Voi pleca

[Popa Ștefan]

Într-o zi

 

Într-o zi voi pleca

Cerul mă va chema

Harpa îmi va cânta

Sufletul va zbura

Voi pleca și eu

Ca toți ceilalți

Am plecat să te iert

Și-n urmă or rămâne

Umbra pașilor

Prin curtea casei

Umbra respirației

Și-a vorbele tăcute

Cărți și reviste

Scrise cu lacrimi

Și doruri de viață

Mă voi întoarce

Să văd ce mai faci

Cum respiri, cum trăiești.

 

Ștefan Popa

 

[Grig Salvan]

Emoționantă confesiune despre marea plecare și, din când în când, reîntoarcere. În cuvinte simple și sincere, fără  multă sofisticare și alambicare, mergând direct la suflet. Citit cu mare plăcere!

[Vasilisia Lazăr]

Poezia are simplitatea și gravitatea unei meditații despre plecare și iertare, spusă cu o sinceritate dezarmantă. Versurile scurte, aproape ca niște respirații, creează impresia unui testament spiritual în care rămân, după om, doar urmele pașilor, cuvintele nerostite și cărțile scrise „cu lacrimi și doruri de viață”. Ideea întoarcerii, chiar și după plecare, aduce o lumină blândă de speranță și continuitate. În această simplitate stă forța poemului: o reflecție calmă asupra trecerii și asupra memoriei care rămâne.

Aștept cu drag următoarele scrieri. 

[Vasilisia Lazăr]

Bine ați venit cu poezie pe Însemne culturale! O să vă rog să citiți Regulamentul site-ului!

Ați postat mai mult decât este permis, așa că voi fi nevoită să șterg următoarele două postări. Și la eseu ați făcut mai multe postări într-o zi, așa că voi lăsa doar unul astăzi. Mulțumesc pentru înțelegere!

Pentru poezie mai e o condiție, asta fiindcă se postează mai multă poezie decât alte genuri literare:

Pentru acest text, voi reveni cu un alt comentariu.