Lucea părul

[nicolae vaduva]

 

Și jur că nu vă spun povești,

Că n-am spus niciodată,

Dar la calendele grecești

Am întâlnit o fată.

Era cum nu pot să vă spun;

Era dintre acele

Ce-și spală părul cu săpun

Din pulbere de stele.

Era un negru natural,

Cârlionțat și lung,

Ca strujitura de metal

Rămasă de la strung.

 

Îl descurca încet și blând

Cu peria rotundă

Și-am văzut salcia plângând

Când a voit să-l tundă.

Priveam în taină cum venea

Cu el lăsat pe spate

Și, vai de muiculița mea,

Am îndrăgit-o foarte.

Căci o vedeam la orice pas

Prin aer fluturându-l

Și ochii țintă mi-au rămas

Și inima și gândul

Și m-aprindeam de dor nebun,

Acesta-i adevărul,

Când printre ramuri de-alun

Pe tâmple-i lucea părul.

*

Mă perpeleam încet, încet,

Sub zeci de baibarace,

Nici prișnițele cu oțet

Nu prea aveau ce-mi face.

Zăceam visând policolor

Sub clarul cel de lună

La negre vițele-i de păr

Cum ea și le adună

Apoi prin degete subțiri

Le scutură ușor...

Atunci pieream printre simțiri

Și-aș fi dorit să mor.

Visam că-mi intră în salon

Pătrunsă de mister

Și că devin anglo-saxon

Că nu mai sunt frizer,

Că blândă și cu glasul trist

Îmi cere cu suspine:

- „ O, dulșele meu hair stilyst,

Ocupă-ti di mine!

Așazî mâna ta ușoarî

Pi piept, pi gît, pi țîțî,

Ori pi podoaba capilarî 

Șe zîci cî ti ațîțî!”

O ascultam și temător,

Pătruns de raze gama,

Mă aruncam fulgerător

În cada de la mama

Și locul unde-am fost căzut

Era cu apă rece...

Nu mai conta că m-a durut!

Că tot ce doare trece...

Dar parcă înotam prin mâl

Și mlaștini fără număr;

Păream un voievod mazâl

C-un negru șal pe umăr.

Iar zdrențe, hainele kaki -

Curgeau din ele zoaie –

Păream a fi, sau a nu fi,

va duva nicolae.

Dilema asta o tot port

Și stă să mă încline:

Sunt  viu cu fața ca de mort

Sau mort trăind în mine?...

- „Nu știu pe ce planetă sunt,

Dar graiul tău, naiadă,

A dat cu mine de pământ -

Mai bine zis de cadă.

Să-ți mângâi părul cârlionț,

De-aproape-ntâi și-ntâi,

Am coborât la tine glonț...

Da’ ce să-ți mai mângâi?

Ziceai ceva de gât, de piept,

De părul ce m-ațâță,

Dar spune-mi lămurit și drept:

Ce este aia țâță?

O fi ceva pe lângă gât,

Pe lângă omușor?

Că eu de țâță știu atât:

Gurguiul la urcior.

- Șe haia mea, ești șugubăț?!

Șe crezi că sînt vreo leli

Sî mă apuc sî ti învăț

Acum di tăte șeli?

Du-ti-n pălăștii, pi șenturî,

Pi lângî vro parcari!

Șe ești copil cu caș la gurî

Sî nu știi șe mî doari?!...

 *

Parcă trecea tranvaiul trei

Și huruia pe șine,

Când mă uitam la părul ei

Cerul cădea  pe mine,

Iar ea, de-a dracului, fierbea,

Puțin câte puțin,

Cafeaua la privirea mea:

- „Mă, puțî , ești virjin?...

Cînd vin la tini la salon

Cucoani fel de fel

Di șe le tai la tăti bon

Cînd pot plâti altfel?”

Când eu o auzii  de sus

Că-mi dă așa povață,

Mă tulburai și ca Isus

Mă primenii la față...

În statul ăsta giurumea,

De hoți și curve plin,

Cine plătește TVA

La minte e virgin!

Iar eu, ca prostu, dam din plin

La orișice tunsoare;

De aia am rămas virgin

Și nu știam ce-o doare.

De aia merg ca un babau

Cu fel și fel de chestii;

Nu ca să iau, ci ca să dau,

Mă plimb ca mâța-n trestii

Pe la ghișee străvezii

Din ziuă până-n sară...

Un anonim plătind simbrii

Celor ce-o freacă, doară!...

- „Am înțeles, deși mai greu,

Cum vine de se leagă,

Deși mi-e fiscul Dumnezeu

Tu  mi-ești așa de dragă

Că dacă vii să te-aranjez

La mine, în salon,

Mă jur că nu mai cred în crez

Și n-am să-ți tai vreun bon.

O, vino părul tău să-l fac

Brizbizuri și inele

Că ești neliniștea din veac

A visurilor mele.”

- „Una vorbești șî alta spui!

Mî doare undiva

Di dai ori nu dai fiscului

Șeva din partea ta.

Deșî-ți vorbesc pi înțăles

N-ai prișeput nimic

Așe cî du-ti la cules

Di mufe cu lipic.”

-Tu-mi ceri să mă apuc de zor

La îmbinat de țavă?

Ai vrea să fiu instalator,

Copila  mea moldavă?

Da, mă voi duce la rotit

De țevi și juribițe;

Am fost frizer, cel mai vestit,

De cocalari și fițe,

Dar am să plec, dacă voiești,

Cu trenul, negreșit,

La Institutul din Ploiești

De-ntors și răsucit.

*

În vremea asta Mădălin,

Un prieten cu lovele,

Ce bea cu damigeana vin

Și asculta manele,

Un fan ce știe repertoriu

Lui Nicolae Guță

Și își marchează teritoriu

Scuipând ca o maimuță,

Cu părul tuns de un macac

Ce nu știa nimica,

Se da-n balans pe un hamac

Privind la Maricica.

Și cât de mândră se făcu

În bluza scurtă, șic,

Când Mădălin întrevăzu

Cercelul din buric.

Iar părul negru, abanos,

Îi  strălucea pe spate:

- „Di șe te uiți așa di jos?

Cî astăz nu sî poati.”

- „Mă uit și eu!... Ce puii mei?!

Că te expui cam goală!

Ia zi, mai bine, dacă vrei

S-o punem ca la școală?”

- „Dar nu mai știu cum se fășea:

Pin tufe, prin veșeu?...

Îmi amitiși de șineva

De hair-stilistul meu!”

- „Hai lasă-l dracului un pic

Și stai să mă asculți!

S-o punem de-o-nvârteală zic,

De una pe bani mulți.

Ce-ar fi să mergi la agățat

Prin Londra, prin Bruxel;

Că ești de top și-ar fi păcat

Să nu profiți nițel.

Ai o privire simțitoare,

Un păr de antracit

Și ești din cap până-n picioare

Ceva desăvârșit.

Cu tine, zău, s-ar face bani!

Am sparge tot pe piață!

Ne-am aranja pe zeci de ani

Întreaga noastră viață.

Ne-am băga osu-n ea de țară

Și-am tunde-o în Hawai,

N-o să te rog a doua oară!

Ce zici? O punem?...Hai!” 

-   „Aș merje, zău, cî ești un dulșe,

Dar vreu să știu, așe:

Pin Europa di ne-ăm dușe

Cât esti parte me?

Cî am mai fost șî în trecut,

Cu unu din Vaslui,

Șî parte mea, din și-am făcut,

A fost tăt partea lui.

Cu tini, cred, m-oi înțăleje,

Om fași pi jumate:

Eu voi lucra pi-acolo-n leje

Tu sî mî țîi di spate.  

Șî amândoi ne-om fași rost,

Vom fi șinstiți, la fel

Cum doar frizerul meu a fost

Șe nu mai știu di el.

Îmi vini să m-ascund sub văl

Cî mă apucă râsul

Di câti ori pi păr mă spăl

Șî mă gândesc la dânsul.

Stăte înfipt ca un proțap:

Nicopt, nihotîrît;

Mă mângâie ușor pi cap,

Da nu mai jos di gât!...

Prive pierdut ca un colceac

La părul șe lușe,

Un veac dacî lasam, un veac,

Ar hi privit așe.

*

Pornii din gară! Cam năvală,

Dar ferm și hotărât;

De luam naveta spațială

Costa cam tot atât.

Din capitală la  Ploiești,

În ultimul vagon,

Cândva de-ai să călătorești

C-un tren Hyperyon  

Faci cam cinci ore și jumăte,

De ești cumva băftos,

Cam tot atâta cât faci, frate,

Dacă te duci pe jos.

Chiar dacă ești rănit sau ai

Picioarele-n zăvoară,

Tu zbori pe lângă el, când stai;

Când el stă-n gară: zboară!

Un șir de care, tras de boi,

Și tancuri pe șenile,

Treceau, zburburd, pe lângă noi.

Din scaun cu rotile

Un veteran făcând din mână

Zbura și el, încât,

Credeam că stăm, de-o săptămănă,

Sau că mergem de-atât.

-    „De foarfeci și ondulator,

Maestre, vreau să scap!

Vreau să devin instalator

Și să mufez la cap.

Să leg la țevi cu măiestrie

Cu mufe și lipic,

Te rog, mă-nvață meserie

Și fă-mă ucenic!

Dar nu mă pune la cu plată

Și lăudat să fii

Că ești Maestrul fără pată

Al multor meserii.

Din capitală-am apărut,

Mânat de un fior;

Nu m-oi întoarce, nici bătut,

Decât instalator!” 

-   „Din trenul ăla care zboară,

De-i zic Hiperyon,

Ai coborât aici în gară

Lăsând al tău salon?

Păi, măi băiete, pe la noi,

Așa s-a auzit,

Că cine urcă-n el, apoi,

La cap s-a bolânzit.

Dar tu precum am observat

Erai cam dus pe deal,

De mult, cu boii la arat,

Că ai ca ideal

Vârâtul mufelor în țevi

Și ții neapărat

Să te primesc printre elevi

Cu bursă de la stat?

Dar statul ăsta e sleit

De-atâta pungășală!

De unde bani de instruit?

De unde bani de școală?

Au supt din el, ca-n balamuc,

Cu dinți de vârcolaci,

Toți filfisonii lui Flaimuc,

Tot felul de buimaci.

Au început cu-al fără gât

Și fără-nțelepciune;

Nu s-a sfărșit! E-un început

În orice zi anume.

În orice zi apar aduși,

De făcări violet,

Un fel de doctoranzi zuluși

Făcuți pe internet.

Tot felul de canarisiți,

De jeguri, lipitori,

De sclifosiți închipuiți,

Ne sunt conducători.

Îți dau un sfat! Privește afară!

La oameni cum se zbat,

Pentru o pâine, chiar amară,

Prin lume-n lung și-n lat.

Te du-napoi și fii frizer!

Las-o-n noroi de țavă,

Că viața de pe șantier

Nu-i viață, e otravă!...

*

Și m-am întors, ca la Ploiești,

La mine în salon,

La foarfeci, perii și povești,

Dar nu mai tai vreun bon…

Era o seară de cleștar

Când luna se ridică

Și stă-ntre clar și-ntre neclar

Ca ochiul de pisică

Și peste tot cuprinsu-și pune

Lumina ei de fum;

Visam alt început de lume,

Sau un sfârșit de drum…

Cu ochiul ei priveam, la rece,

De sus, autostrada

Pe care Maricica trece

Făcând balcaniada

Sperând să pună, cu folos,

Valută la ciorap

Când mă împinsă Ăl de Jos

S-o caut pe Whatsapp:

- „Băi frezandache, șe prilej!

Șî mai vorbesc cu tini!

Eu sunt cu niști albaneji,

Iar Mădălin e ghini.

Acu mînîncă pi furtun

C-o leacî di vitezî,

Pișoru drept nu-i așe bun,

Dar stângu-i cu protezî.

A prins di ieri șî puțîn glas;

Când doctoru-l consultî

Vorbești rar, deșî pi nas,

Dar vedi când ascutî!

Pi-aiși nu-i ghini sî ti riști,

Cî albaneji-s, darî,

În branșă, profesioniști

Șî bat di ti omoarî.

Da tu și faci? Tăt papă lapti,

Tăt guguștiuc calic?

Dai bir la stat șî-l duși în spati

Șî nu mufezi nimic?”

- „Ei, nu mai este ca-n trecut,

Nu mai tai bon la fete,

Le pun pe scaun și la tund,

Nu mai privesc la plete.

Cum o făceam cu părul tău

Când îl priveam ca dus;

Eram puțin cam molălău
Acuma nu mai îs!

Salonu-mi merge pe cai mari,

Iar tunsul e un fleac,

Și-am cei mai tari acționari:

Pe Chelu și Bendeac!”

[Mihaela Popa]

domnule Va duva, felicitări! umor, actualitate, sare și piper, mulțumesc, am râs pe săturate!

[Crinu Sorin Leşe]

Faină di tăt! :) Aveți  câteva metafore brici!

[Dorina Cracană]

:))

[Valeria Merca]

Am rămas afiș/mască/ tablou! :) Nu lipsește umorul. Tare mi-a mai plăcut. Mă-ntreb și eu în cât timp ați scris „Lucea părul”? Genial, ce mai!

[Sofia Sincă]

Ptiuuu!! Fermecător! Fermecător!

Eminescu a lucrat la Luceafărul ani buni... Tu cât ai lucrat la această parodie-bijuterie?!... Dar ce contează? Important este că a ieșit prima-întâia.

M-am distrat pe cinste. Asta la prima citire. Voi trece și la alte citiri.

Sofi

[Mihaela Suciu]

Lucea... fărul în varianta  Lucea... părul aduce zâmbetul! Tăt îi ghine că berzili s-o gătat di traversat, s-or hi pus pe ouat?

Mulțumesc, vă zâmbesc și eu!

[gabriel cristea]

Bună, dar a dracu' de lungă - ca o carantină nemțească! :))

[Vasilisia Lazăr]

Vaaaai! Sunteți grozav! Cî bini m-am mai râs! Toate felicitările, domnule Va duva! 

Vă mulțumesc pentru zâmbet! 

[nicolae vaduva]

Când este atâta tristețe în jur, când saitul încă mai plânge, când lumea toată pare a fi pusă sub o ploaie de lacrimi amare, am vrut să aduc un zâmbet. Unul amar totuși, într-un text departe de perfecțiunea celui de la care a plecat, ale cărui versuri, parcă, au fost șlefuite cu pulbere de diamant. Sper, eu mai sper încă, în zâmbet!