Fiicei mele, La multi ani!
pe locul unde te-ai prins
aerul strigă tot mai duios
fremătarea Celui de Sus
este destul să…
privește niarne*
cum se frământă norii
stârnind vijelii
dincolo de ei
cerul…
Jurnal simțindu-mă vie 5 Îi place Diminutivând lumina luniiîncotro te îndrepți…
Jurnal ecou de rubin 9 Îi place Rostind, risipind...
Inspira adânc
simţindu-şi stomacul
strâns de nelinişte
în răcoarea serii
tremurând
ca scuturat de friguri
în tensiunea…
Jurnal Rostind, risipind... 4 Îi place sonet 12-al damnatiuniisonet 12- al damnaţiunii
Port drept cruce cuvânt îndelung căutat
doar cu ochi larg închişi, de la pietre furat
şi ce simplu ar fi să mă lepăd de el
să-i dau drumul pe…
îmi vine să trăiesc
la fiecare aniversare
a câte unui veac
de singurătate
nu poţi scăpa
decât cu sufletul amputat
la marginea oraşului
îngeri…
am închis în mine toate lacrimile
ca să mă uit
până la sfârşitul veacurilor
să nu mai visez cer
umbrele clandestine
tot ale pământului sunt.
Jurnal Abandon 7 Îi place Printre aripi de înger
Mi-am regăsit zborul
împletit în visul
îngerului din aripa dreaptă
colinda poteci nestrăbătute
de priviri îngenucheate…
Privirea zilei desenează străzi,
Nervuri rostogolite-n zimţii scării
Şi zorii atârnând ca nişte prăzi
Se scurg topiţi prin porii nepăsării.
Şi-atunci, deodată…
Jurnal Cu alte curgeri 8 Îi place Pași de sihăstrieO altă vară fără tine-și țese vremea-n verde
Și tu-n dantele fine de tăcere mă-nfășori,
Ierburi necosite trupul…
Jurnal Pași de sihăstrie 3 Îi place sonet 6-noi si eiBătrânul Will pierdut e prin sonete
sau prin cămări de fragede fecioare
cuvânt descânte mândre Juliete
sau îmblânzească demonii din mare
asemeni lui cuvântul nostru…
Jurnal sonet 6-noi si ei 5 Îi place Eu te scriam cu litere aleseVorbisem despre holde-mbietoare,
Era…
Sunt în mâinile tale Doamne
cu tot ceea ce însemn
acum şi mereu
puterea şi harul Tău
la simt urcând în mine
prin trupul obosit…
…
Jurnal dresorul de fluturi 11 Îi place Rondel de ghicitHai sa ne intrecem în ghicit…
Jurnal Rondel de ghicit 9 Îi place metaforă
ca o lebădă
pe luciul apei
din ochii mamei
se oglindea
un pui de…
Jurnal metaforă 8 Îi place Scrisoare rămasă într-un sertarScrisoare rămasă într-un sertar
În fiecare zi priveşti, în adânc, cuvintele,…
Timpul va spăla urmele...
Timpul va spăla…
O viaţă-ntreagă, v-am aplaudat
Şi…
Jurnal Rondelul remuşcărilor 7 Îi place Sisif matinalPrivighetoarea-mpinge lumea-n cântec la deal…
Jurnal Sisif matinal 3 Îi placeION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor