UN FOC EXISTĂ...

 

 

                           ''Deschizându-și gura, Ghilgameș a grăit lui Enkidu: ''Au cine oare ar putea, prietene, să ajungă până la Cer? Doar zeii singuri  și soarele împărățesc pe-acolo în veșnicie, dar zilele muritorilor sunt numărate. Orice ar face oamenii, totu-i ca suflarea vântului!''

                                                 ( ''Epopeea lui Ghilgameș''. Tăblița a doua.)

 

 

Un foc există

pe care nu îl știu tăciunii,

nici cartea cu-nceputurile lumii.

Dă-mi mâna! El se cântă

când inimii

îi zbor din cer în cer

lăstunii,

și-albastrul părerilor de rău

apune-n ametistă.

 

În Sumer,

lăuta-și împrumută Eufratul

cu încă-o primăvară din roditul strunii,

al fragilor pe zmeuriș de rug,

că nu e foc

așa cum iasca și amnarul

semințe de scântei s-arunce-n meșteșug.

 

De ce iubirea și amarul

sunt numele luminii?

Ce sânge de cucută poartă crinii,

că nu își apăr,

ca trandafirii cuibul de luceafăr,

sau eu ce-n cuneiforme,

plăpândul tău

îl scriu cu ghimpele, cu spinii?

 

Ce fel de sânge crinii împrumută?

Or fi și ei din neam de alăută?

Când spinul nu se vede în afară

și invers crește  cărarea lui parșivă,

ca unghia ce cărnii se-ntoarce împotrivă,

nu-i altceva mai mult ca să te doară!

 

E focul ce nu-l știu tăciunii,

cum se citește un grăunț

pe dinăuntru, până în rărunchi,

ca un copil, fără de vorbe și desculț,

cu tufa-i de bujori, stând în genunchi.

 

Dă-mi mâna,

pe unde înfloresc din colbul altor vremi

migdalul și mălinii,

poate-nțeleg

când îți culeg

sălbatici fragi cum n-a visat frăgarul.

 

De ce iubirea și amarul

sunt numele luminii?

 

 

 

Vizualizări: 83

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Mai 31, 2015 la 5:11am

Chiar îmi place semnul de vizită! Mulțumesc, Gina!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Mai 30, 2015 la 7:52am

Un foc există... altfel cum s-ar zări de departe atâtea flăcări în culori veritabile?

Toată prețuirea!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Mai 29, 2015 la 11:46pm

Cu aceasta se încheie ciclul sumerian. Cartea are peste 400 de pagini de poeme de dragoste și acum sunt în căutarea editorului. Cred că o să fie tot la EIKON, acum ȘCOALA ARDELEANĂ, unde am editat mai multe cărți. Săptămâna asta va apărea PSALTIREA APOCRIFĂ A DREPTULUI IOV, 410 p., cartonată și supracopertă. Mulțumesc tuturor care m-au sprijinit în această...sumeriadă!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Mai 29, 2015 la 11:18pm

Ei, nici chiar așa...M-am simțit bine în Sumer, și compania celor de la ÎNSEMNE CULTURALE a contat f. mult pt. mine. Vorbesc serios. Mulțumesc, domnule da Coza!

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Mai 29, 2015 la 11:15pm

Dacă pârjolește și moartea, înseamnă că e un foc care izvorăște din adânc. Mulțumesc, Alexandru!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Mai 29, 2015 la 10:48pm

Un foc puternic...

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Mai 28, 2015 la 7:09pm

Fosta-i ucenicul lui Uta-napiștim?

Doar atât, maestre, am mai dori să știm.

da Coza

Comentariu publicat de Dumitru Ichim pe Mai 28, 2015 la 6:27am

''De ce iubirea și amarul
sunt numele luminii?''

That is the question! Mulțumesc, Adelaide, pt vizită și selecție!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Mai 27, 2015 la 10:32pm

...
''De ce iubirea și amarul
sunt numele luminii?
Ce sânge de cucută poartă crinii,
că nu își apăr,
ca trandafirii cuibul de luceafăr,
sau eu ce-n cuneiforme,
plăpândul tău
îl scriu cu ghimpele, cu spinii?''

Semn de aceeasi incantatoare lectura. 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

important!

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bazar emoțional a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc!"
cu 4 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: ursul carpatin a utilizatorului Stanescu Valentin
"Bine că nu ați avut albine. Am auzit că dulcele mierii compensează veninul albinelor, mai ales…"
cu 16 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Anturaj a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"O să vă răspund cu un citat din Stănescu:   "Eu nu cred că există poeți, eu cred că…"
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Anturaj a utilizatorului Crinu Sorin Leşe
"Crinu, m-ai stârnit cu ursul din măr şi acum cu acest catren despre anturaj. Iată cum…"
cu 17 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Anturaj a lui Crinu Sorin Leşe
cu 17 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: ursul carpatin a utilizatorului Stanescu Valentin
"Crinu, ceea ce am scris nu a fost doar poezie. Nu am cum sa iti satisfac curiozitatea sa iti arat…"
cu 17 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bazar emoțional a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"" "Doar în lumea nevăzută fiecare are locul său!"  În cea văzută,…"
cu 17 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: ursul carpatin a utilizatorului Stanescu Valentin
"Nu am văzut niciodată un urs în măr. Nu l-ați surprins în poză?"
cu 17 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Elegia cosmică XX a utilizatorului IOAN stoian
"Azi scrii "așa și-așa", mâine "așa", poimâine nu mai contează dacă…"
cu 18 ore în urmă
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Elegia cosmică XV - revăzută a utilizatorului IOAN stoian
"Sunt curios de ultima elegie scrisă de dumneavoastră. "
cu 18 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: galben frunzarul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Doamnă Vasilisia, frumoasă e copilăria toamnei!"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: galben frunzarul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Chris, au început să pălească frunzele-n nuc, se-ntinde galbelul peste…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: galben frunzarul a utilizatorului Stanescu Valentin
"Grig, mulţumesc pentru vizita de toamnă din lumea Valentelor. Aş fi tare bucuros dacă vei avea timp…"
ieri
Lui Ioan Muntean i-a plăcut discuţia Festivalul Internațional Literar „Tărâmul Metaforelor”, de la Vaslui a lui Ion Nălbitoru
ieri
Crinu Sorin Leşe a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Aromoterapie (Briză din tămâie) a utilizatorului Ghiţă
"Marfă de Galați! Și bună, și sănătoasă. Dar nu ieftină!"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: ultimul amurg a utilizatorului Stanescu Valentin
"Doamnă Vasilisia, o altă vară mai trece peste noi şi-o altă toamnă ne coboară-n vis...  "
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii nu e plin... a utilizatorului Stanescu Valentin
"Doamnă Vasilisia, povestea celor cinci câini s-a încheiat brusc!   Valenta:…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii nu e plin... a utilizatorului Stanescu Valentin
"Maria, am încheiat în suflet povestea unei haite de cinci câini... A mai rămas…"
ieri
Utilizatorului Crinu Sorin Leşe îi place postarea pe blog Aromoterapie (Briză din tămâie) a lui Ghiţă
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Golul vieţii nu e plin... a utilizatorului Stanescu Valentin
"Chris, viaţa mă îndepărtează de fiinţe dragi dar şi de poezie. A trecut flacăra ei ... Să te…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi – 2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine – 2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor