Ursit e brațul meu să te dezmierde

[Dumitru Ichim]

                             „Cel care doarme și cel care-i mort se aseamănă unul cu altul. Oare nu închipuie amândoi icoana morții?”

                                                 („Epopeea lui Ghilgameș”, Tăblița X)

 

Puteam să fim doar amândoi ca

un singur cântec, îndrăznit al strunii -

cu verdele în joacă,

puțin a roșu și puțin a dacă,

sidef târziu,

precum e apa lunii

ce-n perlă i-o oprește scoica -

mormânt și leagăn de lumină!

 

Ursit e brațul meu să te dezmierde,

a luminândelor Regină!

Ce roșu e apusul prin suspin de verde,

cu care toți arinii mă

înfreamătă.

Au n-am plătit durerii

camătă,

cu timpul sub resteu de număr,

să-ți înfloresc în stih, liturghisind ca merii?

 

(Cel care  doarme

l-a furat pe mort...)

 

Pe iaz de cântec port

întreaga noapte,

ce-o răsfirai din pleată,

dintr-un a fost odată,

cum n-ai fost niciodată,

ulciorul tău plecându-mi-l pe umăr,

tu, umbră pe stihira mea,

cu care toți arinii mă

înfreamătă

când fruntea, ca o undă eufrată,

o aplecai pe inimă.

 

De ce îmi ceri văzduhul înapoi?

E-atâta roșu-ntr-un suspin de verde,

când strunei, din mocniri, îi scapăr

ecou din cântecul pierdut,

sub cel mai crud luceafăr

ce-a izvorât vreodată pentru noi

din taina primului sărut.

 

Ursit e brațul meu să te dezmierde.

 

De ce să pleci?

N-ar fi păcat de dumbrăviri  dumuze,

lumina șoaptei când mi-o bei din buze,

când soarele-ni  descântă

din opalina verde,

izvodurile lumii

ce numai pentru noi le cântă?

 

Au nu e brațul meu

ursit să te dezmierde?

 

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, doamna Iris, pt. semn de lectură!

[Dumitru Ichim]

Nu mă mai lasă inima să mă despart de livezile Reginei, protectoarea cetății Nippur... Pace ție, cetitoriule!

[Ion Lazăr da Coza]

Și toate-acestea-n asfințituri eufrate...

Încântare.

da Coza

[Dumitru Ichim]

Întotdeauna după un comentariu al dvs. lucrez mai mult la poezie. Mulțumesc din suflet pentru prețioasele sugestii. Ceea ce pare poticnire 

''cu care toți arinii mă'' este o rimă rară pentru ''inimă'' iar ''înfreamătă'', nu știu dacă există în dicționar (I don't care!) dar aduce o răcoare onomatopeică. O și auzi o și simți...Încă o dată, mulțumiri, doamna Sofy!|

[Dumitru Ichim]

Mulțumesc, Adelaide, pentru semnul prețiosului popas!

[Valeria Merca]

...
''De ce îmi ceri văzduhul înapoi?
E-atâta roșu-ntr-un suspin de verde,
când strunei, din mocniri, îi scapăr
ecou din cântecul pierdut,
sub cel mai crud luceafăr
ce-a izvorât vreodată pentru noi
din taina primului sărut.''

Semn de același prețios popas.

[Sofia Sincă]

Strofa a doua întrerupe puțin cântul dezmierdării. În primul rând acei de cu care,  când, cum, prea uzitați în acest poem anihilează muzicalitatea și apoi, mi se pare o mică poticnire a versului în această parte.

cu care toți arinii mă

înfreamătă - duce la sărăcire a poemului, aceste versuri repetare. Aveți deja titlul care se repetă și ca laitmotiv. Eu zic că e de ajuns.

M-am obișnuit să culeg poemele dvs. ca pe o șoaptă subtilă, venită de undeva din neant și oprită în suflet.

Oricum am citit cu plăcere.

Sofy