şi aşez fără să vreau gânduri transparente
în fereastra cuvintelor
oricine mă poate vedea
în suflet
aşa cum sunt
despletită în nerăbdare
să te…
Jurnal Şlefuiesc aşteptări 6 Îi place MARE ÎNFĂȘURATĂFac sul marea învolburată
Cu tot cu plajă, cu pietre
Să-mi compun caleidoscop
Spre găsire de zori viitori.
Înșurubează-mă în mâlul greu
Să prind rădăcină de…
Stăpână salcie, îmi spune,
De-ai…
Jurnal Stăpână şi străină 4 Îi placepe tine nu te-a deschis nici o femeie -
în apa limpede se arată munții
ne privim de la un pas distanță
și avem aceleași stele în cufăr
atât de mult…
uneori
iubirea îşi închide ochii
a temniţă
în oase durerea sfârâie
precum în candelă
uleiul ajuns la ultima suflare
griji descălţate…
Jurnal ce-ai face tu în locul meu Doamne? 4 Îi place Frica
Cu o privire
aproape tristă,
urmărind
încet,
coarnele şerpuite
simţind
empatia palpabilă
a gândurilor,
ar fi…
Jurnal Frica 1 Îmi place Sete în cerSETE ÎN CER
*LUI DARIE CĂUTĂTORUL*…
hotare…
Jurnal jumătăți 7 Îi place în noi crește un lan de grâu
în noaptea asta dealurile au gâturile îngropate
în miros de streașina arsă
am cumpărat trupul ăsta prea îmbrăcat
și am deschis gura asemenea unei fecioare în fața…
Ieşirea din labirint…
Se contopea imperceptibil
într-o incompatibilitate absurdă,
puterea unei şoapte
prelinsă-n lumina cenuşie a minţii
şi scârţâitul…
Jurnal Iluzie magnifică 2 Îi place Ceasornicarul timpuluiCeasornicarul timpului
Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea
la o…
dialectica poeziei
orice-am face noi poeții nu putem să atingem perfecțiunea
sunetelor…
Jurnal dialectica poeziei 3 Îi place CĂDERE ÎN GOL - (Rondel pesimist)Cădem în gol în ritm accelerat
Şi ni se fac promisiuni deşarte
Intr-un ospiciu generalizat
Inconştienţii ne împing…
Jurnal CĂDERE ÎN GOL - (Rondel pesimist) 5 Îi place Suflet la ofertă 5- dependenţăSufletul meu
nu-mi aparţine;
este al celor ce-mi sunteţi
aproape.
Trăieşte prin voi,
primeşte lumină
din ochii voştri,
căldura îmbrăţişărilor
şi sărutul…
catrene despre viață
Nu-mi intra-n poem hoțește,…
Jurnal catrene despre viață 1 Îmi place Sfârşitul
Înăbuşind temerile,
lumina din ochi se stinse
aruncând priviri întrebătoare
spre soare…
Jurnal Sfârşitul 1 Îmi place Romantică
Zâmbetul tău mi-a mușcat ochii!
Da, durerea este o femeie frumoasă!
Vorbele tale rotunjeau dedeochii,
Păsări flamingo plecară la coasă!
În zațul de cafea strălucea un…
Jurnal Romantică 4 Îi place Poetul și îngerul
Trec umbre mari prin ceruri,
grav și definitiv,
mi se albise graiul
chemând fără motiv.
Simțeam adânc în mine
cum m-apăsa sublimul,
o mână de țărână
să-ncapă…
Venele de la gât
se umflară.
Zvâcneau
zumzăind umbra
buruienii minţii
ce se întreţesea
cu gândul.
Jurnal Bănuiala 1 Îmi place
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 700 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Gabriela Raucă - 600 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor