primăvara – autopsihanaliză

[Mihaela Popa]

aceleași cuvinte,
ca oamenii care se tem de cifra 13, de ceasurile rele dintr-o marți,
de culoarea neagră a pisicii, de cântatul cocoșește al găinii,
de blestemul Urâtei (amintire din copilăria tatălui meu)
pe care o „alinia” bărbat-su, alături de puradei:
„La linie Urâto, Tanța, Gogu și Zorzan!”
spre a-i aplica, zilnic, corecția (că de „fomeia trebuie bătută la timp că de nu...”)
glasul și grija bunicii când îmi zicea de deochi („mă omoară Vasile dacă pățești ceva”)
- asta era mamaie Floarea, dinspre tată,
bunica Wilma, dinspre mamă, nu credea în așa ceva... sau poate nu mă credea chiar atât de frumoasă -
mușcatele ei erau cele mai frumoase și caisul din curte, care avea de suferit din cauza dimensiunii mele,
neajungând la fructe, trăgeam de crengi până mă săturam de caise
locuințele bunicilor aveau în comun geamurile prinse în toc de lemn ce nu ofereau o bună izolare
dar erau atât de transparente încât puteai observa sufletul proprietarilor...
cum spuneam,
aceleași cuvinte se amestecă
formând alte fraze
păstrând esența
ce se diluează acum după geamuri bine izolate, de termopan.

 

08.02.2011

(textul se află în volumul „Efectul de Terra” volum editat sub egida „Însemne Culturale” -

http://issuu.com/insemneculturale/docs/efectul_de_terra)

[Mihaela Popa]

Denisa, mulțumesc!

[Denisa Curea-Popa]

Te-am primit în dar atunci... Cu admirație, Mulțumesc! 

[Mihaela Popa]

mulțumesc, Lisia!

ai perfectă dreptate Lisia,  dar nu mai pot face nimic acum,  a fost deja publicată :(

[Vasilisia Lazăr]

Mi-a făcut plăcere să recitesc. Minunat!

Poate faci ceva cu repetiția frumoasă/frumoase la distanță de doar câteva cuvinte.

[Mihaela Popa]

mulțumesc, Ana!