, exprimare elevată, și să creezi în românește, să aspiri la glorie. Nu le poți scoate din Lampa lui Aladin. Se fac doar cu efort susținut, cu muncă, cu multă voință, în afara talentului nativ. Dramele construite de ea, în primul rând se regăsesc în propria-i viață. Rupe câte puțin din fiecare și merge mai departe, prezentând realitatea dură, urcușurile și coborâșurile destinelor tolerate, mizeria și disperarea, unde de cele mai multe ori, fericirea nu-și are loc.

Proza sa scurtă, din volumul, Capcana destinului se caracterizează prin șlefuirea gândurilor și a stilului său caracteristic. Cu deosebită siguranță scrie întâmplări ale satului cu preocupările lui mărunte sau tipice, folosind elemente esențiale , dând impresia simplității locului, la fel și ale personajelor în acțiuni caline, de unde izvorăște iubirea pentru aceste locuri și amintirile scriitoarei. Nu poți inventa totul… Sunt convinsă că a trăit multe dintre aceste întâmplări. Uneori și natura ajută, la acțiune, hiperbolizând-o, participând din plin la refacerea calmului și a naturalului. Alteori, în proza sa scurtă, Silvia Giurgiu își expune doar gândul în vreo pagină-două, trăirile interioare cu intensitate mai mică sau mai mare, în diferite momente și în diferite spații. Întotdeauna cu același estetic la nivel ridicat, cu aceeași dragoste de scris. Poate sunt exercițiile sale… Diferite întâmplări, cele mai multe caline, de scurtă durată, dar cu aceeași esențialitate. În acest volum tronează, Capcana destinului, bucata ce dă titlul cărții. O povestire de senzație, tot cu o fată aruncată în fața destinului, printr-o întâmplare nefericită. Însă de data aceasta adolescenta scapă de fiarele cu chip uman ce doreau să o supună violului, luptând cu abilitate intelectă,  dar și fizică. În câteva pagini, lectura capătă viață, formă și valoare epică deosebită.

Volumul cuprinde în mare parte descrieri despre natură, anotimpuri, mai ales toamna precum și dragostea ei pentru Mediterana. Descrie malurile acesteia ca pe un nestemat strălucind în culorile cele mai variate ale pietrelor prețioase. Dar cine nu iubește Mediterana?! Cel ce a stat pe malul ei nu o poate uita.

Scriitoarea povestirilor psihologico-realiste creează idei, constituie morală ce se poate însuși de către cititor. Din scrierile și descrierile sale omogene și vibrante se distinge esteticul postmodernist, iar din acțiunea centrată pe evenimente de o gravitate deosebită, își lansează marcă proprie, sporește farmecul cărților ce atrage ca un magnet. Scenele de o intensitatea marcantă și pasajele tulburătoare fascinează, la fel și intensitatea trăirii la extaz. Dar și căderea depresivă în abis, tulbură, indiferent dacă este întinsă pe mai multe pagini sau doar în câteva.

Figurile de stil folosite, epitetele, atributele substantivelor, sintagmele, termenii folosiți,  imaginile create, formând un tot unitar, ridică nivelul scrierilor sale și le așează între renumiții scriitori români, contemporani.

Mulțumim pentru delectare, urăm succes în continuarea scriitoarei, Silvia Giurgiu și așteptăm lansarea următorului volum. A promis că se va întâmpla până la anul nou.

 

 

                                Sofia Sincă,

                                    Pitești

[giurgiu maria]

Un discurs excelent în care redați perfect  tumultul și furtunoasele  trăiri ale personajelor din scrierile Silviei, precum și vâltorile provocate în sufletul cititorului de intensitatea lecturii! Apreciez mult talentul scriitoarei Silvia Giurgiu cât și talentul cu care a-ți sintetizat în acest discurs, esența lecturilor sale!  Sincere felicitări și mult succes autoarei!  Felicitări și aleasă prețuire și apreciere domna Sofy, pentru  discurs !

[Mihaela Suciu]

Silvia ai talent! M-am bucurat să văd pozele cu Sofi, iar acum prin acest discurs - marca Sincă, parcă aş fi acolo, prezentă la lansare. Felicitări!

[Sofia Sincă]

Mulțumim, Mihaela! Era bine să fi fost și tu...

Mihaela Suciu a spus :

Silvia ai talent! M-am bucurat să văd pozele cu Sofi, iar acum prin acest discurs - marca Sincă, parcă aş fi acolo, prezentă la lansare. Felicitări!

[Sofia Sincă]

Mulțumesc, Maria Giurgiu. Ar fi fost excelent să fi fost și tu, pentru a-ți susține sora... Știu, viața, împrejurările nu ne lasă să facem cum dorim. Dar a fost bine și așa, ne-am bucurat de prezentare. Poate data viitoare...

giurgiu maria a spus :

Un discurs excelent în care redați perfect  tumultul și furtunoasele  trăiri ale personajelor din scrierile Silviei, precum și vâltorile provocate în sufletul cititorului de intensitatea lecturii! Apreciez mult talentul scriitoarei Silvia Giurgiu cât și talentul cu care a-ți sintetizat în acest discurs, esența lecturilor sale!  Sincere felicitări și mult succes autoarei!  Felicitări și aleasă prețuire și apreciere domna Sofy, pentru  discurs !

[Mihaela Suciu]

Da, am fost cu... Mulțumesc pentru înțelegere!

Sofia Sincă a spus :

Mulțumim, Mihaela! Era bine să fi fost și tu...

Mihaela Suciu a spus :

Silvia ai talent! M-am bucurat să văd pozele cu Sofi, iar acum prin acest discurs - marca Sincă, parcă aş fi acolo, prezentă la lansare. Felicitări!

[Giurgiu Silvia]

• Multumesc din nou d-na Sofy ptr tot: discurs, prezenta, sustinerea nepretuita si impresiile sincere! Avandu-va alaturi m-am simtit curajoasa si puternica dar mai ales fericita! Nu am exagerat cand v-am numit mentorul meu! Multumesc Maria si Mihaela ptr aprecierile voastre generoase! Nu stiu daca le merit dar stiu sigur ca aveti toata admiratia si stima mea ptr ceea ce sunteti si ce faceti cu slovele!

[Camelia Ardelean]

O prezentare/un discurs de excepţie, care incită la lectură; parcă aş fi fost acolo (în cărţi), printre personaje! Felicitări amândurora, le meritaţi din plin!

[Vasilisia Lazăr]

Absolut superb, Sofia! Deja mi-ai trezit curiozitatea lecturii. Felicitări,  dragă Silvia! Toată prețuirea pentru amândouă! 

[Ion Lazăr da Coza]

Prozatoarea Silvia Giurgiu merită aceste cuvinte și încă pe atâtea.

Duble felicitări.

da Coza

[Giurgiu Silvia]

Va multumesc din suflet, oameni dragi! Cuvintele voastre ma onoreaza si ma fericesc mult!