Vederea strălucirii

[Vasile Ionac]

Dezbrăcată de tine 

eşti doar femeia mea adevărată
purtând pe chip înmugurirea
şi-n priviri limpezimi de izvoare.

se aprind fără timp stelele
care nu-mi erau sortite,
când ochi-mi te îmbracă în zare

eşti adevărat de frumoasă
şi tulburător de tine;
te voi purta în dimineţi rostite tăceri
şi-mi voi aminti
că mai vin primăveri,

cuvintele se rostesc singure şi seci
atunci când vor să te îmbrace în culoare,
tu eşti mult mai înalt decât mine
sâmbure pur de sărbătoare,

pe trupul tău de vioară
mi se încântă sufletul,
oare în gândul tău adevărat
îmi auzi cum plouă tunetul?

mereu departe dar înlăuntrul meu,
legaţi precum cerul de pământ
prin sforile ploii,
te iubesc, mi-e dor, un pic bine
dar departe de cărările voii.

tu, femeia mea,
cu mărul nemuşcat de păcatul ce sunt,
vino să-mi fii clipă, adevăr în regăsire
aici pe pământ. 

[Chris]

Foarte frumos şi muzical, finalul este deosebit! :))

[Ion Lazăr da Coza]

Final eclatant. Felicitări.

da Coza

[Sofia Sincă]

Elogiu Evei. Un gând şlefuit cu elegantă, rafinament, şi pasiune pentru universul feminin. Trăirea lăuntrică este maximă.

Apreciere, Sofy!

[Vasilisia Lazăr]

Și poezia strălucește. Stelele sunt în sufletul poetului.