Ziua când m-ai uitat pe dig

[gina zaharia]

Nu știu de era seară, știu că veneam pe dig,

Mă rătăceam prin ploaie și parcă mi-era frig.

Mi-ai dat o pelerină de vise neculese

Și-ai zis: ia-le pe toate, sunt sigur ne-nțelese!

 

Nu te-am privit cu sete, probabil nu erai,

(Îți trimiseseși solii să-mi spună cum e-n rai)

Dar am simțit că-i vară în multe lumi deodată

Și toate-aveau pe suflet iubirea ancorată.

 

Am strâns în pumn un zâmbet, ceva de verde-gri,

(Îl port și-acum prin ceață, dar sigur nu mai știi),

S-a prefăcut în lanțuri cu sute de cristale

Prin ele văd noblețea în falduri speciale.

 

Mai am, din tot decorul, o hartă de lumină,

Un ghem de neuitare și-o trecere senină.

Spre înălțimi de vară un vultur se rotește,

Îmi spune că e seară și râde nebunește.

 

Își are drum prin rouă și cuib pe-un gram de stea,

Dar nu-i mai dau semințe și azi din palma mea;

Îmbrac iar pelerina, (e numai pentru frig?!)

Și-ncerc să aflu ziua când m-ai uitat pe dig.

[gina zaharia]

Am inventat un pas pe dig, poate pentru că amurgul își făcea de cap.

Am îmbrăcat o pelerină, poate pentru că ploua în culori.

Am ridicat un zid pentru veșnicia cântecului de astăzi.

Îți mulțumesc pentru plimbarea alături de mine, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Care e cel mai înalt grad de comparație? Superb? Sublim? Divin? Nu știu, unul din ele. Am citit, am recitit, iar și iar și parcă aș lua-o din nou de la capăt. Mă înclin în fața ta și a talentului tău, Gina!

George,   :)))

[Ion Lazăr da Coza]

Mai mult de-o uimire, n-am ce exprima!

da Coza

[Sofia Sincă]

Superbă! Sublimă poezie de dragoste!

Inventezi aprinderi imperative, atingeri magistrale între fiinţă şi univers şi alergi printre ele cu dragostea de mână. Pluteşti ca visul cu lună plină, străluceşti cât un car cu stele...

Am citit şi am recitit... şi am rămas fără cuvinte!

Sofy