Zburătorul cu plete de argint

[giurgiu maria]

În noaptea de Sfântul Andrei
Cerul mă scrutează cu ochi de genuni
din întuneric, fără margini, magnific,
pictat cu miriade de stele scântei.
Din înalt, luna cu palida-i față
ascunsă jumătate de umbrele ei
Privea încruntată. Te văzuse iubite lunecând
Afară din castelul tău de iluzii și gând
Furișându-te șerpește, căutând
ascunziș în unghiurile secrete ale căii Lactee.
Cu ochii-ți de sfinx ce scrutau din înalt, m-ai zărit.
Otrava dulce, mortală a iubirii în inima mea
impulsuri neliniștite cântând
Mi-ai trimis-o în vis tu ispititor
Zburător cu plete de argint.
Ea mă îndemna să deschid fereastra visând,
Să ridic privirile către cer implorând,
să-mi trimită iubirea pe cărare de astre.
Sufletu-mi însetat de un dor de iubire nebun
trimite dorințe spre înalturi pe fire de gând
către adâncuri de genuni infinite
în oceanul de stele, în chaos pulsând
Cu șoapte de torent ce saltă peste
stânci montane și coaste,
plecau avântat către tine din adâncul inimii.
Ochii mei ferestre de spirit deschise
spre zări trimiteau șuvoi de văpăi,
Otravă dulce, mortală de iubire păgână
și șoaptele unui antic descânt.
Din spatele palidei Luni
din castelu-i de iluzii și gând,
Lunecând, cu trup unduios de felină
distingeam fantomatic, Zburătorul cu plete de argint
cum înhăma caii cu aripi la Carul Mare
parcat într-un colț al bolții cu stele arzând.
Desfășura peste genuni infinite
scară de raze de argint și funii de neguri,
cobora în caleașca-i prin văzduh,
învăluit în mantaua nopții cu raze de lună-n țesut,
atingea terasa învăluindu-mă cu farmecu-i mut
ca o părere îmi pătrundea în suflet
cu razele ochilor reci de înger căzut
Frumoși, profunzi precum genunile infinite
ale întunecatului cer al nopții, tăcut.
Mă încătușa cu un dulce sărut
pecetluindu-mi suflarea arzătoare.
Otravă divină iubirea-i îmi aleargă prin vene
devenind una cu bătăile inimii mele
Trimițându-mă aproape moartă de dor
în împărăția fascinantă a himerelor,
adunându-mă în strânsură șerpească
sub privirea-i de sfinx, într-un vis ademenitor,
Mă hipnotiza cu privirea-i de demon al nopților,
Lăsându-mă secătuită de viață, încătușând
Pentru vecie sufletu-mi flacără de viață pulsând
Pentru el Zburătorul cu plete de argint,
Făptură a nopții imense, descinsă din chaos
Ducându-l cu sine, în castelu-i de pe muntele Venus
În Carul cel Mare, parcat
într-un unghi al bolții de stele arzând.
Acum el îmi surâde noapte de noapte
cu ochii-i de sfinx, privirea-i de genune albastră
Îmi trimite sărutări pe o cale de zână măiastră
și raze de stele, cerând:
Să-l urmez în împărăția plăsmuită de cuvânt,
să trăim în castelu-i răsărit din poeme,
Să strălucesc alături de el pe cerul cu stele,
pentru eternitate, murind.
Altfel, muritorii făpturi plăsmuite
ca trecători efemeri pe pământ,
Fără iubire și suflet ajung să trăiască
precum, pribegi prin pustiuri mergând.

[giurgiu maria]

Eu vă mulțumesc  de popas și apreciere și nu mă supără opiniile cititorilor, dincontră sunt binevenite!

[Agafia Drăgan]

Recitit cu placere. Sunt cateva imagini frumoase, poezia are mesaj, dar mi se pare ca acesta este diluat prin lugimea textului, prea multe imagini explicative. Sper sa nu supar este doar parerea unui cititor, poate este gresita.

[giurgiu maria]

Mulțumesc  pentru popas și critica foarte constructivă! Vă mărturisesc că Zburătorul lui Heliade Rădulescu. nu l-am citit și pe al lui Eminescu mi-l amintesc din liceu, acu mai bine de 35 ani. Al meu  în primul rând vă spun cu sinceritate că e prima mea poezie  compusă de mine și postată pe un blog literar și eu am considerat-o  o metaforă: Muritorul comun(eu) ce aspiră să atingă sferele nemuritoare ale stelelor de pe cerul creațiilor de care e îndrăgostit.Cu prețuire și mult respect vă mulțumesc !

[Ion Lazăr da Coza]

Un amestec din Zburătorul lui Ioan Heliade Rădulescu și Luceafărul lui Mihai Eminescu, însă la un nivel artistic inferior, se-nțelege.

Dacă te referi la constelație: Carul cel Mare > Carul Mare

zombie - în contextul poeziei, mi se pare un barbarism. De înlocuit.

Redactarea e mult mai atent făcută, dar mai e de lucru. N-ai mai repetat, catastrofal, cuvinte (vezi totuși unghi). Ceva muzicalitate există... Consemnăm și această poezie ca fiind un exercițiu.

da Coza