Așteaptă inima să-mi bată,

Așteaptă-mă la colț de cer,

E vrerea ei să mai străbată

Drumul ursitei, efemer.

Uscați sunt ochii fără…

Marea, ca o pendulă, numără clipele.

Ochii tăi, clipind, numără veşnicii.

...Te ţin de mână:

Părul tău, ca un roib odihnit, nechează-n vânt...

Eşti…

mă priveam în oglinda pe care moartea o ura

cel mai mult

îmi plăceau nopțile

înainte de ieșirea lunii din apele ce adăposteau vietăți mitice

în stare să facă bărbații…

pentru iubirea ta aș crede că limbile pământului s-au pierdut

înainte de prima zăpadă

de timidele strângeri de mâini

atunci când rațiunea trăiește cu senzația…

toate căințele te alcătuiesc

împreună cu lacrimile din zid

pe șevaletul timpului

cântec neînțeles de lume

însetat de idealuri

gândul sau sufletul…

rochia pe care trupul tău o face

să pară mai mult decât îndrăzneață

în felul dragostei

sunetul aripilor dislocând aerul

mă poartă de-a lungul șirului de cuvinte…

                                                         e caniculă

                                   …

suntem declarați oameni talentați

în dragoste

închidem un cerc de aer rarefiat

în spatele pereților înalți

de întrebările altora

viața percepe altfel imensa…

se zbat pleoape

grele de mătasea genelor,

a patimilor...

lacrimi agățate de suspine

se preling, scânteind misterios

peste pielea aromată de…

Şi-a scos poetul

viaţa la licitaţie,

într-o amărâtă casă de-amanet din cartier

(de unde bani pentru Christie’s ori Sotheby’s

London?).

Voia să ştie câte…

Încă vreau să îmi rămână timp

Într-o cupă mare de răcoare,

Să petrec cu zeii din Olimp

Înlemniți în munții lor de sare.

Să îmi cern clepsidrele…

Când oblojeam izvoarele de răni

Doar zâmbetul schimbam din când în când

Și atingeam cu fruntea de pământ

Eu… toată viața am urcat pe scări

Mai oboseam la…

„Valorezi atât cât te apreciezi.” - citat celebru de  Francois Rabelais

De crezi, de simți... aproape neputințe

când suflul ți se scurge, de nu-l mai poți…

am ciripit de păsărele

servit în diminețile străine

chiar și la cină

cu caviar și pe alocuri

mă șterg în suflet

de boabele de rouă culese

de pe frunzele…

nicio toamnă nu mai are haz;

de atâtea fumuri văd nasol,…

uneori picăm în păcat 

și ne înfruptăm din măr 

cu o poftă…