eram trei acasă
toți doamne eram și mama ne număra în fiece seară
pentru liniștea ei sufletească
încă eram
dorului de ducă nu-i ieșiseră mustățile
sub pătura…
Jurnal eram trei acasă 11 Îi place Pe portativDin cenușă-au înflorit speranțe.
Le-am udat cu stropii de argint,
Izvorâți din clipe ce nu mint,
În iubirea fără de restanțe.
M-am retras cu timpul la…
Jurnal Pe portativ 9 Îi place Ite, Missa EstCuvine-s-ar să-ngenunchez
cum cere taina-ascunsă în rărunchi,
dar trandafir de munte,…
Îmi ceri să tac și să ascult doar vântul
Cum răscolește-n mine fiecare pas
Purtat în amintiri în care plânsul
Închide oblonul lumii fără…
Dacă treci prin visul nopţilor ce vin
vreau să-mi laşi luna în fereastră,
să doarmă-n colţul meu de cer senin
găsit în zbor de-o pasăre măiastră.
Nu vreau să fie…
Jurnal Miracol în doi 6 Îi place Desişul păduriiAm legat umbra copacilor de umeri
să pot muta pădurea mai aproape de tine
uneori lăstarii apar în anotimpul primului gând
şi chiar sub zăpadă ghioceii au culoarea ochilor…
De unde vii, mărită Poezie?
Din ce fel de părinţi ai fost zidită?
Râvnit popas, sfinţită-mpărăţie
E casa ta, în aur poleită!
Să-ţi fie codru' verde…
Jurnal Râvnit popas 10 Îi place E nefiresc...E nefiresc de liniște în noi,
Chiar dacă universu-ar vrea să strige,
Cu ploaia lui de raze, care frige,
Cuvinte reci se-adună-n mușuroi.
E nefiresc să fim ca…
Jurnal E nefiresc... 5 Îi place Suflet hașuratPe harta mea miroase neaua
A mir și lacrimi de cristal.
Ți-am hașurat din umbre steaua
Sculptată-n cerul de metal.
Ninsori de gânduri aburite
Pictează cerul meu…
Îţi sunt dator cu restul meu de viaţă,
cu amintirea primului sărut,
îmbobocesc cuvinte-n dimineaţă
şi se deschid în ram necunoscut.
Trăiesc din plin această…
Jurnal M-am hotărât 10 Îi place Univers şi umbreŢi-am scuturat salcâmii pe gene şi pe pleoape
sălbatică ninsoare pe crengi cu glas de vânt,
păstram în vise cerul, să ne rămână-aproape
de tot ce este verde şi creşte din…
măcar o dată-n viață
cerul dă în clocot albastru stă pe-o râlă
se răstoarnă carele alegorice ograda-i căscată
plouă de jos în sus
stelele învață…
Jurnal perfuzie cu sânge angelic 6 Îi place la crosul luminiipoate că a trecut soarele să-și odihnească genele
cu tâlc
poate s-a așezat la masa unde…
Jurnal la crosul luminii 9 Îi place Nu vreau să plecNu cer culori din curcubeie multe
sau herghelii de vise ca-n trecut,
eu îmi doresc pe cineva s-asculte
povestea unui chip necunoscut.
Să mă-nsoţească-n mijloc…
Jurnal Nu vreau să plec 8 Îi place Ruga poetuluiSe stinge portocala în umbra ei. Încet
Coboară-n lungi ecouri un cântec de poet:
« Opriţi din ore timpul, tăiaţi-l în felii
Din ani şi luni, decenii, din noapte şi…
Jurnal Ruga poetului 9 Îi place Sosiile verbuluiIdealul ploilor
era să vindece ridurile
florilor îngenuncheate
pe ziduri putred mirositoare
a culori…
Am strâns în brațe luna, i-am dăruit petale
Din florile iubirii, depuse-n palma mea,
Iar poarta spre-al tău suflet valsează-n balamale,
Proptită-n blânde raze de la o mică…
Jurnal Între vis și realitate 6 Îi place Pe sub zăpeziPrimeşte-mă prin dimineţi cu rouă
chiar dacă ninge astăzi şi e frig,
pe tâmpla mea o toamnă încă plouă
şi nu găsesc puterea să te strig.
Se-aude…
Jurnal Pe sub zăpezi 10 Îi placeTimpul m-a prins sălbatic în brațe,
dezbrăcându-mi haina sufletului,
iubindu-mă în umbra gândului tău...
alb.
Timpul m-a prins sălbatic în brațe,
aruncându-mă-n…
e o tăcere care mă rupe-n bucăți
crește văzând cu ochii
un gol din care eu nu știu să mai ies
te-aștept în punctul unde drumurile s-au oprit…
Jurnal intangibilă inima încă 6 Îi place Prin iarna zdrenţuităUcigători de clipe prin iernile iubirii,
Două furtuni ce-şi varsă nestăpânit mânia,
Rănim necontrolat artera fericirii
De pare suspendată şi lungă-i agonia.
Se irosesc…
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor-șef Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor